MENȚINE, mențin, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține).

menține [At: HELIADE, O. II, 49 / V: ~a, (înv) man~, măn~, (cscj) mânținea / Pzi: mențin / E: fr maintenir] 1 vt A păstra în aceeași stare sau formă. 2 vt (Pex) A face să dureze. 3 vr A continua să existe sub același aspect. 4 vr A dura. 5 vt (Nob; o familie, o persoană) A asigura condițiile de trai necesare, a susține din punct de vedere material Si: a întreține. 6 vt (Frr) A afirma cu tărie Si: a susține.

MENȚINE, mențin, vb. III. Tranz. 1. A păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. ♦ Refl. A continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat; a dura, a dăinui. 2. (Rar) A întreține o familie, o persoană etc. 3. (Franțuzism, rar) A afirma, a susține ceva cu tărie. – Din fr. maintenir (după ține).

MENȚINE, mențin, vb. III. Tranz. A păstra ceva în aceeași stare, neschimbat. Arta clasică realistă continuă să-și mențină importanța ideologică-estetică și din pricina profundului ei caracter popular. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 334, 4/3. Încearcă să mențină ordinea cel puțin în Amara prin indulgență și convingere. REBREANU, R. II 117.

MENȚINE vb. III. 1. tr. A păstra ceva neschimbat. ♦ A susține. 2. refl. A rămîne în aceeași stare. ♦ A-și păstra același loc, același post, aceeași poziție. [P.i. mențin, conj. -nă. / cf. it. mantenere, fr. maintenir, după ține].

MENȚINE vb. I. tr. a păstra ceva neschimbat. II. refl. a rămâne în aceeași stare. ◊ a-și păstra același loc, post, aceeași poziție. (după fr. maintenir)

A MENȚINE mențin tranz. 1) A face să se mențină; a păstra; a conserva. 2) fig. (persoane, familii) A asigura cu cele necesare traiului; a întreține. /<fr. maintenir

A SE MENȚINE mă mențin intranz. A rămâne în aceeași formă, stare sau situație; a rămâne neschimbat (în timp); a se conserva; a se păstra. /<fr. maintenir

menține v. 1. a ținea ferm și fix; 2. a conserva în aceeaș stare: a menține un regulament; 3. a afirma, a susține: mențin ce-am zis. [După fr. maintenir].

mănține v vz menține

mânținea v vz menține

menținea v vz menține

*mențín, -út, a -eá și -țíne v. tr. (fr. maintenir, d. main, mînă, și tenir, a ținea. V. țin). Țin fix (la un loc, în aceĭașĭ stare), păstrez: acest lemn menține echilibru celorlalte, văpseaŭa menține feru. Fig. Păstrez: a menținea un regulament. Continuŭ a afirma, repet: mențin ce am zis.

menține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențin, 2 sg. menții, 3 sg. menține; conj. prez. 1 sg. să mențin, 3 să mențină; ger. menținând; part. menținut

menține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mențin, 2 sg. menții, 1 pl. menținem, 2 pl. mențineți; conj. prez. 3 să mențină; ger. menținând; part. menținut

menține vb. ține

menține (ind. prez. 1 sg. mențin, conj. mențină)

mențin, -ții 2, -țină 3 conj., -ține inf., -ținând ger., -ținător adj. v.

MENȚINE vb. 1. v. păstra. 2. a păstra, (înv.) a păzi. (A ~ legăturile de prietenie cu cineva.) 3. v. dăinui. 4. a dăinui, a dura, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. (Amintirea lui se ~ până astăzi.) 5. v. întreține.

MENȚINE vb. 1. a (se) conserva, a (se) păstra, a (se) ține. (A ~ ceva în bună stare.) 2. a păstra, (înv.) a păzi. (A ~ legăturile de prietenie cu cineva.) 3. a dăinui, a dura, a exista, a fi, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît se va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care se ~ și astăzi.) 4. a dăinui, a dura, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. (Amintirea lui se ~ pînă astăzi.) 5. a întreține, (fig.) a alimenta, a hrăni. (A ~ o atmosferă de suspiciune.)

A se menține ≠ a se transforma, a se modifica, a schimba, a se preface

MENȚÍNE vb. III. Tranz. 1. A păstra (în aceeași stare sau formă), a lăsa neschimbat; p. ext. a face să dureze. Barbari sint cei din cetăți ce legiuiesc și manțin sclavia femeii. HELIADE, O. II, 49. În tot timpul a căutat a întuneca lumea și a o manține într-o ticăloșie vrednică de milă. BARASCH, M. III, 65/5, cf. LM. Menținem dar și această parte a criticei noastre. MAIORESCU, CR. II, 72, cf. BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Încearcă să mențină ordinea cel puțin în Amara prin indulgență și convingere. REBREANU, R. II, 117. Să dăm poporului german posibilitatea de a-și menține independența și pacea. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2396. După ce narațiunea este menținută cîteva pagini la imperfect, apare prezentul evocator. VIANU, M. 225. Menținînd inegalitatea economică și socială între clase, aparatul de stat burghez n-a putut fi decît un instrument de asuprire a poporului. CONTEMP. 1953, nr. 371, 2/2. Reforma agrară din 1921-1923 nu numai că a menținut marea proprietate, dar a dus și la întărirea burgheziei satelor. LUPTA DE CLASĂ, 1954, nr. 1, 105. Apa transportă sărurile minerale în tot corpul plantei, menține turgescența celulelor. BOTANICA, 98. ◊ R e f l. p a s. S-au mănținut între români acea veche și lăudată datină (a. 1 865). URICARIUL, X, 370. Natura are o lege care o obligă să alcătuiască elementele așa potrivit, încît, din echilibrul și concursul organelor materiale, să se poată mînținea flacăra vieții. CARAGIALE, O. III, 56. ♦ R e f l. A continua (să existe) sub același aspect, a rămîne neschimbat; a dura, a dăinui. Pe aici vremea se mînține cum ai lăsat-o. CARAGIALE, O. VII, 12. La arbori, structura primară se menține numai în primele luni după încolțirea seminței. BOTANICA, 98. Limba greacă s-a menținut pe toată întinderea teritoriului situat la sud de linia de demarcație stabilită de Jireček. SCL 1965, 322. 2. (Neobișnuit, complementul indică o familie, o persoană) A asigura condițiile de trai necesare, a susține din punct de vedere material ; a întreține. Existența Ralucăi Eminovici s-a scurs. . . într-o hărnicie casnică necesară pentru a menține o familie atît de numeroasă. CĂLINESCU, E. 30. 3. (Franțuzism rar) A afirma cu tărie, a susține. Cf. ȘĂINEANU, D. U., IORDAN, L. R. A. 480. – Prez. ind.: mențin. – Și: mențineá vb. II; (învechit) manține, mănțíne vb. III, mînțineá vb. II. – După fr. maintenir.

MĂNȚÍNE vb. III v. menține.

MENȚINEA vb. II v. menține.