schilod, ~oadă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îrg) schidol, (reg) ~og, ~om, ~omb, șc~, șchilog^[1] / Pl: ~ozi, ~oade / E: ns cf schilav] 1-2 smf, a (Ființă) care are unul sau mai multe membre (ori pgn, alte părți ale corpului) mutilate sau deformate de un accident, de o infirmitate etc. Si: (pop) schilav (1-2), (înv) schilăvos (1-2), rupturit Vz ciung, olog. 3-4 smf, a (Pex) (Ființă) pocită². 5 a (D. părți ale corpului unei ființe) Care este mutilat sau deformat de un accident, de o infirmitate etc. 6 a (Fig; d. cuvinte, fraze, vorbire etc.) Care este scris sau pronunțat greșit, deformat, care reprezintă o exprimare sau o construcție greșită ori neîngrijită, insuficient de clară, de expresivă. 7 a (Fig; d. cuvinte, fraze, vorbire etc.) Schilodit (2). 8-9 smp (Melodie după care se execută un) dans popular „joc de brâu”. corectat(ă)

SCHILOD, -OADĂ, schilozi, -oade, adj. (Despre ființe) Care nu se poate servi de mîini sau (mai ales) de picioare; care are (unul sau toate) membrele ciuntite, mutilate; (despre membre) ciuntit, mutilat; p. ext. lipsit de vigoare, slab. Să vorbească despre cosașii întorși schilozi la vetrele lor. BARANGA, V. A. 28. Se mai adăugau și mișei cu brațe ori picioare schiloade, descoperite vederii. SADOVEANU, Z. C. 216. Șarpele m-o îmbuca Și schiload-oi rămînea. TEODORESCU, P. P. 683. ◊ Fig. Clipele schiloade duc în cîrje viața. LESNEA, A. 103. ◊ (Substantivat) Un copac uscat stătea departe în cîmp, în atitudinea sucită a unui schilod care cere de pomană. GALACTION, O. I 79.

SCHILOD ~oadă (~ozi, ~oade) și substantival 1) (despre ființe) Care are o parte de corp mutilată sau deformată; calic; infirm. 2) (despre membre) Care a fost supus mutilării; ciuntit; deformat; anchilozat. /Orig. nec.

schilod a. ciung. [Și schidol: origină necunoscută].

schilód, -oádă adj. (din ◊ schilov, schilav). Cĭunt orĭ olog. Fig. Mutilat, pocit, diform: versuri schiloade. – Și schidól (vest) și schilóg (est). Cp. cu sbobonov și -nog și Topolog din -lov.

schidol, ~oală a vz schilod

schilog, ~oagă a vz schilod

schilom, ~oamă a vz schilod

schilomb, ~oambă a vz schilod

schidol a. V. schilod.

schidól V. schilod.

schilod adj. m., pl. schilozi; f. schiloadă, pl. schiloade

schilod adj. m., pl. schilozi; f. schiloadă, pl. schiloade

schilod adj. m., pl. schilozi; f. sg. schiloadă, pl. schiloade

schilod.

SCHILOD adj., s. (MED.) 1. v. infirm. 2. v. mutilat. 3. olog, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Picior ~.)

SCHILOD adj., s. (MED.) 1. infirm, invalid, (pop.) beteag, schilav, (înv. și reg.) calic, neputincios, nevolnic, sec, slăbănog, (reg.) schilăvos, șont, șonțit, (Transilv., Mold. și Bucov.) chilav, (înv.) mișel, rupturit, secat, (fam.) șontorog. (Om ~.) 2. mutilat, schilodit, (livr.) estropiat, (pop.) stropșit, (înv. și reg.) stricat, (reg.) schilăvit, (înv.) rupturit, sacatifsit. (~ de război.) 3. olog, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Picior ~.)

Schilod ≠ teafăr

schilod (-oadă), s. f. – 1. Beteag, paralitic. – 2. Diform, desfigurat, slut. – Var. schilog, schinol. Schilog este o var. a lui schilav, cu schimb de suf.; de aici s-a trecut la schilod, printr-o evoluție fonetică inversă cu cea din putred › putrezi › putregai sau din repede › repezi › repeguș. Der. directă din chilă (Geheeb 33), sau din ngr. *σϰέλώδης, de la σϰέλος „coapsă” (Bogrea, Dacor., III, 736), nu este probabilă. Rus. skiljaga „cerșetor, vagabond”, pe care Vasmer, II, 637, o consideră de origine necunoscută, provine din rom. schilog. Der. schilodi (var. schilogi, schidoli), vb. (a beteji, a mutila, a ciunti); schilodeală (var. schilogeală, schilozeală, schilodenie, schilozenie), s. f. (invaliditate, paralizie).