strămoșesc, ~ească a [At: NECULCE, L. 296 / V: (rar) ~rem~ / Pl: ~ești / E: strămoș + -esc] 1 Care aparține strămoșilor (2). 2 Privitor la strămoși. 3 Specific strămoșilor. 4 Moștenit de la strămoși Si: părintesc, străbun (8), străvechi (7), (rar) străbunic (6), (asr) străbunesc (4), (înv) tătânesc. 5 (Îvr) Ereditar (1).

STRĂMOȘESC, -EASCĂ, strămoșești, adj. Al strămoșilor; moștenit de la strămoși; străvechi. Din averea strămoșească astăzi nu mai am nimic, Jefuit de cămătarul cel sfruntat și fără milă. MACEDONSKI, O. I 9. Datina strămoșească este ca cea mai frumoasă fată din munți să cînte-n ziua asta cîntecul lui Ștefan-vodă. ALECSANDRI, T. II 10. Toate aceste vechi rămășițe a gloriei strămoșești... le vizitam, călăuzit de un bătrîn mazil din Cotnari. NEGRUZZI, S. I 184. Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace și de dreptate; împacă patimile și urile dintre noi și reintrodu în mijlocul nostru strămoșeasca frăție. KOGĂLNICEANU, S. A. 110.

STRĂMOȘESC ~ească (~ești) 1) Care aparține strămoșilor; privitor la generațiile precedente; străbun; străvechi. 2) Care este transmis prin moștenire; ancestral; moștenit; ereditar. Obiceiuri ~ești. /strămoș + suf. ~esc

strămoșesc a. moștenit dela strămoși: păcatul strămoșesc.

strămoșésc, -eáscă adj. (d. strămoș). Al strămoșilor, de la strămoșĭ: păcatu strămoșesc (original), obiceiurĭ strămoșeștĭ (tradiționale), moșie strămoșească. V. ohabnic.

stremoșesc, ~ească a vz strămoșesc

strămoșesc adj. m., f. strămoșească; pl. m. și f. strămoșești

strămoșesc adj. m., f. strămoșească; pl. m. și f. strămoșești

strămoșesc adj. m., f. strămoșească; pl. m. și f. strămoșești

strămoșesc, f. strămoșească

strămoșesc, -șească.

STRĂMOȘESC adj. 1. părintesc, străbun, (înv.) străbunesc. (Să ne apărăm moșia ~ească.) 2. (înv.) tătânesc. (Legea ~ească.)

STRĂMOȘESC adj. 1. părintesc, străbun, (înv.) străbunesc. (Să ne apărăm moșia ~.) 2. (înv.) tătînesc. (Legea ~.)