rezida vi [At: POLIZU / Pzi: rezid / E: fr résider, lat residere] 1 (Îvr) A locui. 2 (Cu determinări introduse prin prepoziția „în”) A consta.

REZIDA, pers. 3. rezidă, vb. I. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în») A consta, a exista. Izvorul forței și invincibilității partidului rezidă în legătura strînsă și indistructibilă cu poporul.

REZIDA vb. I. intr. A se afla, a exista; a consta. [P.i. 3 rezidă. / < fr. résider, cf. lat. residere].

REZIDA vb. intr. a se afla, a exista în..., a consta în... (< fr. résider, lat. residere)

A REZIDA pers. 3 rezidă intranz. 1) A avea drept principiu de bază al existenței; a consta. 2) A se manifesta ca esență; a consta; a consista. Dificultatea rezidă în lipsa de timp. /<fr. résider, lat. residere

rezidà v. 1. a sta cu locuința undeva; 2. fig. a fi, a consta: în asta rezidă chestiunea.

*rezíd și -déz, a -á v. intr. (fr. résider, d. lat. residére, a rezida, d. sedére, a ședea. V. prezid). Am sediu, locuĭesc de obiceĭ: suveranu rezidă în capitală. Fig. Consist, mă aflu: aicĭ rezidă dificultatea.

rezida (a ~) vb., ind. prez. 3 rezidă, imperf. 3 pl. rezidau; conj. prez. 3 să rezide

rezida (a ~) vb., ind. prez. 3 rezidă

rezida vb., ind. prez. 3 sg. rezidă

rezid, -dă 3, -da inf.

REZIDA vb. 1. v. consta. 2. a se afla, a consta, a exista. (Tot secretul ~ în aceea că...)

REZIDA vb. 1. a consista, a consta, a sta, (înv.) a stărui. (În ce ~ importanța problemei?) 2. a se afla, a consta, a exista. (Tot secretul ~ în aceea că...)