strachină [At: MURNU, GR. 54 / V: sta~, ~raic~, ~ranc~, troc~ / Pl: străchini (reg) ~ne, ~ni / E: ngr ὀστράκηνος] 1 Vas de argilă (smălțuit și decorat) sau (pex) din lemn, (rar) de metal, ușor adâncit și lărgit pe margini întrebuințat (la țară) mai ales ca farfurie Si: blid (1), taler. 2 (Fam; îe) A mânca dintr-o ~ (cu cineva) A fi de aceeași vârstă sau de aceeași condiție socială (cu cineva). 3 (Fam; îe) A lua (sau a prinde, a ridica pe cineva) (ca) din ~ A prinde pe cineva ușor, fără dificultate. 4 (Pex; îae) A lua pe cineva prin surprindere. 5 (Fam; îe) A călca în ~răchini (șîf a călca în ~răchini verzi, a umbla după ~răchini verzi) A avea (sau a umbla după) aventuri amoroase. 6 (Îae) A umbla neatent, cu stângăcie. 7 (Rar; îe) A-i mânca cuiva din ~ A profita de ajutorul material al cuiva. 8 (Îe) A vedea alb în ~ A spera într-o reușită materială, într-o îmbogățire. 9 (Reg; îe) A cădea ca musca-n ~ A nimeri undeva într-un moment nepotrivit. 10 (Pex; îae) A o păți. 11 (Reg; îe) A-i pica mucul în ~na cuiva A plictisi pe cineva cu prezența. 12 (Reg; îae) A cădea pe capul cuiva. 13 (Îvr) Lut ars. 14 (Olt) Farfurie (de porțelan). 15 (Reg; pan) Bucată de ceară de forma unei străchini (1). 16 (Adesea udp „de”, „cu”) Conținutul unei străchini (1). 17 (Pex) Conținutul împreună cu vasul respectiv.

STRACHINĂ, străchini, s. f. Vas de lut ars, ușor adîncit, întrebuințat în loc de farfurie; blid. Peste drum baba Ioana, cu o strachină de boabe în brațe, își hrănea orătăniile. REBREANU, R. II 109. Luînd strachina cu drele și urechiuși și scăfița cu usturoi, veni de se așeză pe iarbă lîngă naframa cu mămăligă. HOGAȘ, M. N. 68. Răstoarnă apoi sarmalele în strachină și i le pune dinainte. CREANGĂ, P. 32. Pune brînza în strachină și întinge pe alăturea, se spune despre un om zgîrcit. ◊ Expr. A mînca dintr-o strachină cu cineva = a fi foarte bun prieten cu cineva. A călca în străchini v. călca. ♦ Conținutul unui astfel de vas. Vîntul se liniști și se puse la masă; iar după ce mîncă o strachină de lapte dulce de căprioară și bău apă de micșunele dintr-o oală de marmură, se puse la povestit. ISPIRESCU, L. 114.

STRACHINĂ străchini f. 1) Vas (de lut, de metal etc.) adâncit, cu diverse întrebuințări. * A mânca dintr-o ~ cu cineva a fi prieten foarte bun cu cineva. 2) Conținutul unui asemenea vas. O ~ de făină. /<ngr. ostrákinos

strachină f. vas de pământ; a călca în străchini, a fi prost, beat, fudul. [Gr. bizantin OSTRAKINA, (oală) de pământ: inițiala a căzut prin confuziune cu articolul].

stráchină f., pl. străchinĭ (mgr. ostrákina, strachină, vgr. ostrákinos, de lut, d. óstrakon, troacă, scoĭcă, strachină, óstron, stridie. V. stridie, ostracizm. Cp. cu mesteacăn). Farfurie saŭ castron de lut. Vas de strachină (Bibl. 1688, după vgr. ostrákinon aggeîon), vas de lut. A umbla par’c’aĭ călca în străchinĭ, a păși afectat orĭ straniŭ, (fig.) a devia de la buna purtare. V. ceanac.

stachină sf vz strachină

straichină sf vz strachină

stranchină sf vz strachină

trochină sf vz strachină

strachină s. f., g.-d. art. străchinii; pl. străchini

strachină s. f., g.-d. art. străchinii; pl. străchini

strachină s. f., g.-d. art. străchinii; pl. străchini

strachină, pl. străchini

strachină, străchini.

STRACHINĂ s. blid, (Transilv., Ban. și Olt.) taier. (O ~ de mâncare.)

STRACHINĂ s. blid, (Transilv., Ban. și Olt.) taier. (O ~ de mîncare.)

strachină (-ăchini), s. f. – Vas de lut ars, ceramică etc., blid. Mgr. ỏστραϰίνος „scoică” (Cihac, II, 704; Murnu 54), cu pierderea vocalei o considerat drept art. f. Sl. strakina „vocabulum dubium” (Miklosich, Lexicon, 887) trebuie să provină din rom.

a călca în străchini expr. 1. a fi stângaci. 2. a face gafe.