opțiuni
  • info

18 definiții pentru refeca

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REFECA, refec, vb. I. Tranz. 1. A coase un refec. 2. A detașa cu fierăstrăul marginile teșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice. – Cf. lat. refricare.

refeca vt [At: POLIZU / V: (reg) răf~, ~fre~, răfica / Pzi: refec, 3 (îrg) ~eacă / E: ns cf lat refrico, -are] 1 A coase cu refec (3). 2 (Pex) A tivi. 3 (Fig; reg) A mustra aspru pe cineva. 4 A detașa cu ferăstrăul marginile ieșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice.

REFECA, refec, vb. I. Tranz. 1. A coase un refec. 2. A detașa cu ferăstrăul marginile teșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice. – Cf. lat. refricare.

REFECA, refec, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o stofă, o pînză etc.) A coase cu refec, a tivi. Cămașa de borangic subțire și refecată cu bibiluri. FILIMON, C. 151. 2. A detașa cu ferăstrăul marginile teșite ale scîndurilor brute pentru a obține scînduri paralelipipedice.

A REFECA refec tranz. (obiecte confecționate din materiale textile) A înzestra cu un refec; a tivi. /cf. lat. reficare

refecà v. a coase un refec. [Vechiu-rom. răfrecà = lat. REFRICARE].

răfeca v vz refeca

răfica v vz refeca

refreca v vz refeca

răféc, V. refec.

2) reféc, a á v. tr. (poate din maĭ vechĭu răfrec, din *refrec. – Se conj. ca frec). Sud. Dupăcesc, înduplec, îndoĭ marginea pînzeĭ, peliĭ, hîrtiiĭ ș. a.: (un Jidan) cu pleoapele refecate (ChN. I, 56), un negru cu buzele groase și refecate (201), venea cu ochiĭ refecațĭ de la cîrcĭumă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

refeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. refec, 2 sg. refeci, 3 refecă; conj. prez. 1 sg. să refec, 3 să refece

refeca (a ~) vb., ind. prez. 3 refecă

refeca vb., ind. prez. 1 sg. refec, 3 sg. și pl. refecă

refec s. n., pl. refecuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

REFECA vb. v. tivi.

refeca vb. v. TIVI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

refeca (refec, at), vb. – A coase cu refec, a tivi. – Mr. arufec(are). Origine necunoscută. Der. din sl. (Cihac, II, 311) este cît se poate de improbabilă (Byhan 329). Din lat. refrĭcāre (Pușcariu 1426; REW 7159) sau *orĭfĭcāre < orĭfĭcium, cf. port. refegar (Candrea, GS, III, 426; Candrea; REW 7159N), sau din lat. *refĭccāre „a întări”, cf. it. ficcare (Tiktin) nu sînt convingătoare. – Der. refec, s. n. (cusătură de îmbinare, tiv; ceartă, dojană); refecătură, s. f. (însăilare, tiv).

Intrare: refeca
refeca1 (3 -ecă) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • refeca
  • refecare
  • refecat
  • refecatu‑
  • refecând
  • refecându‑
 singular plural
  • refecă
  • refecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • refec
 (să)
  • refec
  • refecam
  • refecai
  • refecasem
a II-a (tu)
  • refeci
 (să)
  • refeci
  • refecai
  • refecași
  • refecaseși
a III-a (el, ea)
  • refecă
 (să)
  • refece
  • refeca
  • refecă
  • refecase
plural I (noi)
  • refecăm
 (să)
  • refecăm
  • refecam
  • refecarăm
  • refecaserăm
  • refecasem
a II-a (voi)
  • refecați
 (să)
  • refecați
  • refecați
  • refecarăți
  • refecaserăți
  • refecaseți
a III-a (ei, ele)
  • refecă
 (să)
  • refece
  • refecau
  • refecară
  • refecaseră
refeca2 (3 -eacă) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT77)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • refeca
  • refecare
  • refecat
  • refecatu‑
  • refecând
  • refecându‑
 singular plural
  • refeacă
  • refecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • refec
 (să)
  • refec
  • refecam
  • refecai
  • refecasem
a II-a (tu)
  • refeci
 (să)
  • refeci
  • refecai
  • refecași
  • refecaseși
a III-a (el, ea)
  • refeacă
 (să)
  • refece
  • refeca
  • refecă
  • refecase
plural I (noi)
  • refecăm
 (să)
  • refecăm
  • refecam
  • refecarăm
  • refecaserăm
  • refecasem
a II-a (voi)
  • refecați
 (să)
  • refecați
  • refecați
  • refecarăți
  • refecaserăți
  • refecaseți
a III-a (ei, ele)
  • refeacă
 (să)
  • refece
  • refecau
  • refecară
  • refecaseră
refreca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
răfica
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
răfeca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

refeca, refecverb

  • 1. A coase un refec. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: tivi
    • format_quote Cămașa de borangic subțire și refecată cu bibiluri. FILIMON, C. 151. DLRLC
  • 2. A detașa cu fierăstrăul marginile teșite ale scândurilor brute, pentru a obține scânduri paralelipipedice. DEX '09 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.