mugi vi [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 79732 / Pzi: 3 ~gește și muge / E: ml mugire] 1 (D. animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice Si: a rage, (reg) a mugăi Vz boncăi, boncălui, zbiera. 2 (Nob; îe) Nici îi (sau le) fuge, nici îi (sau le) ~ge Se spune despre cei pe care nu-i interesează, cărora nu le pasă de cineva sau de ceva. 3 (Pex; reg; d. roiuri de albine) A bâzâi. 4 (Pan; d. oameni) A striga puternic, sfâșietor Si: a zbiera, a urla, a răcni. 5 (Pan; d. elemente ale naturii) A produce zgomote puternice și prelungite Si: a urla, a vui. 6 (Pan; d. unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce prin lovire, frecare etc. sunete puternice. 7 (Pan; d. arme de foc) A bubui.

MUGI, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre vite cornute) A rage, a zbiera. Sîmbotina se zbătu în ștreang, mugi înfuriată. MIHALE, O. 509. Boii pășteau liniștiți și în răstimpuri vreunul mugea prelung. AGÎRBICEANU, S. P. 115. Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. ♦ (Despre cerb) A scoate un strigăt puternic și melodios în epoca de împreunare; a boncălui, a rage. ♦ Fig. (Despre oameni) A striga puternic, a răcni. Atunci o pînză vînătă se ridică din valuri și un glas fioros mugește. DUNĂREANU, N. 30. Deodată numai iaca vedem în prund cîțiva oameni claie peste grămadă și unul din ei mugind puternic. CREANGĂ, A. 8. Lăpușneanul mugind ca un taur... voi a se înturna cu fața spre părete. NEGRUZZI, S. I 165. 2. (Despre ape) A vui puternic, a clocoti (1), a hăui. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși te-ai crede într-un codru pe o vijelie cumplită. VLAHUȚĂ, O. A. II 115. Marea se răscoală mugind cu-nfuriere. NEGRUZZI, S. II 276. ♦ (Despre vînt, furtună) A vîjîi puternic, a urla, a vui. Vîntul mugește afară, zguduind ferestrele sălii. MACEDONSKI, O. IV 21. ♦ (Despre arme de foc) A bubui. O bubuire de pușcă mugi în tabăra lui Potocki. SADOVEANU, O. VII 11. Bateriile din toate părțile au mugit fără încetare toată ziua. ODOBESCU, S. III 595.- Prez. ind. pers. 3 sg. și: muge (COȘBUC, P. I 249, GOROVEI, c. 178).

A MUGI pers. 3 ~ește intranz. 1) (despre animale cornute) A scoate sunete prelungi și puternice, caracteristice speciei; a rage; a zbiera; a răcni. 2) fig. fam. (despre oameni) A scoate sunete, strigăte violente și prelungi; a urla; a zbiera. 3) fig. (despre unele fenomene ale naturii) A produce un zgomot puternic și prelung; a urla; a vui; a vâjâi. 4) (despre unele unelte, instrumente muzicale etc.) A scoate sunete prelungi și stridente. /<lat. mugire

mugì v. 1. a striga, vorbind de boi, vaci, tauri; 2. fig. a urla: vântul mugește, valurile mugesc [Lat. MUGIRE].

mugésc v. intr. (lat. mugire; pv. pg. mugir, vfr. muire, sp. mujir). Strig, vorbind de boĭ, vacĭ și leĭ. Fig. Gem răcnind: a mugi de furie, de durere. Se zice despre huĭetu vîntuluĭ și apeĭ: vîntu, valurile mugeaŭ. V. vîjîĭ, pleoscăĭ.

mugi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mugește, 3 pl. mugesc, imperf. 3 sg. mugea; conj. prez. 3 să mugească

mugi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mugește, imperf. 3 sg. mugea; conj. prez. 3 să mugească

mugi vb., ind. prez. 3 sg. mugește, 3 pl. mugesc, imperf. 3 sg. mugea; conj. prez. 3 sg. și pl. mugească

mugesc, -geam 1 imp.

MUGI vb. a rage, a zbiera, (înv. și reg.) a rugi, (reg.) a râncăi, a râncălui, (Transilv.) a băuni. (Vitele ~.)

MUGI vb. a rage, a zbiera, (înv. și reg.) a rugi, (reg.) a rîncăi, a rîncălui, (Transilv.) a băuni. (Vitele ~.)

mugi (mugesc, mugit), vb. – A rage, a zbiera, a urla. – Mr. mudzescu, mudzire. Lat. mūgῑre (Pușcariu 1118; Candrea-Dens., 1160; REW 5719), cf. it. muggire, v. fr. muire. – Der. muget, s. n., ca răget, sunet, pocnet etc. (după Pușcariu 1119 și Candrea-Dens., 1161, direct din lat. mūgῑtum), cf. Byck-Graur, I, 20; mugitor, adj. (care mugește).

MUGI vb. IV. I n t r a n z. I. (Despre vitele cornute și, rar, despre alte animale) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a rage, (regional) a mugăi. V. z b i e r a, b o n c ă i, b o n c ă l u i. O ciută . . . mugi. DOSOFTEI, V. S. octombrie 79^r/32. Leul își are gîtlejul și plămînii spre a rugi, taurul spre a mugi. HELIADE, II, 370. Turmele s-auzeau mugind de departe. RUSSO, S. 128. C-un sălbatec salt un tigru, care cînd pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvîrtește. EMINESCU, O. I, 165. Vitele se-ntorceau mugind greu de prin munți. id. G. P. 108. Mu-mu, Joiana muge. CO;BUC, B. 77, cf. id. P. I, 249. Vitele mugeau de foame în bătătură. SANDU-ALDEA, D. N. 233. Boii pășteau liniștiți și, în răstimpuri, vreunul mugea prelung. AG]RBICEANU, S. P. 115. Mugea Gioiana înăbușit. HOGAȘ, DR, II, 99. Vițica ridică capul și mugi dulce. SADOVEANU, O. III, 117. Vitele mugeau de foame în fata corturilor. V. ROM. octombrie 1955, 166, cf. H II 117, 167, IV 10, VI 208, x 316. Junca aceasta îmblă numai mugind pe lîngă garduri. SBIERA, P. 188. Vaca tot rage, mugește. ȘEZ. IV, 125. Cărăușii pocnind, Boii muẑind. GRAIUL, I, 509. Boișorii mug Cu capu pe jug. CR. II, 262, cf. ALR, I 1 072/116, 122, ALR II 4 961/727, A I 34, III 3, 6, IX 2. Ce fuge Și muge Și-napoi nu se mai uită (Glonțul). GOROVEI, C. 178. ◊ E x p r. (Neobișnuit) Nici îi (sau le) fuge, nici îi (sau le) muge, se spune despre cei pe care nu-i interesează, cărora nu le pasă de cineva (sau de ceva). Privati, ca un istoric strein, căruia nici îi fuge, nici îi muge de români, tocma încîlcește istoria neamului, ca un nepriceput. ȘINCAI, HR. II, 318/38, cf. 214/35. ♦ P. e x t. (Regional; despre roiuri de albine) A bîzîi, a zumzăi (Răcășdia-Oravița). CHEST. VI 20/21. II. p. a n a l. 1. (Despre oameni) A striga puternic, sfîșietor; a zbiera, a urla, a răcni. Swaran mugea teribil în mijlocul bătăliei, Mugea peste oștire. HELIADE, O. I, 349, cf. 226. Deodată numai iaca vedem în prund cîțiva oameni claie peste grămadă și unul din ei mugind puternic. CREANGĂ, A. 8. Mugi prin camere, ca o fiară rănită. AGÎRBICEANU, A. 476. Să vă sculați mai devreme . . . le mugi conductorul. REBREANU, NUV. 268. Cum n-ai? mugi Calistrat, împrăștiind cu dosul mînílor talgerele și paharele. SADOVEANU, X, 659. Și îi venea să-mpungă-n zid, să mugâ, Călind cu ochii ușa, ca să fugă. AEGHEZI, C. O.163. ◊ T r a n z. (Rar) Trece sfinția-sa mugind cuvinte de răzbunare. CONTEMPORANUL, III, 621. 2. (Despre elemente ale naturii) A produce zgomote puternice și prelungite; a vui, a urla, a vîjîi. Unda începu să mugă, P-unii spaima a cuprins, Fricoși, alții dau la fugă. ASACHI, S. L. I,179. Marea se răscoală mugind cu-nfuriere. NEGRUZZI, S. II, 276. Era o iarnă aspră și o noapte ce-ngrozește Și crivățul, cu viscol, mugea. BOLLIAC, O. 96. Doi mistrali în lume sînt. Unul cîntă. . . Altul muge și distruge tot ce-atinge pe pămînt. ALECSANDRI, POEZII, 533. Fluviu mîndru, ce ostenit mugește. EMINESCU, O. IV, 247. Vîntul mugește afară, zguduind ferestrele sălei. MECEDONSKI, O. IV, 21. Dunărea mugește mai tare. VLAHUȚĂ, O. A. II, 115, cf. 166. Vîntul muge, calul fuge peste cîmpuri, peste văi. I. NEGRUZZI, S. II, 179. Fierb codrii de dafin și muge Muntele-adînc zguduit. COȘBUC, AE. 51. Vînturi grele mugeau în fundurile prăpăstioase ale Căucazului. DUNĂREANU, CH. 60. Someșul fugea printre picioarele lor, rostogolindu-se peste bolovanii din cale, mugind parcă l-ar fi alungat o arătare spăimîntătoare. REBREANU, NUV. 86. Doi plopi. . . se văitau îndoiți spre pămînt de vîntul ce mugea, turbat dinspre largul mării. BART, S. M. 69. Oltul mugește luptîndu-se mai departe cu colții ascuțiți și nemiloși ai munților. BOGZA, C. O. 252. Și pămîntul uneori mugește lung și se cutremură din temelii. STANCU, D. 69. Marea mugea bătînd cu putere în stîncile și terasa de la picioarele casei. V. ROM. februarie 1956, 40. Afară-i viscol, muge greu orcanul. ib. mai 1956, 117. 3. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare etc.) sunete puternice. Ce zarvă e în sat ! Sună tălăngile, mugesc buhaiele, bat tobele. SADOVEANU, O. I, 92. Zîmbește ortacilor cu brațe-ncleștate Pe ciocanul mecanic care muge, se zbate. DEȘLIU, G.. 46. 4. (Despre arme de foc) A bubui. Bateriile din toate părțile au mugit fără încetare toată ziua. ODOBESCU, S. III, 595. O bubuire de pușcă mugi în tabăra lui Potocki și Tomșa tresări cu sîngele fierbînd în vine. SADOVEANU, O. V, 494. – Prez. ind. pers. 3: mugește și múge. – Lat. mugire.