MAESTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

maestru², ~ă smf [At: LB / Pl: ~eștri, (înv) ~estri, ~re / E: it maestro] 1 Persoană care a adus contribuții deosebit de valoroase într-un domeniu de activitate, considerată adesea model al unei școli. 2 Creator al unui curent etc. Vz dascăl, magistru. 3 (Îs) Concert ~ sau (înv) ~ de concert Prim-violonist într-o orchestră. 4 (Îs) ~ al sportului Titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe deosebite. 5 (Îas) Persoană care poartă titlul de maestru (4) al sportului. 6 (Îs) ~ emerit al sportului Cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale. 7 (Îas) Persoană care poartă titlul de maestru (6) emerit al sportului. 8 (Îs) ~ emerit al artei Titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei. 9 (Îas) Persoană care poartă titlul de maestruemerit al artei. 10 (Gmț) Termen folosit pentru a vorbi cu sau despre o persoană care activează în domeniul artelor, literelor sau științei. 11 Persoană foarte pricepută, cu contribuții deosebite într-un anumit domeniu. 12 (În vechiul sistem de învățământ) Titulatură a profesorilor de muzică, de desen etc. Si: (înv) meșter. 13 Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care instruiește pe cineva în acel domeniu. 14 Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc. 15 ~ de ceremonie (sau ceremonii) Persoană care conduce desfășurarea unei solemnități, conform protocolului. 16 Maistru (2).

MAESTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al Sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană care poartă acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie sau de ceremonii = persoană indicată prin protocol să organizeze desfășurarea unei ceremonii. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

MAESTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană înzestrată cu multe cunoștințe, cu multă experiență sau talent și care a atins un grad înalt de perfecțiune într-o anumită ramură de activitate. Am iubit cu pasiune pe maeștrii romanului francez din veacul al XIX-lea. GALACTION, O. I 19. Era minunea satului – un maestru în cusături țărănești. VLAHUȚĂ, O. A. 510. Maestru emerit al artei din R.P.R. = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebită într-una din ramurile artei; persoană care poartă acest titlu. Maestru al sportului = titlu acordat unei persoane care s-a distins în mod deosebit într-o ramură sportivă. 2. Persoană care, printr-o bogată activitate artistică, literară sau științifică, creează o școală sau un curent și formează elevi în specialitatea sa. Divinul cîntăreț al Divinei Comedii, călăuzit de maestrul său Virgil. ODOBESCU, S. III 34. ♦ Termen de prețuire și admirație dat cuiva care practică iscusit, de mulți ani, o profesiune intelectuală (scriitor, pictor, avocat etc.). Păi nu știe toată lumea că eu sînt omul maestrului Aristia? CAMIL PETRESCU, O. II 113. 3. Titlu dat, în trecut, profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, caligrafia, muzica etc. – Pronunțat: ma-es-. – Variantă: (3) maistru, -ă s. m. și f.

MAESTRU s.m. 1. Persoană deosebit de înzestrată, de talentată și de învățată; învățat, savant. ◊ Maestru al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. 2. Creator al unei școli sau al unui curent literar ori științific. ♦ Termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 3. (În trecut) Profesor de lucru de mînă, de muzică, de desen, de gimnastică; maistru (2) [în DN]. ♦ Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase. ◊ Maestru de ceremonii = cel însărcinat să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. [Pron. ma-es-. / < it. maestro].

MAESTRU, -Ă I. s. m. f. 1. persoană cu calități excepționale și contribuții valoroase într-un anumit domeniu de activitate. ◊ creator al unei școli sau al unui curent. ♦ ~ al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. ◊ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (în trecut) profesor de lucru de mână, de muzică, desen, gimnastică etc. ◊ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase. ♦ ~ de ceremonii = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. II. s. n. registru de contabilitate conținând conturile sintetice, în care se înscriu operațiile economice și financiare grupate după natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lată parte a unei nave. (< it. maestro)

MAESTRU ~ștri m. 1) Persoană care manifestă măiestrie (de obicei în dans, muzică, sport) și care instruiește pe alții în domeniul respectiv. 2) Persoană cu calități deosebite și cu contribuții valoroase într-un anumit domeniu (mai ales în arte). /<it. maestro

maestru m. 1. cel ce se distinge în vr’o artă sau știință; 2. cel ce instruește: maestru de muzică, maestru de conferințe; 3. registru mare comercial (= it. maestro).

*maéstru, -ă s. (it. maestro. V. magistru, măĭestru și meșter). Magistru, mare artist orĭ savant. Profesor de arte într’o școală secundară. S. n., pl. e. Com. O condică numită și cartea mare și care conține conturile agenților manipulatorĭ de valorĭ, ale corespondenților și ale proprietaruluĭ negoțuluĭ.

MAGISTER DIXIT (lat.) = Maestrul a spus. Nu mai încape nici o discutie: Magister dixit.

MAISTRU ², -Ă s. m. și f. v. maestru.

MAISTRU², -Ă, s. m. și f. v. maestru.

maestru (persoană foarte competentă) s. m., art. maestrul; pl. maeștri, art. maeștrii

maestru (persoană foarte competentă) s. m., art. maestrul; pl. maeștri, art. maeștrii

maestru (persoană foarte competentă într-un domeniu, titlu, grad ierarhic) s. m., art. maestrul; pl. maeștri, art. maeștrii

maestru, pl. maeștri

maestru, -ștri sb. m.; (artist, profesor).

cuplu-maestru s. n. (sil. -plu), art. cuplul-maestru

MAESTRU s. 1. (pop. și fam.) meșter. (~ul Sadoveanu.) 2. (livr.) magistru. (El ne-a fost ~.) 3. v. as. 4. maistru.

MAESTRU s. 1. (pop. și fam.) meșter. (~ Sadoveanu.) 2. (livr.) magistru. (El ne-a fost ~.) 3. maistru, meșter. (~ într-o uzină.)

maestru, titlu (nume reverențios) atribuit unor artiști (creatori, interpreți, muzicologi, pedagogi muzicali), consacrând calități profesionale deosebite. Prin adăugarea unor atribute desemnează funcții ca: m. de cor; m. de balet; m. de sunet. V. capel-maestru.

TU DUCA, TU SIGNORE E TU MAESTRO (it.) tu, călăuză, stăpân și maestru al meu – Dante, „Infernul”, II, 140. Epitetele adresate de Dante lui Vergiliu. Expresia unui sentiment de venerație și de încredere totală într-o persoană considerată drept îndrumător spiritual.

Tu duca, tu signore e tu maestro (it. „Tu călăuza mea, tu stăpînul și maestrul meu”) – Dante, Infernul (cînt. II, v. 140). Sînt vestitele epitete pe care Dante le acordă lui Vergiliu: duca (pentru că îl va călăuzi în călătoria prin infern), signore (pentru că se va supune voinței lui Vergiliu) și maestro (pentru că tot el îi va arăta învățămintele acestei călătorii). LIT.

maestru, maeștri s. m. 1. avocat. 2. chelner, ospătar.

MAESTRU², -Ă s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase într-un anumit domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. V. dascăl, magistru. Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. Divinul cîntăreț al Divinei Comedii, călăuzit de maestrul său Virgil, ajunge în cercul acela din infern unde erau muncite. . . sufletele păcătoase. ODOBESCU, S. III, 34. Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? Ah! organele-s sfărmate și maestrul e nebun! EMiNESCU, O. I, 158. Pe complexa claviatură a unei imense orge, un titan maestru-organist lucrează, fără un moment de repaos, un preludiu haotic fără soluțiune. CARAGIALE, O. III, 69. Am iubit cu pasiune pe maeștrii romanului francez din veacul al XlX-lea. Poate că meșteșugul de a scrie l-am învățat, în parte, de la ei. GALACTiON, O. 19. E o veche revărsare de lumină din peisagiile marilor maeștri olandezi. SADOVEANU, O. IX, 299. Fotografiile marilor maeștri ai timpului... cu dedicații elogioase către Ceaikovski. STANCU, U.R.S.S. 89. ◊ (Ca epitet, de obicei urmat de un nume propriu) Măreț pluti-va printre veacuri Maestrul dulce, Eminescu. VLAHUȚĂ, P. 55. Se lasă o umbră violetă din care se deslușește, abia, capul aplecat, cu barba gălbuie și subțire și cu creștetul de fildeș. .. al maestrului Ruben. CAZIMIR, GR. 118. Păi nu știe toată lumea că eu sînt omul maestrului Aristia? CAMIL PETRESCU, O. II, 113. Primul volum. . . e construit pe baza documentelor luate în bună măsură din opera maestrului [Sadoveanu]. V. ROM. ianuarie 1958, 181. ◊ Concert-maestru sau (învechit) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Cf. TIM. POPOVICI, D. M. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe deosebite ; persoană care poartă acest titlu. Pe pieptul a zeci și zeci de sportivi strălucește insigna de maestru al sportului. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2384. Maestru emerit al sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru emerit al artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. Printr-un decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R. s-a acordat.. . titlul de Maestru emerit al artei din R.P.R. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2305. ♦ (Familiar, glumeț sau ironic) Termen folosit pentru a vorbi cu sau despre o persoană care activează în domeniul artelor, literelor sau științei. ♦ Persoană foarte pricepută, care are îndemînare deosebită într-un anumit domeniu. La doisprezece ani era minunea satului – un maestru în cusături țărănești, VLAHUȚĂ, O. A. 510. 2. (De obicei urmat de determinări care indică domeniul, specialitatea) Nume dat, în, vechea organizare a școlilor, profesorilor care predau discipline (considerate auxiliare) ca muzica, desenul etc.; meșter (I 2). Am arătat povestea lui Fram unei tovarășe de dăscălie. .. maestră de desen. I. BOTEZ, B. I, 145. Maestru de dexterități. NOM. PROF. 72, cf. 76. ♦ Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care instruiește pe cineva în acest domeniu. Într-altă sală, impresionant de mare, două profesoare tinere predau cursuri de balet. Fete și băieți executau, în ritmul muzicii de pian, figurile explicate de maestre. SAHIA, U.R.S.S. 129. Pierdeau un ceas și jumătate la un prînz complicat, la care luau parte guvernanta, maestrul de călărie, o dată un maestru de dans sau de muzică și mai totdeauna invitați.CĂLINESCU, S. 66. 3. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. Philibert de Noailles, marele maestru al Iohaniților. XENOPOL, I. R. III, 82. Numi pe Ferdinand mare maestru (comandant suprem) al ordinelor sfîntul Iacob, Alcantara și Calatrava. OȚEȚEA, R. 101. (Ironic) Ca societate secretă, slujnicăria are maeștrii ei, lojile, venditele, prozeliții și chiar cinismul ei. FILIMON, O. I, 371. Maestru de ceremonie (sau ceremonii ) = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. 4. Maistru (1). [Acțiunea] directorilor de pensionate, pentru prețul pensiunii școlarilor lor, și a altor maeștri, pentru prețul uceniciei. HAMANGIU, C. C. 483. Muncitorul care nu era fiu de patron și nu dispunea de capital nu mai putea ajunge maestru. OȚETEA, R. 311. ◊ (Urmat de determinări care arată specialitatea) Maestru berar. NOM. PROF. 48. Maestru de siropuri, dulcețuri și marmelade. ib. 49, cf. 8, 40, 52. – Pl.: maeștri și (rar) maeștri (MAIORESCU, D. I, 540), -stre. – Din it. maestro.