mânji [At: ANON. CAR. / V: (reg) măji, muji / Pzi: ~jesc / E: slv мазати, мажѫ] 1-2 vtr A (se) murdări. 3 vt ( Rar; îe) Nici cât te-ai ~ la un ochi Foarte puțin. 4 vt (Olt) A spăla prost Si: a mozoli, 5 vt (Rar) A mâzgăli (5). 6-7 vtr A (se) acoperi cu un strat de... 8-9 vtr (Reg) A (se) unge cu un medicament. 10 vt (Îvr) A contamina. 11 vt (Arg) A mitui. 12 vt (Reg; c. i. pereți, case etc.) A unge cu lut și baligă. 13 vt A spoi. 14 vt (Reg) A polei. 15 vt (Reg) A unge cu mânjeală (4) firele de urzeală de cânepă. 16 vt (Reg; c. i. obiecte de îmbrăcăminte ale ciobanilor) A unge cu mânjeală (5) Si: a mânjeli (2). 17 vt (Gmț) A bate. 18 vt (Îe) A ~ (cuiva) o palmă A da cuiva o palmă. 19 vt (Reg; îe) A o ~ la ceafă A spune un lucru cu totul nepotrivit. 20 vt (Îae) A face o mare prostie. 21-22 vtr (Fam) (A corupe sau) a se lăsa corupt.

A MÂNJI ~esc tranz. A face să se mânjească; a murdări; a păta; a mâzgăli. /<sl. mazati

A SE MÂNJI mă ~esc intranz. 1) A deveni murdar; a se acoperi de pete; a se păta; a se murdări. 2) fig. A-și păta onoarea (prin atitudini sau fapte reprobabile); a se compromite; a se murdări. 3) fam. (mai ales despre copii) A se umple cu resturi de mâncare pe față, mâini, haine; a se mozoli. /<sl. mazati

mânjì v. 1. a păta murdărind: cărbunele mânjește; 2. fig. a pângări, a întina. [Slav. MAZATI].

măji² v vz mânji

muji v vz mânji

MÎNJI, mînjesc, vb. IV. Tranz. A murdări, a păta. Aduceai ciorba... în așa fel, încît să nu se verse și nici să nu mînjească pereții farfuriei. PAS, Z. I 269. Mînjiți de funingine și unsoare... [muncitorii] creau un aspect de muncă într-o încordare nebună. SAHIA, N. 33. Tu să-l mîngîi cu mîna pe obraz... și mîngîindu-l să-l mînjești nițel cu muc de lumînare. ISPIRESCU, L. 376. ◊ Fig. Noi cîrpim cerul cu stele, noi mînjim marea cu valuri. EMINESCU, O. I 35. ♦ A mîzgăli. Compune două sute de versuri într-un ceas, Mînjind o jumătate de conț pe toată ziua. NEGRUZZI, S. II 269.

mînjésc v. tr. (vsl. mažon, ung, de unde, pin met., *monža, inf. mazoti; maza, unsoare; bg. mážy, ung. sîrb. mázati, mázniti, rus. mázatĭ, máznutĭ, a unge, de unde și ung. mázolni, a unge. V. mînzală, mîzgălesc, măslină, maslu, pomăzuĭesc, tămînjesc). Pătez, murdăresc. Fig. Profanez, întinez. V. refl. Mă pătez, mă murdăresc. Fig. Mă compromit, mă înjosesc: nu te mînji pentru niște banĭ!

mânji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjesc, 3 sg. mânjește, imperf. 1 mânjeam; conj. prez. 1 sg. să mânjesc, 3 să mânjească

mânji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjesc, imperf. 3 sg. mânjea; conj. prez. 3 să mânjească

mânji vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjesc, imperf. 3 sg. mânjea; conj. prez. 3 sg. și pl. mânjească

mînji (conj. mînjească)

mânjesc, -jească 3 conj., -jeam 1 imp., -jit prt.

MÂNJI vb. 1. v. murdări. 2. v. păta. 3. v. unge.

MÂNJI vb. v. apreta, atinge, bate, batjocori, compromite, dezonora, lipi, lovi, mâzgăli, mozoli, murui, necinsti, pângări, profana, scrobi, spoi, spurca, terfeli, vărui.

A (se) mânji ≠ a (se) curăța

mînji vb. v. APRETA. ATINGE. BATE. BATJOCORI. COMPROMITE. DEZONORA. LIPI. LOVI. MÎZGĂLI. MOZOLI. MURUI. NECINSTI. PÎNGĂRI. PROFANA. SCROBI. SPOI. SPURCA. TERFELI. VĂRUI.

MÎNJI vb. 1. a (se) jegoși, a (se) murdări, a (se) păta, (livr.) a (se) macula, (înv. și pop.) a (se) scîrnăvi, (pop.) a (se) îngăla, a (se) terfeli, (înv. și reg.) a (se) tăvăli, (reg.) a (se) derveli, a (se) mozoli, a (se) murui, a (se) pricăji, a (se) tămînji, a (se) tîrnosi, (prin Mold.) a (se) caciori, (Mold., Bucov. și Ban.) a (se) feșteli, (Munt. și Olt.) a (se) mărdăgi, (Transilv.) a (se) mocicoli, a (se) mocicoși, a (se) piscoli, a (se) piscoși, a (se) tocăni, (înv.) a (se) murdarisi. (Ce te-ai ~ atît de tare?) 2. a (se) murdări, a (se) păta, a (se) umple. (S-a ~ de noroi, de cerneală.) 3. a (se) unge. (S-a ~ cu nămol, la mare.)

mînji (mînjesc, mînjit), vb. – A mîzgăli, a unge, a murdări, a păta. Origine îndoielnică. Se consideră der. din sl. mažati, mazǫ „a unge” (Miklosich, Lexicon, 359; Cihac, II, 185; Miklosich, Slaw. Elem., 29; Tiktin; Conev 96), cf. sl. maža „unsoare”, rus. mažatĭ, mažnutĭ „a unge, cu grăsimi”; dar fonetismul e greu de explicat (cf. der. sl. pomažiti › pomăzui). Poate ar trebui să se pornească de la mîzgă, cum a sugerat Tiktin, prin intermediul unui der. verbal *mîzgi. – Der. mînjală, s. f. (unsoare, zugrăveală; var amestecat cu pămînt; clei; apretare, un anumit clei de apretat cînepa); mînzală, s. f. (Mold., scrobeală), unde apare mai clar legătura cu sl.; mînjoală, s. f. (Trans., unsoare, grăsime); mînjălău (var. mînzălău), s. m. (Mold., băiat de spălătoreasă), încrucișare între mînji „a săpuni” cu „măngălău”; mînzăli, vb. (a se mînji); mînzăleală (var. mînzălitură, mînjitură), s. f. (pată, murdărie, grăsime); pămînzalcă, s. f. (Munt., scrobeală pentru firele de bumbac; Munt., curea care leagă fuiorul de furcă), în loc de *pomînzalcă; tămînji, vb. (Mold., a mînji), cu pref. tă- puțin clar, cf. tămînda; tămînjer, s. n. (băț), poate prin încrucișare cu tău(n)jer, cf. mînjălău. – Cf. mîsgăli.

mânji, mânjesc, vb. tranz., refl. – A se murdări; a mâzgăli, a unge. – Din sl. mazati „a unge” (DER, DEX, MDA).

MĂJI² vb. IV v. mînji.

MÎNJI vb. IV. (Cea mai veche atestare datează de pe la 1700, cf. ANON. CAR.) 1. T r a n z. și r e f l. A (se) murdări, a (se) păta. Cf. PONTBRIANT, D., CIHAC, II, 185. Tu să-l mîngîi cu mîna pe obraz . . . și mîngîindu-l să-l mînjești nițel cu muc de lumînare, PETRESCU, L. 376, cf. DDRF. Fochistul are șapcă ponosită de cărbuni; el însuși e mînjit pe obraz, pe mîini și pe haine. SP. POPESCU, M. G. 34. Scutur tufișul, țîșnind îmi împroașcădeodată dintr-însul Sîngele vînăt mînjind cu picurii putrezi pămîntul. COȘBUC, AE. 49. Cînd mînînc ouă moi, mă mînjesc pîn-la urechi. HOGAȘ, DR. I, 177, cf. 163. Hainele îi erau mînjite de pămînt, iar pe față parcă purta o mască de lut. REBREANU, R. II, 200, cf. I, 262. Muncitorii aproape goi. . ., mînjiți cu funingine și unsoare. . ., creau un aspect de muncă într-o încordare nebună. SAHIA, N. 33, cf. PRIBEAGUL, P. R. 57. Sînt mînjiți de noroi, mai ales de la brîu în jos. STANCU, D. 156. Aduceai ciorba. . . în așa fel, încît să nu se verse și nici să nu se mînjească pereții farfuriei, PAS, Z. I, 269. Uite ce rău m-am mînjit. BANUȘ, P. 26. Hainele sale, după ce că erau mînjite cu uleiuri, mai erau și îmbibate cu pospai alb de făină, PREDA, D. 32. Nici nu mi-ar fi putut trece prin minte așa ceva ! – mi-a spus, mîngîindu-mi mîinile încă mînjite de ulei. V. ROM. iunie 1958, 46. Ploaia care se întețise și bătea acum oblic, mînjise nenumăratele ferestre care dădeau spre stradă, T. POPOVICI, SE. 79. Văzînd pe tatăl său amețit de vin, l-a mînjit cu baligă. ȘEZ. I. 213, cf. IV, 156, ALR I 640, ALR II 3 209, 3 363, 5 774. Te-ai mujit pă haińi. CV 1951, nr. 3-4, 46. Cine strînge cărbuni cu mîna altuia, nici să mînjaște nici să arde. ZANNE, P. I, 133. Umblă cu miere în mînă și să nu se mînjascâ pe degete? id. ib. iii, 669. Cu păcurarul cînd trăiești Trebuie să te mînjești. id. ib. V, 490. ◊ E x p r. (Rar) Nici cît te-ai mînji la un ochi = foarte puțin, aproape de loc. N-are bani nici cît te-ai mînji la un ochi. ZANNE, P. II, 351, cf. 363. ◊ F i g. S-au întors cătră unul din curtezanii săi carile fusăsi odată la prepus că s-ar fi mînjit cu sfaturi răle împotriva lui. IST. CAROL XII, 78^r/25, cf. BELDIMAN, E. 32/12. Voi, pierduți în gînduri sînte, convorbeați cu idealuri, Noi cîrpim cerul cu stele, noi mînjim marea cu valuri. EMINESCU, O. I, 35. Ne mînjește sau ne ucide idealurile. DEMETRESCU, O. 108. Nici o pată nu mînjise individualitatea morală. D. ZAMFIRESCU, Î. 182, cf. 250, SCRIBAN, Figura poetului a fost mînjită cu noroiul celor mai josnice apartenențe, CONTEMP. 1949, nr. 120, 4/1. Numele cinstit pe care l-am moștenit de la părinți, eu îl mînjesc. STANCU, R. A. IV, 107. ♦ T r a n z. (Prin Olt.) A spăla prost, superficial; a mozoli. Cf. BOCEANU, GL. ♦ T r a n z. (Rar) A mîzgăli (2). Ferice de acela ce stînd pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mînjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul. NEGRUZZI, S. II, 269. ◊ A b s o l. Și mai dă-i, Doamne, vopsele Și hîrtie chinezească, Pentru ca, mînjind cu ele, Slava ta s-o zmîngălească. ARGHEZI, V. 11. ♦ A (se) acoperi cu un strat de. . .; (regional) a (se) unge (cu un medicament). Văzui pe toți dracii în pielea goală Cu coarne în frunte, cu nas de cîne, Păstă tot mîngiți cu neagră smoală, BUDAI-DELEANU, Ț. 316. Se amestecă toate la un loc și se mînjește cu el de sperietură, N. LEON, MED. 103. Vagoanele nu circulau decît cu perdelele trase sau, dacă nu erau perdele, cu geamurile mînjite cu vopsea albă. CAMIL PETRESCU, U. N. 6. Cu această apă. . . se mînjește cel bolnav peste tot corpul. MAT. FOLK. 578. Pe unele (oi) din cele scăpate de cuțit, s-au apucat să le mînjească cu negru. RĂDULESCU-CODIN, Î. 37. Da fuga-n crîng, să mînja cu cărbune pe ochi. GRAIUL, I, 71. ♦ T r a n z. (Învechit, rar) A contamina, a infecta, a molipsi. Prin curețenie, de multe ori, mulți oameni mânjiți fiind de boalele lipicioase, scapă de boală. CALENDARIU, (1844), 70/7. ♦ T r a n z. (Argotic) A mitui. Com. din ȚEPEȘ-VODĂ-CERNAVODA. 2. T r a n z. (Regional; complementul indică pereți, case etc.) A unge cu lut (și baligă), a murui, a lipi; a spoi, a vărui. Că [badea] sparge ferestrele și mînjește casele. DOINE, 240, cf. ALRM II/I h 279, 280, LEXIC REG. 17. ♦ (Urmat de determinări care indică materia) A polei. Cf. ALR II 4 254/316. Mînjit cu aur. ALRM SN I h 386, cf. ALR SN h 572. 3. T r a n z. (Regional) A unge cu mînjeală (II 2) firele de urzeală de cînepă. Cf. LB, POLIZU. O harnică nevastă luînd catrința-n brîu, Urzeala o mînjește cu aluat de grîu. BELDICEANU, P. 68, cf. GHEȚIE, R. M., com. MARIAN, ȘEZ. V, 106. [Cînepă] o năvădescu, o mînjăscu, o țăs, o dau prin spată, prin iță, am țăsut-o, am nălghit-o. GRAIUL, I, 293, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 1 290/103, A I 22. 4. T r a n z. (Regional; complementul indică obiecte de îmbrăcăminte ale ciobanilor) A unge cu mînjeală (II 3); (regional) a mînjeli (2). Hainele mînjite (unse) cu ursuc, spălîndu-le, se fac cu mult mai frumoase decît cu altă mînjală. PRECUP, P. 21, cf. com. MARIAN. 5. T r a n z. (Glumeț) A lovi, a bate. Cf. ȚICHINDEAL, F. 331/22, PAMFILE, J. II, 153, IORDAN, STIL. 366, LEXIC REG. 83. ◊ I n t r a n z. Au înșfăcat repede vătrariul și au ieșit afară, și unde n-au prins să mînjască în țigan cu dînsul. SBIERA, P. 293. ◊ E x p r. A mînjí (cuiva) o palmă = a da, a trage (cuiva) o palmă. (Regional) A o mînji la ceafă = a spune un lucru (cu totul) nepotrivit, a face o (mare) prostie, a da cu oiștea în gard. Cf. LEXIC REG. 83. – Prez. ind.: mînjesc. – Și: (regional) măji (ALRM II/I h 280/346), muji vb. IV. – Din V. sl. мазати, мажѫ.