perigeu sn [At: GENILIE, G. 76/17 / Pl: ~gee / E: fr périgée, lat perigeum] 1 Punct în care un astru sau un satelit artificial, în mișcarea lui arbitrară, se află cel mai aproape de pământ. 2 Timp în care un astru sau un satelit artificial se află în acest punct.

PERIGEU s. n. (În opoziție cu apogeu) Punctul cel mai apropiat de pămînt de pe orbita unui astru. Perigeul lunii. ♦ Epoca în care astrul se găsește în acest punct.

PERIGEU s.n. Punctul cel mai apropiat de Pămînt de pe orbita unui astru sau a unui satelit artificial; timpul în care astrul sau satelitul respectiv se găsește în acest punct. [Pron. -geu. / < fr. périgée, cf. gr. perigeios < peri – împrejur, ge – pămînt].

PERIGEU s. n. punctul cel mai apropiat de Pământ de pe orbita unui satelit al acestuia. (< fr. périgée, lat. perigaeum)

PERIGEU ~e n. astr. 1) Punct de pe orbita unui satelit al Pământului aflat la o distanță minimă de centrul acestuia. 2) Interval de timp în care un satelit trece prin acest punct. /<fr. périgée, lat. perigaeum

*perigéŭ n., pl. ee (vgr. perigeion, d. peri, în prejur, și gê, pămînt. V. ipo-geŭ, peri-eliŭ). Astr. Acel punct al orbiteĭ uneĭ planete cînd e maĭ apropiată de pămînt, în opoz. cu apogeŭ.

perigeu s. n., art. perigeul; pl. perigee

perigeu s. n., art. perigeul; pl. perigee

perigeu s. n., art. perigeul; pl. perigee

Perigeu ≠ apogeu