ostoi¹ ssg [At: LUNGIANU, ap. CADE / E: pvb ostoi²] (Reg) 1 Potolire. 2 (Îe) Un ~ de ploaie Ploaie repede și de scurtă durată. corectat(ă)

ostoi² [At: VARLAAM, C. 83 / V: (îrg) ort~, ~ovi, ~tăvi, ~tei^[1], ~tui, us~, (cscj) ~teia, ~tia, ~ia, usteia, ustoia / Pzi: ~iesc și ostoi / E: slv оустоюти] 1-2 vtr (Îvp; d. senzații, sentimente, stări sufletești etc.) A (se) atenua. 3-4 vtr (Îvp; d. oameni) A (se) liniști. 5 vt (Îvp) A alina. 6 vi (Îvp) A înceta. 7 vr (Ban; Olt) A se opri din fermentat. 8 vr (Ban; Olt) A se coace. 9 vr (Ban; Olt) A de deshidrata.

OSTOI, osloiesc, vb. IV. Refl. (Popular) A se potoli, a se domoli, a se alina, a se liniști, a se calma. Chirilă Păun pică tocmai cînd Florica aprindea lampa, abia puțin după ce se ostoise discuția. REBREANU, R. I 280. ◊ Tranz. Femeia îl ostoia, tîrîndu-l de mînă. REBREANU, R. I 177. Noi trîndavi nu sîntem, și nici cele guri n-avem de ostoit. VLAHUȚĂ, CL. 64. – Prez. ind. și: ostoi (TEODORESCU, P. P. 83). – Variante: ostoia (SADOVEANU, O. I 262) vb. I, ostovi (PĂSCULESCU L. P. 129) vb. IV.

A OSTOI ~iesc tranz. A face să se ostoiască. /<sl. ustojati

A SE OSTOI mă ~iesc intranz. pop. 1) (despre persoane) A ajunge în stare de liniște; a căpăta (din nou) calmul; a se liniști; a se calma. 2) (despre acțiuni sau procese) A pierde din intensitate; a se ogoi; a se potoli; a se domoli. /<sl. ustojati

ostoì v. V. osteì: negru-mi ostoia, de spume mă curăța POP.

ostóĭ n., pl. inuz. oaĭe saŭ urĭ. Vest. Potolire, alinare.

ortoi v vz ostoi²

ostăvi v vz ostoi²

ostei² v vz ostoi²

osteia v vz ostoi²

ostia v vz ostoi²

ostoia v vz ostoi²

ostovi v vz ostoi² corectat(ă)

ostui v vz ostoi²

ustei v vz ostoi²

usteia v vz ostoi²

ustia v vz ostoi²

ustoi v vz ostoi²

ustoia v vz ostoi²

ustui v vz ostoi²

OSTOIA vb. I v. ostoi.

OSTOVI vb. IV v. ostoi.

osteì v. Mold, a înceta, a se liniști: lumea nu mai osteia de a veni. [Și ostoì = Slav. USTOĬATI, a sta].

osteĭésc, -ĭéz, V. ostoĭa.

ostiéz, V. ostoĭesc.

ostoĭésc v. tr. (vsl. ustoĭati, a sta ustativi, a opri [staviti, stati-stanon, a se opri], ustati-ustanon, a sta, a rămînea, ustaniti sen, a se pune, a se așeza; rus. ustáti, ustavatĭ, a osteni [intr.]. V. pre- și pri-stoĭesc, ostenesc, postată, stavă, stavilă, stăvesc). Rar azĭ. Alin, potolesc: speriate de țipetele eĭ, îĭ ĭeșiră înainte ostoind-o (Rebr. 145), a ostoi durerea. V. refl. Îl rugă să se ostoĭască (Rebr. 167); vîntu, durerea s’a ostoit. V. intr. Mă potolesc: vîntu, durerea a ostoit. – Și osteĭesc, ostoĭez, osteĭez, ostiez (Munt.). Maĭ vechĭ ust-. V. ogoĭesc, oteșesc, contenesc, încetez, staŭ, tinchesc.

usteĭésc, -ĭéz, -oĭésc, -oĭéz, V. ostoĭesc.

ostoi (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiesc, 3 sg. ostoiește, imperf. 1 ostoiam; conj. prez. 1 sg. să ostoiesc, 3 să ostoiască

ostoi (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiesc, imperf. 3 sg. ostoia; conj. prez. 3 să ostoiască

ostoi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiesc, imperf. 3 sg. ostoia; conj. prez. 3 sg. și pl. ostoiască

ostoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiesc, conj. ostoiască)

ostoesc, -toaie 3, -toiam 1 imp.

OSTOI vb. v. alina, calma, conteni, curma, domoli, îmblânzi, înceta, liniști, opri, potoli, sfârși, sta, tempera, termina, ușura.

ostoi vb. v. ALINA. CALMA. CONTENI. CURMA. DOMOLI. ÎMBLÎNZI. ÎNCETA. LINIȘTI. OPRI. POTOLI. SFÎRȘI. STA. TEMPERA. TERMINA. UȘURA.

ostoi (ostoiesc, ostoit), vb. – A calma, a liniști. – Var. ostoia, ostei(a), ostia, ustoia, ust(e)ia. Sl. ustojati „a domina” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 364). – Der. ostoi, s. n. (odihnă, răgaz), deverbal construit modern.

ostoi s.n. (reg.) liniștire, astâmpăr, potolire.

ostui, (ostoi), vb. tranz., refl. – (reg.) 1. A alina (D. Pop, 1978). 2. A se astâmpăra; a petrece, a se desfăta (Papahagi, 1925). – Var. a lui ostoi (< sl. ustojati „a sta”, Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

ostui, (ostoi), vb. tranz. – 1. A alina (D. Pop 1978). 2. (refl.) A se astâmpăra; a petrece, a se desfăta (Papahagi 1925). – Din sl. ustojati „a domina” (DER, DEX).

OSTIA (OSTIA ANTICA), sit arheologic situat la 30 km VSV de Roma, la c. 5 km de gura de vărsare a fl. Tibru în M. Tireniană. Potrivit legendei, așezarea a fost întemeiată de regele Ancus Marcius în sec. 7 î. Hr.; atestată documentar abia în sec. 4 î. Hr. Distrusă de Marius în timpul războaielor civile, O. a fost reconstruită în anul 87 î. Hr. de L. Cornelius Sulla; în sec. 1-2 a fost un înfloritor centru comercial și important port de aprovizionare cu cereale pentru Roma. A decăzut în sec. 4. Astăzi se păstrează ruinele unor locuințe, a forului, teatrului, Capitoliului și templului lui Augustus (cu decorații bogate și mozaicuri), precum și vestigii ale căii de legătură între Roma și O. (via O.).