nega vt [At: MAIOR, IST. 31/32 / Pzi: neg / E: lat negare] (Fșa) 1 A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, unui fenomen etc. 2 A nu recunoaște un fapt Si: a tăgădui.

NEGA, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc., a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea. GALAN, B. I 124. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni. GALACTION, O. I 236. ◊ Absol. N-are rost să negi. – De ce să neg? Nu l-am adus eu. GALAN, Z. R. 354. Nu e nevoie să negi. C. PETRESCU, C. V. 108. Un moment ezită, parcă ar voi să nege... să reziste. SEBASTIAN, T. 74.

NEGA vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].

NEGA vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat. negare)

A NEGA neg tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /<lat. negare

negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa.

2) *neg, a -á v. tr. (lat. negare). Tăgăduĭesc, zic că nu: criminalu neagă c’a ucis.

nega (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. neg, 2 sg. negi, 3 neagă; conj. prez. 1 sg. să neg, 3 să nege, imper. 2 sg. afirm. neagă

nega (a ~) vb., ind. prez. 3 neagă

nega vb., ind. prez. 1 sg. neg, 3 sg. și pl. neagă

NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. v. retracta. 3. v. contesta.

NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. a dezice, a retracta, a tăgădui. (A ~ tot ceea ce spusese.) 3. a contesta, a dezminți, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.)

A nega ≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține

nega (neg, negat), vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s. f.; negativ, adj.