polomeac sn [At: (a. 1766) FURNICĂ, I. C. XXVI / V: ~ă sf, ~moc, ~ove~ / E: bg половяк cf srb polovnjak] (Îrg) 1 Căldare de aramă cositorită, rar, de lemn, în formă de trunchi de con, cu o capacitate de 10-12 litri. 2 (Pex) Conținut al unui polomeac (1).

POLOMEAC, polomece, s. n. (Popular) Căldare mare de aramă, de 10-12 litri, folosită pentru adus apă sau ca măsură de capacitate. (Atestat în forma poloveac) Căpitane... Cată colo-n bălegar, Că este un poloveac. PĂSCULESCU, L. P. 248. – Variantă: poloveac s. n.

POLOMEAC, polomece, s. n. (Pop.) Căldare mare de aramă, de 10-12 litri, folosită pentru adus apă sau ca măsură de capacitate. [Var.: poloveac s. n.] – Bg. polovjak, sb. polovnjak.

polomeác și -veác n., pl. ece (bg. poloveák, sîrb. polovnĭak, jumătate de măsură, d. polu-, jumătate. V. poloboc). Olt. Ban. Bracacĭ, căldare (de 10-12 litri) de cărat apă. – În Meh. și polomeacă, f. pl. ece, în Serbia și polomíță, pl. e, jumătate de vadră. V. cantă.

polomeacă sf vz polomeac

polomoc sn vz polomeac

poloveac sn vz polomeac

poloveác, V. polomeac.

polomeac (polomece), s. n. – Butoi, poloboc. – Var. polomeacă, polomiță, poloveac. Sb. polovnjak (Candrea). În Olt.

polomeac, polomece, s.n. (înv. și reg.) căldare de aramă cositorită, de 10-12 litri, în care se păstrează apa de băut; găleată.