măcăleandru sn [At: ALECSANDRI, P. III, 56 / V: macal~ / Pl: ~lendri / E: ucr маколяндра] (Orn; Mol) Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula).

MĂCĂLEANDRU, măcălendri, s. m. Pasăre mică de pădure, cu pene brune-măslinii pe spate, roșiatice pe piept și albicioase pe pîntece (Erithacus rubecula). A venit... un măcăleandru, care s-a așezat deasupra pe o crenguță. SADOVEANU, D. P. 96. Un sprinten și viu măcăleandru Zorit se abate din drum. CAZIMIR, L. U. 17. – Variantă: macaleandru (ALECSANDRI, P. A. 125) s. m.

MĂCĂLEANDRU ~endri m. Pasăre migratoare, cântătoare, de talie mică, cu penaj cafeniu pe spate și roșiatic pe piept, care se hrănește cu insecte. /cf. ucr. makoliandra

măcăleandru m. Mold. un fel de prigoare: stigleți, presuri, macalendri ce prin tufe se alungă AL. [Cf. rut. MAKOLIONDRA].

măcăleándru¹ m., pl. endri (cp. cu gr. hamal, de pămînt, și kálandros, un fel de cĭocîrlan. Decĭ *hamaikálandros, cĭocîrlan terestru, care zboară pe jos, maĭ ales că penele cĭocîrlanuluĭ și măcăleandruluĭ seamănă. Rut. makolĭóndra și -lĭádra, pol. makolagwa pot veni d. rom.). O păsărică cafenie pestriță cu ăuțin roș în creștet și pe pept, ca și fesoĭu, care are cenușiŭ în loc de cafeniŭ (linóta saŭ acánthis cannábina). V. cînepar, petroșel.^[1]

macaleandru sm vz măcăleandru

măcăleandru (desp. -lean-) s. m., art. măcăleandrul; pl. măcălendri, art. măcălendrii

măcăleandru (-lean-) s. m., art. măcăleandrul; pl. măcălendri, art. măcălendrii

măcăleandru s. m. (sil. -lean-), art. măcăleandrul; pl. măcălendri, art. măcălendrii

măcăleandru

MĂCĂLEANDRU s. (ORNIT.) 1. (Erithacus rubecula rubecula) gușă-roșie, (reg.) pietruș, prigoare. 2. (Rubecula familiaris) (reg.) prigorie.

MĂCĂLEANDRU s. (ORNIT.) 1. (Erithacus rubecula rubecula) gușă-roșie, (reg.) pietruș, prigoare. 2. (Rubecula familiaris) (reg.) prigorie.

măcăleandru (măcălendri), s. m. – Albinărel (Acanthis cannabina). Origine îndoielnică. În general e considerat der. din rut. makoljandra (Tiktin; Candrea), pol. makolagwa; dar aceste cuvinte par provenite din rom. Scriban propune un χαμαί ϰάλανρδος „o specie de ciocîrlie”, care este puțin probabil (der. directă din ngr. ϰάλανδρος, Philippide, Principii, 151, nu explică fonetismul). Numai în Mold.

măcăleandru, măcălendri, s.m. – (ornit.) Pasăre mică, migratoare și cântătoare, cu penaj cenușiu și cu pieptul roșu (Erithacus rubecula). Specie frecventă în Maramureș. Unele exemplare iernează la noi, pe lângă apele neînghețate (Ardelean, Bereș, 2000: 205). – Cf. ucr. makoliandra (Șăineanu; Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

MĂCĂLEÁNDRU (< ucr.) s. m. Mică pasăre migratoare, cântătoare, cu penaj cenușiu și cu fruntea, părțile laterale ale capului, ale gâtului și pieptului roșii-galbene; gușă-roșie (Erithacus rubecula). În România se întâlnește în tot timpul anului, vara în păduriel de munte, iar iarna în pădurile de șes; populațiile de iarnă sunt deseori formate din exemplare nordice. Unele populații iernează în S Europei, N Africii și SV Asiei.

MĂCĂLEANDRU s. m. (Ornit. ; Mold.) Gușă-roșie (Erithacus rubecula rubecula). Și privesc sosind prin aer zburători cu mîndre pene. . . Stigleți, presuri, macalendri ce prin tufe se alungă. ALECSANDRI, P. III, 56. Am ascultat dăunăzi o convorbire între un măcăleandru și-un scatiu. GÎRLEANU, L. 43. Un sprinten și viu măcăleandru Zorit se abate din drum. CAZIMIR, U. 17. Însă pădurea dimprejur fremăta lin; se alungau în zbor mâcălendri între lumini și umbre. SADOVEANU, N. P. 144. – Pl.: măcălendri. – Și: macaleándru s. m. – Din ucr. маколяндра.

MACALEANDRU s. m. v. măcăleandru.