storî [At: ȚICHINDEAL, F. 122/20 / V: (reg) sturî^[1] / Pzi: ~răsc / E: ns cf lat extorrere „a arde tare (ceva)”] 1 vr (Îrg) A se chinui (10). 2 vr A se istovi. 3 vr (Reg; îe) A i se ~ cu cineva A i se urî. 4 vt (Fig; Olt; c. i. oameni; îf sturî) A seca² (7). 5 vt (Îrg) A nimici. 6 vt (Olt; c.i. ființe) A stâlci (1). 7-8 vir (Reg) A muri¹. 9 vt (Reg) A omorî. 10 vr (Fig) A se ruina. 11 vt (Ban; c. i. bani) A stoarce. 12 vt (Ban; c. i. oameni) A strânge (23). 13 vt (Trs; Olt; c. i. lucruri de mâncare; îf sturî) A lua fără milă, distrugând, rupând. 14 vt (Trs; Olt; pex; c. i. lucruri de mâncare; îf sturî) A stinge (1). 15 vt (Olt; îf sturî) A fura (1). corectat(ă)

sturî v vz storî

storăsc v. tr. V. sturăsc.

sturăsc și storăsc, a -î v. tr. (lat. extorreo, prăjăesc de tot, extorresco, îs prăjit de tot Cp. cu stur și urăsc). Vest. Potopesc, prăpădesc, mănînc tot, nimicesc: acest flămînd a sturit tot (V. călăcănesc, tuflesc). Bat răŭ: l-a bătut de l-a sturit. V. refl. Solidific, învîrtoșez: fulgii se sturaŭ, și picĭoru nu se maĭ înfunda în zăpadă (NPl. Ceaur, 125). Mă afanisesc, mă prăpădesc, rămîn fără nimic: m’am sturit cu atîtea cheltuielĭ. A ți se sturî, a fi sătul (plictisit) pînă’n gît: mi s’a sturit cu asta (GrS. 1937, 180 și 191).

storî (-răsc, -it), vb. – (Banat) A dispărea, a pieri. Origine îndoielnică. După Candrea, din lat. *extorrêre.

storî, storăsc, vb. IV 1. (refl.; înv. și reg.) a se chinui; a se istovi. 2. (fig.; reg.; despre oameni; în forma: sturî) a chinui, a cauza o durere insuportabilă, a seca, a epuiza (sufletește). 3. (înv. și reg.) a nimici. 4. (reg.; despre ființe) a stâlci, a bate zdravăn. 5. (reg.) a muri. 6. (reg.) a omorî. 7. (refl.; fig.; înv. și reg.) a se ruina. 8. (reg.; despre bani) a stoarce. 9. (reg.; despre oameni) a strânge, a aduna laolaltă. 10. (reg.; despre lucruri de mâncare; în forma: sturî) a lua fără milă, distrugând, rupând; a stinge. 11. (reg.; în forma: sturî) a fura.

sturî, sturăsc, vb. IV (reg.) V. storî.