sihastru, ~ă [At: VARLAAM, C. 347 / V: (îrg) săh~, seh~, (reg) suh~, (îvr) e~, isihast, i~ / S și: (îvt) sychastru / Pl: ~aștri (înv; asr) ~ri / E: gr ἡσυχαστής] 1 smf Persoană (laică sau călugăr) care, din motive religioase, trăiește izolată de lume, ducând o viață în rugăciune și plină de privațiuni Si: anahoret, ermit, pustnic, schimnic, (livr) ascet, (rar) solitar (2), (înv) aschitac, aschitean, monah. 2 a (Pan; d. ființe, mai ales d. oameni) Care trăiește sau se găsește (de obicei) departe de alte ființe ori de (alți) oameni. 3 a (D. oameni) Care este separat de lume, de societate Si: izolat, pribeag, pustnic, rătăcit, răzleț, singur, singuratic, solitar, (rar) însingurat. 4 a (D. oameni) Care preferă singurătatea (1) Si: izolat, pribeag, pustnic, rătăcit, răzleț, singur, singuratic, solitar, (rar) însingurat. 5 a (Reg; d. oameni) Ursuz.

SIHASTRU, sihaștri, s. m. Om care trăiește retras de lume în post și rugăciune; pustnic, anahoret, ermit, schimnic. Tîlharul pune un pistol în barba sihastrului și-l culcă lîngă prag. GALACTION, O. I 252. Am umblat, fraților, cătră răsărit și am ascultat pe-un sihastru cetind într-o carte. RETEGANUL, P. I 24. Sub o rîpă stearpă, pe un rîu în spume, Unde un sihastru a fugit de lume, Cu vărsarea serii un străin sosi. BOLINTINEANU, O. 58. ◊ (Metaforic, sugerînd un urs) Aveau, în sfîrșit, să deie ochii cu sihastrul Carpaților și să aibă ce istorisi despre lupta cu dînsul. GANE, N. III 135. Eroismul meu se simțea cam la strîmtoare, cînd mi-nchipuiam că vreun morocănos sihastru al pustiului, putea veni la mine, foarte grav și pe patru labe, ca să mă întrebe de sănătate. HOGAȘ, M. N. 161. ♦ Animal sălbatic bătrîn, care trăiește singur, despărțit de cîrd. Vier sihastru. Cerb sihastru. ♦ Fig. Persoană care trăiește departe de societate, în izolare. ◊ (Adjectival) Un nor sihastru Și-adună-n poală Argintul tot. TOPÎRCEANU, B. 5. – Variantă: sehastru (ALECSANDRI, P. III 74, NEGRUZZI, S. I 85) s. m.

SIHASTRU ~ștri m. 1) Călugăr care trăiește într-un loc izolat de lume, petrecându-și viața în post și rugăciuni; pustnic; schimnic; ascet. 2) fig. Persoană care duce un mod izolat de viață. /<ngr. isihastrís

sihastru m. pustnic: după o cină de sihastru OD. [Gr. mod. ISYHASTÍS, lit. care trăiește liniștit]. ║ a. fig. singuratic: dragoste sihastră COȘBUC.

sihástru m. (ngr. isyhastis [vgr. ’esyhastés, d. ’esyhta, liniște], după sihăstrie. V. isihie). Pustnic, om care trăĭește singur în pustietate: Daniil sihastru din timpu luĭ Ștefan cel Mare. – În est și seh-, pop. săh- și sîh-. V. călugăr.

isihastru sm vz sihastru

săhastru, ~ă smf vz sihastru

săhrasti^[1], ~e smf vz sihastru

sehastru, ~ră smf vz sihastru

suhastru, ~ă a vz sihastru

SEHASTRU s. m. v. sihastru.

săhastru m. V. sihastru.

săhástru V. sihastru.

sehástru V. sihastru.

!sihastru adj. m., s. m., pl. sihaștri; adj. f., s. f. sihastră, pl. sihastre

sihastru s. m., art. sihastrul; pl. sihaștri, art. sihaștrii

sihastru s. m., art. sihastrul; pl. sihaștri, art. sihaștrii

sihastru, -ștri.

SIHASTRU s. v. pustnic.

SIHASTRU adj. v. izolat, retras, singur, singuratic, solitar.

sihastru adj. v. IZOLAT. RETRAS. SINGUR. SINGURATIC. SOLITAR.

SIHASTRU s. anahoret, ascet, eremit, pustnic, schimnic, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ul trăiește prin locuri pustii.)

sihastru (-ștri), s. m. – Eremit, anahoret. – Var. sehastru, Mold. săhastru, sahastru. Mgr. ἠσυχαστής „care trăiește liniștit” (Murnu, 15), cf. isihie și sl. (v. sb.) sihasti (Vasmer, Gr., 131). Modificarea terminației se datorează dificultății grupului final -stŭ (cf. buiestru) și analogiei cu der. – Der. sihăstrie, s. f. (pustnicie, viață de sihastru), din mgr. ἠσυχάστρια sau ἠσυχαστήριον, sl. sichastrija; sihăstri, vb. (a trăi cu sihaștrii); sihăstrește, adv. (ca sihaștrii).

suhastru, suhaștri, s.m. – (pop.) Sihastru, solitar (Papahagi, 1925; Sat Șugatag). – Cf. sihastru (< ngr. isihastis „care trăiește liniștit”) (MDA).

SIHASTRU, Mănăstirea ~ v. Homoncea.

Daniil Sihastrul (sec. 15), sfânt cuvios originar din jud. Rădăuți, pe numele de mirean Dumitru. S-a călugărit la m-rea de pe lângă bis. Sf. Nicolae din Rădăuți, luându-și numele de David, pe care l-a schimbat în Daniil după ce a îmbrăcat schima cea mare la schitul Laura, unde a trăit un timp. Iubind singurătatea, s-a retras într-o chilie lângă m-rea Putna, pe care și-a săpat-o singur într-o stâncă pe malul pârâului Viteul. Ultimele locuri unde a sihăstrit sunt chilia și paraclisul, pe care le-a săpat sub stânca numită Șoimul de lângă m-rea Voroneț, în pronaosul căreia este îngropat. A fost vizitat de Ștefan cel Mare pentru a-i cere sfaturi. Canonizat la 10 iunie 1992, este sărbătorit la 18 decembrie.

Sihastrul v. Daniil Sihastru.

DANIIL SIHASTRU (sec. 15), călugăr, sfetnic de taină și părinte duhovnic al lui Ștefan cel Mare. A trăit în chilia de la Putna și este înmormântat la Voroneț. Canonizat în 1992 și prăznuit la 18 dec.