LICEU, licee, s. n. Ciclu de învățământ urmând ciclului gimnazial în care se predau cunoștințele necesare continuării studiilor în învățământul superior sau diverse specialități pentru pregătirea cadrelor medii. – Din fr. lycée, lat. lyceum.

liceu sn [At: GOLESCU, E. 15/1 / V: (îvr) licheon (A: nct), (îvr) licheu, lichiu, lițăum, lițeu, lițeum / Pl: ~ee și (reg) ~eauă / E: lat lyceum, lycium, ger Lyzeum, ngr λυκεῖον^[1], fr lycée] 1 Grădină ateniană în care Aristotel își expunea doctrina filozofică. 2 (Pex) Școală filozofică peripatetică. 3 (Îvr) Loc de întâlnire a oamenilor de litere. 4 (Îvr) Loc de instruire în filozofie, arte, științe etc. 5 Instituție de învățământ mediu Si: colegiu. 6 Clădire în care își are sediul un liceu (5). 7 Studiu într-un liceu (5). 8 (Trs) An de studiu într-un liceu (5). 9 (Trs) Clasă de liceu (5). corectat(ă)

LICEU, licee, s. n. Școală de cultură generală, în care sunt admiși absolvenți ai școlilor generale și unde se predau cunoștințele necesare continuării studiilor în învățământul superior sau diverse specialități pentru pregătirea cadrelor medii. – Din fr. lycée, lat. lyceum.

LICEU, licee, s. n. (Într-un sistem mai vechi de organizare a învățămîntului) Școală medie de cultură generală, în care sînt admiși absolvenți ai școlilor elementare și unde se predau cunoștințe necesare continuării studiilor în învățămîntul superior. Catedra de la liceu a tatii se ocupase. SAHIA, N. 60. Mă-ndatorezi pînă-n suflet, dacă obții... pentru elevul Mitică Georgescu din clasa IV liceul X... la latină nota 7. CARAGIALE, O. II 285. Liceele și gimnaziile vor reprezenta direcțiunea clasică și teoretică a studiilor. ODOBESCU, S. II 64. ◊ Liceu seral v. seral.

LICEU s.n. 1. Grădină din Atena, unde Aristotel preda filozofia sa. 2. Școală medie de cultură generală; școală secundară. [< fr. lycée, cf. gr. lykeion].

LICEU s. n. ciclu în sistemul de învățământ, superior școlii generale. (< fr. lycée, lat. lyceum)

LICEU ~e n. Ciclu de învățământ superior gimnaziului. /<fr. lycée, lat. lyceum

liceu n. 1. la Grecii antici: loc de exercițiu situat afară din Atena și plantat cu arbori, unde Aristotele preda filozofia sa; 2. azi, școală secundară cu șapte sau opt clase sub direcțiunea Statului: liceu clasic, modern, real.

*licéŭ n., pl. ee, maĭ exact eĭe (lat. Lycéum și Lycium, d. vgr. Lýkeion, unu din cele treĭ gimnaziĭ din Atena, aproape de templu luĭ Apóline Lýkeios [unde preda Aristotele], adică „distrugătoru de lupĭ”, d. lýkos, lup). Școală secundară cu 7-9 clase (după țărĭ) care prepară maĭ ales p. intrarea în universitate. (În multe țărĭ e tot una cu gimnaziu).

licheon^[1] sn vz liceu

licheu sn vz liceu

lichiu sn vz liceu

lițăum sn vz liceu

liceu-pilot s. n. Liceu în care se fac experiențe metodologice, științifice etc. pentru a servi drept model pentru alte licee ◊ „Misiunea liceelor-pilot ar fi să ajungă în ultimă instanță la alcătuirea unor programe și manuale care [...] să conducă pe elevi la a descoperi în efortul intelectual aceeași plăcere ca și în efortul fizic de tip sportiv.” Cont. 12 XI 65 p. 6 (din liceu + pilot, după fr. lycée pilote; DMN 1960)

liceu s. n., art. liceul; pl. licee

liceu s. n., art. liceul; pl. licee

liceu s. n., art. liceul; pl. licee

liceu, pl. licee

liceu, -cee.

LICEU s. școală secundară, (înv.) colegiu, (înv., în Transilv. și Ban.) gimnaziu.

LICEU s. școală secundară, (înv.) colegiu, (înv., în Transilv. și Ban.) gimnaziu.

liceu (licee), s. n. – Colegiu, gimnaziu. – Mr. lichiu. Fr. lycée (mr. din ngr. λύϰειον). – Der. liceal, adj. (secundar); licean, s. m. (elev de liceu).

LICEUL v. Lyceum.

din spate liceu, din față muzeu expr. pe jumătate admirativă și pe jumătate peiorativă, expresia este folosită pentru descrierea unei femei care se apropie de senectute, dar care are un trup bine conservat și, privită din spate, pare mai tânără decât este în realitate.