SĂ conj. I. (Ca semn al conjunctivului) Să fii cuminte. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă) E bine să pleci. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie un om cumsecade. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Nu-i mândră să-mi fie dragă. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Puteam chiar să nu mai fiu acuma. 5. (Introduce o propoziție finală) A ieșit să-i întâmpine. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Am râs să leșin. 7. (Introduce o propoziție condițională) Ar fi fost prins să nu fi fugit. III. (În loc. conj.) Măcar să... (introduce o propoziție concesivă) Nu mă duc, măcar să mă omori. Numai să... (introduce o propoziție condiționată) Îți poate fi de folos, numai să vrea. Până să... (introduce o propoziție temporală) Până să ajungă el, fata ajunsese acasă. Pentru ca să... = a) (introduce o propoziție finală) Învăț temeinic pentru ca să reușesc la examen; b) (cu valoare copulativă) A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să... = a) (introduce o propoziție modală) A plecat fără să verse o lacrimă; b) (introduce o propoziție concesivă) Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul. – Lat. si.

să c [At: CORESI, EV. 47 / V: (înv) se / E: ml si] Exprimă: 1 Enunțarea posibilității realizării unei stări, unei acțiuni etc. independent de actualizarea formală a faptului cu care se află în legătură Să auzim propunerea. 2 Precedat, explicit sau implicit de „ca”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc. enunțată ca dezvoltare explicativă, precizând la ce se referă exprimarea formală a unui act de declarație, de voință, de îndemn etc. Îl sfătui să se ducă la întâlnire. 3 Precedat, explicit sau implicit, de „pentru ca” ori explicit de „ca” precedat subînțeles de „pentru”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., enunțată ca dezvoltare explicativă precizând finalitatea care justifică un anumit fapt A venit să controleze instalația. 4 Precedat explicit de „în loc ca” ori de „în loc” urmat subînțeles de „ca”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., enunțată ca dezvoltare explicativă precizând ce se anulează sau este anulabil prin petrecerea în schimb a unui alt fapt evaluat ca opus, contrar etc în conjunctura dată În loc să citească, se plimbă. 5 Precedat de „decât” comparativ, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., enunțată ca dezvoltare explicativă precizând ce nu este indicat sau acceptat prin confruntare cu un fapt evaluat ca preferabil în conjunctura dată Decât să te văd așa, mai bine plec. 6 Precedat de „decât” restrictiv, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., enunțată ca dezvoltare explicativă precizând ce se manifestă în exclusivitate, adesea cu valoare de excepție, într-o conjunctură în care actualizarea unei alte probabilități este negată N-ai decât să plângi. 7 Posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc. în contexte în care este enunțată ca dezvoltare explicativă precizată retrospectiv Era bine să fi venit. 8 (Înv) Presupunerea realizării unei stări, unei acțiuni etc. Si: dacă Spune-mi să ești tu râmlean. 9 Precedat, explicit sau implicit, de „chiar”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., presupusă ca ipoteză argumentativă menită reliefării faptului că, în ciuda existenței unor condiții necesare pentru ceva, acestea nu vor atrage efectul scontat Să fi fost și eu acolo, tot se întâmpla asta. 10 Precedat, explicit sau implicit, de „pentru ca” ori de „ca” precedat subînțeles de „pentru”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., presupusă ca deducție logică din existența unui fapt indicat ca premisă justificativă Nu are suficiente motive să-l pedepsească. 11 Precedat, explicit sau implicit, de „încât”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc. este presupusă ca rezultat necesar al condițiilor particulare pe care le prezintă un anumit fapt Nu sunt așa de rău încât să te cert. 12 Precedat, explicit sau implicit, de „de”, posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc., presupusă ca urmare a influenței exercitate de un anumit fapt Era frumoasă să nu-ți crezi ochilor. 13 Posibilitatea realizării unei stări, unei acțiuni etc. în contexte în care este presupusă retrospectiv, ca urmare a unui fapt Se strecurase fără să-l fi văzut cineva.

SĂ conj. I. (Ca semn al conjunctivului) Să fii cuminte. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă) E bine să pleci. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie un om cumsecade. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Nu-i mândră să-mi fie dragă. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Puteam chiar să nu mai fiu acuma. 5. (Introduce o propoziție finală) A ieșit să-i întâmpine. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Am râs să leșin. 7. (Introduce o propoziție condițională) Ar fi fost prins să nu fi fugit. III. (În loc. conj.) Măcar să... (introduce o propoziție concesivă) Nu mă duc, măcar să mă omori. Numai să... (introduce o propoziție condiționată) Îți poate fi de folos, numai să vrea. Până să... (introduce o propoziție temporală) Până să ajungă el, fata ajunsese acasă. Pentru ca să... = a) (introduce o propoziție finală) Învăț temeinic pentru ca să reușesc la examen; b) (cu valoare copulativă) A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să... = a) (introduce o propoziție modală) A plecat fără să verse o lacrimă; b) (introduce o propoziție concesivă) Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul. – Lat. si.

SĂ conj. I. (Semn al conjunctivului) Ți-e drumu-ndelungat Și-i noapte. De n-ai gazdă-n sat, Să vii să dormi la noi. COȘBUC, P. I 230. Unde să se adune ea cu celelalte slugi din curte? Unde să scoată ea un cuvînt de pîră sau de zîzanie? Unde să calce ea cuvîntul bucătăresei și să se amestece în becisniciile celorlalți? ISPIRESCU, L. 309. Bun lucru, bade, cu plugul! – Să trăiești, mîndră, cu prînzul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 379. ♦ (Ca semn al conjunctivului, în alcătuirea formelor familiare și populare de viitor) Dacă țara o să se ridice ca acum cîțiva ani fără legătură de la om la om, fără legătură de la sat la sat, fără conducere și fără plan, o să se întîmple la fel. STANCU, D. 286. Cred că ai să izbutești. ISPIRESCU, L. 5. Acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. Știu c-ai să-mi pui înainte prieteșugul cel mare. CONACHI, P. 86. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă, după verbe și expresii impersonale) Îmi vine greu să-l ascult și-mi vine și mai greu să nu-l ascult. STANCU, D. 355. Mai bine să te ia pe tine dracul de o mie de ori decît să rămîie vulpea fără coadă. ODOBESCU, S. III 47. Așa-mi vine cîteodată Să mă sui la munți cu piatră... Așa-mi vine uneori Să mă sui la munți cu flori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201. ◊ (Precedat de «ca») Nu e bine ca omul să fie singur. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie om de înțeles. Seamănă să fie om cumsecade. A ajuns să moară de foame. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Tată, a venit vremea să-mi dai ceea ce mi-ai făgăduit. ISPIRESCU, L. 2. Pe Murăș și pe Cîmpie Nu-i mîndră să-mi placă mie, Pe Murăș și pe Tîrnavă Nu-i mîndră să-mi fie dragă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Ce-a făcut moș Gheorghe? A vrut să-și ia înapoi pămîntul și de la un vecin și de la celălalt. MIHALE, O. 121. Puteam chiar să nu mai fiu acuma. SADOVEANU, O. II 231. Urmărind pe ceruri limpezi cum plutește-o ciocirlie, Tu ai vrea să spui să ducă către dînsul o solie, Dar ea zboară. EMINESCU, O. I 82. Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine: Soarta-mi cu a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, M. 6. Poruncitu-mi-a mîndra Pe un pui de rîndunea Să mă duc pînă la ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 132. ◊ (Precedat de «ca») Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături. EMINESCU, O. I 87. Destul, boieri! [zise Lăpușneanul] Întoarceți-vă și spuneți celui ce v-au trimis, ca să se ferească să nu dau peste el. NEGRUZZI, S. I 140. 5. (Introduce o propoziție finală) [Neagu] se întoarse să controleze cîrma. BART, E. 397. Unchiașul... a ieșit să-i întîmpine. ISPIRESCU, L. 1. În aerul nopții Făt-Frumos își spălă fața în baia de lacrimi, apoi, învălindu-se în mantaua ce i-o țăsusă din raze de lună, se culcă să doarmă în patul de flori. EMINESCU, N. 29. Oltule, Oltețule, Secați-ar pîraiele, Să crească dudaiele, Să trec cu picioarele. ALECSANDRI, P. P. 284. ◊ (Precedat de «ca») Se duse în grajdurile împărătești, unde erau cei mai frumoși armăsari... ca să-și aleagă unul. ISPIRESCU, L. 3. [Lupul] unge toți păreții cu sînge, ca să facă și mai mult în ciuda caprei. CREANGĂ, P. 25. Tot orașul Chișinăului se adunase, ca să privească alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I 35. Frunză verde mărăcine, Du-mă, bade, și pe mine Unde mergi în țări străine; Fă-mă peană-n clopul tău, Ca să te umbresc mereu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 63. ◊ (Precedat de «cum»; neobișnuit) Își va pune toate puterile, cum să-și sfîrșească slujba. ISPIRESCU, L. 14. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Cam pe la amiază deodată s-a schimbat vremea cea frumoasă într-o vijelie cumplită, să răstoarne brazii la pămînt, nu altăceva. CREANGĂ, A. 30. S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atîta de subțire, să o tai c-un fir de păr. EMINESCU, O. I 82. ◊ (Precedat de «de») Se răpezi... de să-l facă mici fărîmi. ISPIRESCU, L. 17. Un drag de copilaș, de să-l vezi și să nu-l mai uiți. id. ib. 41. ◊ (Precedat de «ca») E prea frumos, ca să fie adevărat. 7. (Introducînd o propoziție condițională, echivalează cu «dacă», urmat de optativ) Să fi dat mii de mii de lei, nu găseai fir de mac printre năsip sau fir de năsip printre mac. CREANGĂ, P. 264. Fugarul Bogdan ar fi fost extradat să nu fi fugit din Polonia. HASDEU, I. V. 24. Pădurice, deasă ești, Mîndra mea, departe ești; Dar să știu că te-aș vedea, Păduricea o-aș tăia. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 128. Duce-m-aș, să am putere. id. ib. 48. III. (În loc. conj.) Măcar să (introduce o propoziție concesivă). Trebile care ți le-oi face eu nu le-a face altul, măcar să fie cu stea în frunte. CREANGĂ, P. 152. Nu mă duc, mamă; nu mă duc la Socola, macar să mă omori. id. A. 119. Numai să (introduce o propoziție condițională). Îți poate fi de folos, numai să vrea. DELAVRANCEA, V. V. 219. Pînă să (introduce o propoziție temporală). Pînă să ajungă el, craiul pe de altă parte și ajunsese acasă. CREANGĂ, P. 186. În loc să v. loc. (Să) nu (care) cumva să v. cumva. Pentru ca să = a) introduce propoziții finale. Nu era ziuă în care... să nu fi mers măcar de zece ori la straturi, pentru ca să vadă dacă nu erau răsărite semințele. SLAVICI, N. I 22; b) are valoare copulativă. A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să = a) introduce propoziții modale. Gingașa copilă ceti răvașul... fără să verse măcar o lacrimă. NEGRUZZI, S. I 25; b) introduce propoziții concesive. Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul.

SĂ conj. 1) (semn al conjunctivului) Să mergem. 2) (introduce mai multe tipuri de propoziții: subiective, predicative, atributive, completive, finale etc.) Trebuie să plec. Pare să fie om cumsecade. E cazul să începem lucrul. M-a rugat să-l vizitez. A ieșit să-l întâmpine. 3) (în locuțiuni conjuncționale) Până să. Numai să. Fără să. /<lat. si

să conj. 1. exprimă o condițiune, o presupunere: să am, ți-aș da; 2. servă a forma conjunctivul: nu știu ce să fac; 3. indică un ordin, un scop (subînțeles ca): spune-i să plece, ochi aveți să vedeți; 4. înlocuiește infinitivul (dispărut în graiul popular): nu știe să scrie. [Vechiu-rom. să, dacă = lat. SI].

2) să conj. (din maĭ vechĭu se [Ap. Vor.], lat. si, pop. se, dacă; it. vfr. pv. pg. se. Cp. cu vecin din vicinus). Dacă (Vechĭ). Exprimă o condițiune saŭ o presupunere în propozițiunĭ subordonate: să fi știut, aș fi plecat. Servește la formarea conjunctivuluĭ: știe ce să facă. Arată un ordin: a poruncit să plecăm. Arată un scop și poate fi precedat și de ca: Mă uĭt (ca) să văd. De ce te uițĭ? Ca să văd. Înlocuiește infinitivu (care aproape a dispărut din limba populară și familiară): știe să’noate, știe să scrie (în nord știe a’nota saŭ știe’nota, știe a scrie saŭ știe scrie).

1) să, din maĭ vechĭu se (lat. sê. V. sine). 1. pron. refl. de pers. III: se preface că e bolnav. 2. pron. impersonal: nu se vede nimic. – În limba vorbită nu se zice astăzĭ de cît să. Asta se vede și maĭ bine în eliziune: s’a dus (ca m’a dus). Dacă s’ar zice se, cum se zicea pînă în sec. 17, nu s’ar maĭ face eliziune, ci contracțiune, și atuncĭ s’ar zice se-a dus (ca te-a dus), cum se zicea pînă în sec. 17. Literatura noŭă l-a reluat pe se.

se² c vz să

CA conj, 1 În comparativul de egalitate, leagă termenii de comparat: blînd ~ un miel; iute ~ săgeata ¶ 2 Arată o asemănare, la fel cu: un om ~ toți oamenii; fuge ~ vîntul ¶ 3 Pronumele personal eu, tu, se pun în cazul acuzativ (mine, tine) după ca: un om ~ mine, ~ tine ¶ 4 Uneori întărit prin și: treaba e ~ și sfîrșită ¶ 5 În ce privește: ~ formă, nu lasă nimic de dorit ¶ 6 În calitate de: ~ frate mai mare, îmi permit să-ți dau sfaturi ¶ 7 Arată o aproximație, mai, aproape: un copil ~ de cinci ani; ~ vre-o două ceasuri ¶ 8 În propozițiunile secundare dinaintea unui subjonctiv, arată scopul: omul mănîncă ~ să trăească ¶ 9 Se pune în capul propozițiunii secundare cînd verbul, la subjonctiv, e precedat de alte părți ale propozițiunii: nu vreau ~ unul sau altul să mă bănuiască ¶ 10 Între două pronume sau două substantive identice, formează o locuțiune caracteristică: bine, pe mine ~ pe mine, că sînt un biet muritor ~ toți muritorii, dar pe tine? I. -GH.; toate ~ toate, dar cum rămîne cu plata? ¶ 11 † ~ mai, mai, și mai, cît mai; pop. ~ mai ba, de loc, nicidecum: auzind noi ce ni se pregătește... ~ mai ba să zicem nici cîrci CRG. ¶ 12 ~ și cum, ~ și cînd, cum s’ar zice, cum s’ar crede: îmi strică la ureche, ~ și cum aș fi surd; Zeița însă, ~ și cînd s’ar fi rușinat... își ridică haina ISP. [lat. quam].

s’, eliziune îld. să (pron. și conj.): nu s’aude, s’audă cînd îĭ spun!

2) se conj. V. să 2.

1) se pron. V. să 1.

să³/(+ vocală, în tempo rapid) s- conjcț. (Puteam și eu să adun/s-adun.)

+să² marcă a conj. (Să piei din ochii mei! Nu are cine să vină.)

+să¹ component al viit. (Am să plec. O să plec.)

să conjcț. (în tempo rapid s-: s-adun)

să conjcț. (în tempo rapid și s- + cuvânt începător cu vocală: s-adun)

s-² conjcț. v. să

!ca (...) să conjcț.

în loc să loc. conjcț.

*măcar să adv. + conjcț.

*până să loc. conjcț.

!pentru ca... să loc. conjcț. (pentru ca el să înțeleagă)

s-² conjcț. v. să

s-o¹ conjcț. + pr. (s-o ducă)

ca să conjcț.

în loc să loc. conjcț.

pentru ca să loc. conjcț.

pentru ca să

SĂ conj. de, și. (Stai ~ mă aștepți.)

SĂ conj. de, și. (Stai ~ mă aștepți.)

să conj. – 1. (Înv.) Dacă (funcție condițională); să ești tu (Coresi). – 2. Pentru a (indică finalitatea) unde-i mîța, să ne vadă? (Alecsandri). – 3. Semn al conjunctivului. – Mr., megl. să, si, istr. se. Lat. sῑ (Pușcariu 1491; Tiktin; V. Grecu, Arhivele Olteniei, IV, 18). Cu al doilea sens, se poate substitui prin ca să. Funcția condițională a dispărut în sec. XVII. Cf. săva.