RADIO², radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio² (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisie și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio² (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio² (1, 3). [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio.

radio² [At: SCÎNTEIA, 1960, nr. 4847 / P: ~di-o / V: (pop) ~iu / A și: (art.) radioul / Pl: ~uri / E: ger Radio, fr radio] 1 sn Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisiune și pe cele de recepție. 2 sn (îs) Post de ~ Post de emisiune radiofonică. 3 sn (Spc; șîs aparat de ~) Aparat de recepție radiofonică Si: radioreceptor (1). 4 sn Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio² (1). 5 sn Emisiune radiofonică. 6 sn Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio² (1, 4). 7 ain Referitor la radioreceptoare. 8 ain Referitor la emisiunile difuzate prin radio² (3). 9 ain Referitor la radiația electromagnetică. 10 ain Specific radiației electromagnetice.

RADIO², radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio² (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisiune și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio² (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio² (1, 3). [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio.

RADIO, radiouri, s. n. 1. Sistem de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice; instalație cuprinzînd aparatele de emisiune și pe cele de recepție. ◊ Post de radio = post de emisiune radiofonică. Pe malul stîng [al Oltului] se înalță stîlpii de fier ai postului de radio. BOGZA, C. O. 200. ♦ Aparat de recepție radiofonică. Gospodarii vor găsi la căminul cultural cărți, gazete, radio și cinematograf. SADOVEANU, E. 27. Radioul cînd s-a stricat? Cînd l-ai ascultat dumneata ultima oară? SEBASTIAN, T. 22. 2. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor culturale de muzică, de știri etc. prin radio (1). Radioul e un mijloc de răspîndire a culturii. 3. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio (1, 2). Uite, inginerii ăștia sînt și ei de la radio... Dar eu tot trebuia să le cer legitimația. BARANGA, I. 170. – Accentuat și: (la sg. art. și la pl.) radioul, radiouri.

RADIO s.n. 1. Instalație de transmitere și de recepție a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparatele de emisie și de recepție folosite în acest scop. 2. Sistemul de difuzare a programelor (artistice, culturale etc.) prin radio (1). 3. Instituție care dirijează problemele referitoare la radio (1, 2). [Pron. -di-o, art. radioul, pl. -ouri. / < fr., it. radio, germ. Radio].

RADIO² I. s. n. 1. instalație de transmitere și de recepție a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparat de emisie și de recepție folosit în acest scop. 2. sistemul și activitatea de difuzare a programelor prin radio² (I, 1). 3. instituție care dirijează problemele referitoare la radio² (I, 1, 2). II. adj. inv. 1. referitor la radioreceptoare. 2. referitor la emisiunile difuzate prin radio² (I, 1). 3. referitor la radiația electromagnetică. (< fr. radio, germ. Radio)

RADIO radiouri n. 1) Instalație de transmitere și de recepție la distanță a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice. 2) Aparat de recepție a emisiunilor difuzate de o astfel de instalație; radioreceptor. Ascultă muzică la ~. 3) Sistem de difuzare a programelor prin radioreceptor. 4) Instituție care dirijează întocmirea și difuzarea programelor informative și culturale prin această instalație; radiodifuziune. ~ul moldovenesc. [Sil. -di-o] /<fr. radio, germ. Radio

radiu² sn vz radio²

dublu(radio)casetofon s. n. Casetofon cu două dispozitive de citit casete, în vederea înregistrării de pe o casetă pe alta ◊ „[Vând] dubluradiocasetofon [...] Vând combină (pick-up, radio, dublucasetofon) [...]” R.l. 29 X 91 p. 7 (din dublu + (radio)casetofon)

operator-radio s. m. Operator specializat în transmisiile de radio ◊ „Misterul sunetelor care de mai bine de o decadă intrigă pe oceanografi și creează, adesea, dificultăți operatorilor-radio pe nave, a fost descifrat.” R.l. 15 V 74 p. 6 (din operator + radio)

piesă-radio s. f. 1973 Piesă (de schimb) pentru aparatele de radio v. sculer-matrițer (din piesă [pentru] radio)

radio² (aparat; sistem de difuzare) (desp. -di-o) s. n., art. radioul; pl. radiouri

radio (-di-o) s. n., art. radioul; pl. radiouri

radio s. n. (sil. -di-o), art. radioul; pl. radiouri

radio, art. radioul, pl. radiouri

RADIO s. 1. radioreceptor. (Și-a cumpărat un nou ~.) 2. v. radiodifuziune.

RADIO s. 1. radioreceptor. (Și-a cumpărat un nou ~.) 2. radiodifuziune. (Are o emisiune la ~.)

LOCATOR RADIO s. v. radar.

RECEPTOR RADIO parte componentă a unei instalații de emisie-recepție care captează semnalele radio, transformă și extrage informațiile transmise pentru a putea fi redate în formă acustică sau vizuală. Receptorul radio selecționează semnalul atât din multitudinea de semnale și zgomote din antenă, transformă tensiunea modulată din înaltă în joasă frecvență (video) și amplifică semnalul primit până la nivelul funcționării normale a aparatului final. Receptoarele radio profesionale sunt destinate rezolvării unor probleme tehnice speciale (radiocomunicație, radiolocație, radionavigație etc.)Receptorul radio are următoarele caracteristici principale: gama de unde, variază de la unde miriametrice și kilometrice la unde milimetrice și optice și de la receptoare radio cu mai multe game de unde (radiocomunicații) la receptoare radio cu frecvențe fixe (radiolocație) și caracterul modulației (în amplitudine, în frecvență, în fază).

AGENȚIA ORIENT-RADIO (Rador), agenție de presă din România, înființată în iun. 1921. În 1926 a devenit agenția oficială a guvernului. În 1949 și-a încheiat activitatea.

ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, ansamblu simfonic înființat, în 1928, de M. Jora, cu scopul de a susține concerte simfonice publice, difuzate la radio în direct. Una dintre primele orchestre radio din Europa. Prezintă publicului partituri celebre și prime audiții, din creația universală și românească alături de dirijori și soliști de valoare. Realizează înregistrări și turnee.

radio tam-tam expr. (deț.) deținut bine informat în legătură cu evenimentele din penitenciar.

radio-pirat, radiouri-pirat s. n. (pub.) post de radio clandestin.

Radio-șanț expr. (peior.) 1. (în timpul războiului rece) Radio Europa Liberă. 2. bârfă, zvon.