pitoașcă sf [At: TDRG / V: (reg) ~ta~, ~oș~ / Pl: ~ște / E: pită + -oașcă] 1 Ciupercă cu pălăria brună-feruginoasă, cu piciorul gălbui cu granulații albe, cu carnea acrișoară, care crește în păduri de brad Si: (reg) pitarcă (Boletus granulatus). 2 (Bot; reg) Pita-vacii (Boletus bovinus). 3 (Mol; Buc; dep) Femeie scundă și grasă. 4 (Reg) Obiect scurt și gros.

PITOAȘCĂ, pitoaște, s. f. (Mold.) Ciupercă comestibilă înrudită cu mînătarca (Boletus granulatus),

pitașcă sf vz pitoașcă

pitoșcă sf vz pitoașcă

pitárcă f., pl. e, ărcĭ (pol. pĭeczarka, ceh. pečarka, pečirka, sîrb. pečurka, ung. pecserke și cserperke, cĭupercă. V. pecie și cĭupercă), Mold. Trans. Numele maĭ multor burețĭ comestibilĭ (bolétus [edúlis, granulátus, scáber, lúridus]). – În Mold. se maĭ zice și pitoașcă și hrib, în Trans. și pitoancă, minătarcă și mitarcă.

pitoáncă (Trans.) f., pl. e, și pitoáșcă (Mold.) f., pl. ște (oa dift. îld. pitarcă și infl. de pită, la care s’a alipit suf. oancă, oașcă). Pitarcă.

pitoașcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitoaștei; pl. pitoaște

pitoașcă (reg.) s. f., g.-d. art. pitoaștei; pl. pitoaște

pitoașcă s. f., g.-d. art. pitoaștei; pl. pitoaște

PITOAȘCĂ s. v. pita-vacii.

PITOAȘCĂ s. (BOT.; Boletus granulatus) (reg.) pitarcă.

PITOAȘCĂ s. (BOT.; Boletus granulatus) (reg.) pitarcă.

pitoașcă s. v. PITA-VACII.

pitoașcă, pitoaște, s.f. (reg.) 1. specie de ciupercă comestibilă, înrudită cu mânătarca; pitarcă. 2. femeie scundă și grasă. 3. obiect scurt și gros.