măr² [At: ST. LEX. 173r/16 / V: (reg) mară sf mer, (nob) meară sf / Pl: mere / E: ml melum] 1 sm (Bot) Fruct al mărului¹ (1). 2 av (Îe) A bate (sau a face) ~ sau a lăsa (bătut) ~ A bate foarte tare pe cineva. 3 sm (Îs) ~ul discordiei Obiect al neînțelegrii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. 4 sm (Îs) ~ul lui Adam Parte proeminentă a zgârciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gâtului Si: (pop) nodul-gâtului. 5 sm (Îvr; îs) Merele obrazului Pomeți ai obrajilor. 6 sm (Ban; îs) ~ul palmei (sau de la palmă) Podul palmei. 7 sm (Reg; îc) ~ de pământ Cartof. 8 sm (Bot; reg; îc) ~-de-pământ Nap porcesc (Helianthus tuberosus). 9 sm (Bot; reg; îc) ~-gutuie Gutuie. 10 sm (Bot; reg; îc) ~-paradis Roșie. 11 sm (Bot; reg; îc) ~-de-țitron Lămâie. 12 sm (Bot; reg; îc) -de-stejar Gogoașă-de-ristic. 13 sm (Reg; îs) de-a ~ul putred, ~ sub căciulă Diferite jocuri de copii care se joacă cu mere² (1).

MĂR², mere, s. n. 1. Fructul mărului¹. Și de-a soarelui căldură Voi fi roșie ca mărul. EMINESCU, O. I 55. Fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise. id. N. 51. Cu mîndra de-acum un an Dintr-un măr mă săturam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. Merele putrede strică și pe cele bune (= exemplele rele exercită o influență dăunătoare). Mărul nu cade departe de pom (= copilul seamănă cu părinții săi). ◊ Mărul discordiei v. discordie. ◊ Expr. A bate (sau a lăsa) măr (pe cineva) = a bate rău (pe cineva). Fira a fost luată de mama ei și bătută acasă măr. PAS, Z. I 125. Lipsești de-a-ice, Că-ți sar în păr Și te bat măr. ALECSANDRI, T. I 111. Ia-l cu mîinile de păr să-l pisez, să ți-l las măr. PANN, P. V. I 113. ◊ Specii: măr crețesc v. crețesc; măr domnesc v. domnesc; măr dulce v. dulce; măr pădureț v. pădureț. ◊ Compus: (regional) măr-gutui = gutui. Vino, mîndră-n deal la vii, Să mîncăm mere-gutui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 2. (Anat.; în expr.) Mărul lui Adam = partea proeminentă a zgîrciului tiroidian; nodul gîtului.

MĂR² mere n. Fruct al mărului. Mere văratice. Mere tomnatice. ◊ A bate ~ (pe cineva) a bate foarte tare (pe cineva). ~ul lui Adam nodul gâtului. ~ul discordiei cauza neînțelegerii. Din afară ~ frumos și-năuntru găunos se spune pentru a atrage atenția asupra faptului, că aparențele pot fi înșelătoare. /<lat. melum

2) măr n., pl. mere (din mer, cum zic pînă azĭ Mrom., d. lat. pop. mêlum, cl. málum, vgr. mélon, dor. málon; it. mela). Fructu măruluĭ de formă sferică turtită: mere pădurețe, crețeștĭ, domneștĭ. Măru luĭ Adam, proeminența care se află la gîtu omuluĭ supt gușă și care e formată de cartilaginea tiroidă. Măru lupuluĭ, 1. răsfug, dalac, 2. curcubețică. Adv. A bate pe cineva măr, a-l pĭersica, a-l bate răŭ (cu vînătăĭ, ca pe coaja măruluĭ lovit). A fi sătul ca de mere acre, a fi foarte plictisit de ceva.- Și mară, pl. mere (Ban.).

mară² sf vz măr²

mară¹ sf vz măr²

mer² sn vz măr²

AB OVO USQUE AD MALA (lat.) (Horațiu, Satire) = De la început pînă la sfîrșit (La Romani masa începea cu ouă și sfîrșea cu mere).

máră f. V. măr 2.

mére, pl. d. măr 2.

măr² (fruct) s. n., pl. mere

+măr¹ (fam.) adv. (a bate ~)

măr² (fruct) s. n., pl. mere

măr (fruct) s. n., pl. mere

MĂR s. v. cartof.

măr s. v. CARTOF.

MĂRUL-LUI-ADAM s. (ANAT.) (pop.) nodul gâtului.

MĂRUL-LUI-ADAM s. (ANAT.) (pop.) nodul gîtului.

AB OVO USQUE AD MALA (lat.) de la ouă (până) la mere – De la început până la sfârșit. Romanii începeau prânzul cu ouă și îl terminau cu mere.

POIANA MĂRULUI 1. Munții Poiana Mărului, subunitate a m-ților Perșani situată la S de pasul Vlădeni. Alcătuiți din șisturi cristaline și calcare, prezintă în general culmi netede (nivelate de suprafața de eroziune Poiana Mărului, la 900-1.000 m alt.) dominate la E de Măgura Codlei (1.292 m alt.). Versanții sunt împăduriți, iar culmile netede sunt utilizate agricol. 2. Com. în jud. Brașov, situată în m-ții Perșani, la V de Măgura Codlei, pe cursul superior al răului Șercaia; 3.504 loc. (2003). Satele alcătuitoare sunt localizate în mici depresiuni (ex. Șinca Nouă) sau în mici bazinete, ori risipite pe culmile netede, adesea la 900-1.000 m alt. (satele P.M. și Holbav). Preparate din carne. Biserică din lemn (1761), în satul Șinca Nouă și biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul-Brâncoveanu (1700), în satul P.M. 3. V. Zăvoi. 4. Mănăstirea ~ V. Jitia.

ARISTOLOCHIA L., MĂRUL LUPULUI, fam. Aristolochiaceae. Gen originar din zonele continentale și calde ale globului, cca 298 specii, erbacee sau arbuști cu tulpini volubile. Flori (perigonul, la bază umflat, este cilindric, rotund sau oblong, spre vîrf gîtuit, încovoiat sau îndoit, cu marginea lărgită, lobată sau ca o limbuță lățită, 6 stamine, rar 4-10 sau mai multe, filamentele și anterele lipite de stil, ovar cu 6, rar 4 loji) verzi, galbene sau pătate, singulare. Frunze alterne, nedentate, simple sau cu 3-5 lobi, reniforme, ovate, cordat-ovate, nervate. Fruct, capsulă cu multe semințe.

MALUS Mill., MĂR, fam. Rosaceae. Gen originar din Europa, Asia și America, 30 specii, arbuști și arbori rezistenți la secetă și ger. Flori (5 petale mai lungi decît sepalele, 5 sepale, cca 15-20 stamine, antere galbene, 3-5 stile unite la bază, ovar cu cîte 2 semințe, 5 loji) în raceme umbelate, pedunculate. înfloresc, majoritatea, primăvara. Fruct cărnos (poamă). Frunze caduce, simple, alterne, serate sau lobate, însoțite de stipele.

NICANDRA Adans., MĂRUL DE PERU, fam SoLanaceas. Gen cu o singură specie în Peru: Nicandra physalodes (L.) Gaerln. Anuală, erbacee, erectă, cca 0,90 m înăllime, bogat ramificată. Flori (5 sepale, 5 stamine, ovar cu 3-5 loji) mari, albastre, campanulate, solitare. Înflorește vara-toamna. Fructe în formă de mere mici. Frunze dentate, cerate.

Ab ovo usque ad mala (lat. „De la ou pînă la mere”) – Horațiu, Satire I, 3, 6. Știind că la romani prinzul începea cu ouă și se termina cu mere, formula horațiană înseamnă: De la început pînă la sfîrșit, de la un capăt la altul, sau de la A la Zet. Vezi și expresia: De la alfa la omega. LIT.

Mărul discordiei – Discordia (pe numele grecesc Eris) era zeița învrăjbirii. Hesiod spunea că e fiica nopții și mama crimei, a mizeriei, a foametei, a bătăliilor. Iar Vergiliu o considera tovarășa lui Marte, zeul războiului. Și fiindcă pînă și în cer, printre zei, provocase zîzanii, Iupiter a alungat-o din Olimp. Izgonită fiind, bineînțeles că n-a mai fost invitată la nunta zeiței Thetis cu regele Peleu. Furioasă și răzbunătoare, Discordia, urmărind să tulbure festinul, a aruncat pe masa de nuntă un măr de aur pe care scria: „celei mai frumoase”, ceea ce a iscat într-adevăr gîlceavă între cele trei zeițe de față, care, bizuindu-se pe frumusețea lor, își revendicau fiecare mărul. Luat ca arbitru, Paris a decernat acest măr Afroditei, stîrnind astfel ura zeițelor Hera și Pallas Athena, celelalte două concurente. De aici – spune legenda – a ieșit vestitul război al Troiei. Dar tot de aici a mai ieșit ceva: expresia Mărul Discordiei, aplicată unui obiect, unei cauze, unei persoane chiar, care provoacă ceartă, vrajbă, încăierări; deci oricărei surse de procese, de conflicte, războaie, sau alte ciocniri și dispute, mai mari sau mai mici. MIT.

Mărul lui Newton – Am putea spune, parafrazîndu-l pe Alecsandri: „Multe mere sînt pe lume!” – și tot multe cu renume: mărul lui Adam, mărul discordiei, merele Atalantei, merele de aur din grădina Hesperidelor, mărul lui Wilhelm Tell... Dar, dintre toate, numai mărul lui Newton are rădăcina înfiptă în realitate. Ilustrul matematician, fizician și astronom englez, într-o zi din anul 1666, privind de pe un pod mărul care îi scăpase din mînă, a ajuns să descopere fenomenul și legea gravitației universale. Întîmplarea aceasta a avut ecou în lume și a dat loc expresiei „mărul lui Newton”, spre a desemna un obiect, un fenomen, o împrejurare neprevăzută, care devine sau poate deveni punctul de plecare al unei invenții, al unei teorii etc. – în general, al unei creații importante. ȘT.

Mărul lui Tell – Wilhelm Tell a fost legendarul erou național al Elveției în războiul de independență împotriva împăratului Albert al Austriei (1308). Refuzînd – spune legenda – să-l salute pe guvernatorul imperial Gessler, Tell a fost condamnat de acesta să tragă cu arcul într-un măr așezat pe capul copilului său. El a trecut cu succes prin această primejdioasă încercare și, de atunci, „mărul lui Tell” a devenit simbolul unei reușite bazate pe o mare iscusință. Vezi și: Das ist Tells Geschoß! LIT.

măr, mere s. n. 1. sân mic de femeie și ferm. 2. (mar.) vârful catargului.

mere, pere și bretele expr. (glum.) sân de femeie de dimensiuni mici, medii și mari.

mere de șosea expr. (glum.) balegă de cal.

MĂR² s. n. I. (Bot.) 1. Fructul mărului¹ (1). Că iaste un feal de meare pline de sîmburi. ST. LEX. 173^r/16. Un măr au dus lui (a. 1 713). GCR II, 2/32. Unde ți-i mărul care ți l-am trimis? ... L-am măncat (a. 1 760). id. ib. 73/36, cf. 97/21. Se află și roade. . . , pere, mere (a. 1 793). URICARIUL, VI, 168/6. Trei păzitori. . . păzea cu privire A merelor rumenire. BĂRAC, ap. GCR II, 174/24. Uscarea merelor. . . pentru. . . iarnă. PAMFILE, I. C. 239, cf. 445. Iau cîte un coș cu nuci, ori cu mere. . . pe cari le împart copiilor. id. S. T. 64. Pe o bandă rulantă se scurg necontenit merele. SCÎNTEIA, 1 953, nr. 2 820. D-așa-i rîndul fetelor, Cumu-i rîndul merelor; Pînă-s mere mititele, Stau în creangă făloșele. JARNIK-BÎRSEANU, D. 428, cf. ȘEZ. I, 128, II, 197, III, 13. Anu ăsta s-o făcut puține mieră. ALR II 3 018/2. Merele se strică unul de la altul sau merele putrede strică pe cele bune. ZANNE, P. I, 215, cf. 216. Merele frumoase adesea-s vermă- noase sau din afară măr frumos și-nlăuntru găunos (= aparențele înșală). Cf. id. ib. 215. I-a picat măru-n mînă și nu știe cum să-l ducă la gură sau nu-l taie capul nici cît două mere degerate, se spune despre un om prost. Cf. id. ib. II, 37, PAMFILE, J. II,153. Mărul nu cade departe de pom (= copilul seamănă cu părinții). Cf. ZANNE, P. I, 216. Cînd o face plopul mere și tînjala viorele (= niciodată), id. ib. 257. ◊ (Ca termen de comparație) Si de-a soarelui căldură Voi fi roșie ca mărul, EMINESCU, O. I, 55. Fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise. id. N. 51. Eram sănătos ca mărul. RETEGANUL, P. I, 24. Du-te bade sănătos Ca un trandafir frumos, Ca un măr putregăios Ce pică jos și putrezește, Nimănui nu trebuiește. ȘEZ. I, 9. ◊ (Cu determinări care indică specia) Mere albe de vară, mere albuțe, mere ariuși, mere de ale aurului, mere de aur, mere barze, mere bădești, mere bâlățești, mere băncești, mere beci, mere blăjești, mere bocane, mere bolunde, mere bostăcănoase, mere bostănești, mere botanice, mere botu-oii, mere bulzănești, mere bulzeștene, mere bunebrut, mere burdaie, mere busuioace, mere buturețe, mere călugărești, mere cărigate, mere cărigoase, mere de ceapă, mere cepești, mere cernite, mere cisnădești, mere cínești, mere clocotici, mere coacăză, mere coadeșe, mere cocane, mere cocoșete, mere codești, mere colnice, mere crecinești, mere crețești, mere cucurbetarițe, mere culduci, mere domnești, mere de dulceți, mere domnicele, mere dulci, mere dulci neultuite, mere dulci domnicele, mere dulcii, mere dulcuțe, mere dumitrești, mere făinoase, mere fontoșe, mere furnicărești, mere geogenești, merede gheață, mere ghețoase, mere giurgenești, mere de glajă, mere grase, mere grănițărești, mere gurguiești, mere gurguiete, mere gușate, mere hațegane, mere hilerți, mere iepurești, mere iernatece, mere ionatane, mere încenușate, mere îndungate, mere jujinești, mere ledere, mere leșești, mere luncănești, mere lungurețe, mere lupești, mere mălăiețe, mere de mătasă, mere măzăratece, mere merinești, mere mistreț, mere mocănești, mere motroane, mere muntenești, mere muntenești rotunde și coadișe, mere mustoase, mere mușcătariț, mere mușcotai, mere nevestești, mere noroance, mere oarzăne, mere orășenești, mere orzești, mere orzii, mere panabrici, mere paradise, mere pariși (sau parișe), mere parmen, mere paștile, mere patulate, mere părădăi, mere pătate, mere pătule, mere pere, mere pestrițe, mere pietroase, mere pietrușele, mere pipărate, mere plotogoase, mere pogăci, mere poinice, mere popești, mere posade, mere posapete, mere posmăgele, mere răducănești, mere răpănoase, mere rîioase, mere rîncede, mere roșii, mere roșioare, mere roșiuță, mere rotate, mere rotilate, mere rotilate rotunde, mere rotoghele, mere rotunjoare, mere de sadă, mere sarbede, mere sălcii, mere de sămînță, mere sănasă, mere săvăiești, mere scorțoase, mere sîmzenești, mere sterpe, mere strugurii, mere sunătoare, mere sure, mere șiculane, mere tari, mere tămășești, mere tirchișetafle, mere tirole, mere de toamnă, mere tomăiești, mere tomnatice, mere trotuș, mere tufoase, mere turtișe, mere țărcești, mere țigănești, mere de ultoaie, mere ungurești, mere unse, mere urdașe, mere ursești, mere de vară, mere văratice, mere vărgate, mere verișoare, mere verzi, mere verzi de iarnă, mere viești, mere vinete, mere vinoase, mere vioase, mere voievodești, mere zmeure. ◊ Măr pădureț v. p ă d u r e ț. Măr dulce v. d u l c e. ❖ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face pe cineva) măr sau a lăsa (pe cineva bătut) măr = a bate foarte tare (pe cineva). Să ți-l calc eu supt picioare, Să-l pisez, să ți-l las măr. PANN, P. V. I, 113/25. Lipsești de-aice, Că-ți sar de păr, Și te bat măr. ALECSANDRI, T. 393. L-au lăsat măr și s-au dus fiecare la treaba sa. CARAGIALE, O. IV, 162. Domnul Nae, bătut măr, scăpă din mîinile lui. DR. IV, 731. Își zise c-ar fi trebuit sâ-l bată măr pe Baciu. REBREANU, I. 278. Fira a fost luată de mama ei și bătută, acasă, măr. PAS, Z. I, 125, cf. CIAUȘANU, GL., com. din PIATRA NEAMȚ. Mărul discordiei = pricina, obiectul neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. DICȚ. Mărul lui Adam = partea proeminentă a zgîrciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gîtului ; (popular) nodul gîtului. Cf. LB, BIANU, D. S. 409. În acest gît firav, mărul lui Adam făcea mișcări convulsive, ca o ființă cu viață proprie. SADOVEANU, O. XI, 448. Buzele groase ale lui Traian albiseră și mărul lui Adam i se urca și cobora spasmodic. T. POPOVICI, SE. 22, cf. PAMFILE, J. I, 137. (Învechit și regional) Merele obrazului - umerii obrajilor ; pomeții. Lungăreț la merile obrazului. DOSOFTEI, ap. TDRG, cf. MARIAN, NA. 55, ALRT II 25. (Prin Ban.) Mâru palmei (sau de la palmă) = podul palmei. ALR II 2 176/29, cf. 2 176/36. 2. (Regional, de obicei în sintagma măr de pămînt.) Cartof. Cartoflele vor trebui prășite mai totdeauna de 2 ori în această lună, iar moșinoaiele se fac cînd încep a se întinde vițele, pe care să fac merile de pămînt. I. IONESCU, C. 102/25, cf. BIANU, D. S. 142, DR. V, 561. Barabulele se mai numesc la români: cartofi, . . . napi de pămînt, alune de pămînt, mere, pere, boabe. ȘEZ. IV, 44. 3. C o m p u s e: (regional) măr-de-pămînt = nap porcesc (Helianthus tuberosus). Cf. LB, BRANDZA, FL. 272, PANȚU, PL. ; măr-gutuie = gutuie. Vino, mîndră-n deal la vii, Să mîncăm mere-gutui. JARNIK-BÎRSEANU, D. 162 ; măr-paradis = roșie. Cf. POLIZU ; măr-de-țitron = lămîie. ARH. SOM. XXIII, 462 ; măr-de-stejar = gogoașă-de-ristic. Felul cum va fi vremea peste an se poate afla și după viermele care de obicei se află în merele sau gogoașele-de-stejar. PAMFILE, S. T. 44. II. (De obicei art. ; și în sintagmele de-a-mărul putred. H II 32, IV 159, măr sub căciulă, PAMFILE, J. II, 119) Numele a diferite jocuri de copii care se joacă cu mere² (I 1). Cf. PAMFILE, J. I, 59, II, 96, 119. – Pl.: mere. – Și: (regional) máră (TDRG, LEXIC REG. 54) s. f., mer (DR. VIII, 32) s. n., (neob șnuit) meáră (COSTINESCU) s. f. – Lat. melum.

MÁRĂ¹ s. f. v. măr².

MER s. n. v. măr².