TARGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniții și bolnavii; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. ♦ Spec. (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat bănește, a o scoate greu la capăt; a trage mâța de coadă. – Cf. bg. targa.

targă sf [At: ANON. CAR. / Pl: tărgi, (reg) ~rge / E: ger Trage cf it targa] 1 Pat portativ, format dintr-o pânză sau plasă metalică fixată pe două bare de lemn paralele, cu care se transportă răniții sau bolnavii Si: (reg) părângă, troagăr² (1). 2 (Reg; pan) Șorț lung, în diferite culori, purtat de sătence în locul catrinței din spate. 3 (Reg; pan) Fiecare dintre cele două șorțuri țesute sau brodate cu flori care fac parte din costumul popular femeiesc Si: traglă (2). 4 Mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., cu care se cară unele materiale Si: (reg) traglă (9). 5 (Rar; spc) Samar folosit la transportul cărămizilor pe schele Si: tamar¹. 6 (Reg) Cei doi drugi de lemn pe care se transportă fânul cu brațele, de către doi oameni. 7 (Reg) Cantitate de fân transportată pe o targă (6). 8 (Reg) Grămadă de paie și de pleavă cărată cu târșul de la treierătoare. 9 (Înv) Coș³ folosit la cărat peștele. 10 (Trs; Ban) Coș³ (1). 11 (Ban) Împletitură de nuiele sau scânduri puse deasupra loitrelor carului, atunci când se transportă porumbul. 12 (Reg) Codirlă (2). 13 (Reg) Cele două scânduri care formează fundul căruței. 14 (Reg) Coș³ pentru fum (la casă) împletit din nuiele. 15 (Reg) Coșar pentru porumb. 16 (Reg) Iesle în care se dă de mâncare oilor. 17 (Reg) Cele două prăjini legate la capete și puse peste vârful clăii de fân pentru a-l apăra de vânt. 18 (Reg) Capră pentru șindrilit Si: traglă (3). 19 (Reg) Unealtă de plugărie nedefinită mai îndeaproape. 20 (Îe) A trage ~ga pe uscat A o duce greu din punct de vedere material.

TARGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniți și bolnavi; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. ♦ (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat bănește, a o scoate greu la capăt; a trage mâța de coadă. – Cf. bg. targa.

TARGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ, cu care se transportă răniții și bolnavii. Eram în vagoane speciale, în tărgi lungi pentru dormit. CAMIL PETRESCU, U. N. 416. Îl ridicară pe mîni și-l duseră pe-o targă. MIRONESCU, S. A. 36. De la căpitănia portului sosiră doi oameni cu targa, așezară mortul înlăuntru, îl înveliră cu o pînză albă. DUNĂREANU, CH. 52. 2. Mică platformă portativă de scînduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. ♦ (Rar) Samar folosit la șantiere pentru căratul cărămizilor pe schele. Trebuie ca, mereu, neamul nostru să umble cu targa în spate și să-și cîștige pîinea cu mistria. PAS, Z. I 252. 3. Coș folosit la căratul peștelui. La piață peștele se scoate dintr-însele încetul cu încetul, descărcîndu-se cu tărgile (împletite din curpene de viță cu 2 mînere de lemn). ANTIPA, P. 717. 4. (În expr. A trage targa pe uscat = a fi strîmtorat bănește, a o scoate cu greu la capăt; a trage mîța de coadă. Pînă prin postul mare uneori, de bine, de rău, se mai trăgea targa pe uscat. PAS, Z. I 131.

TARGĂ tărgi f. 1) Pat portativ constând dintr-o pânză tare, bine întinsă și fixată pe două bare paralele de lemn sau de metal, folosit pentru transportul bolnavilor și al răniților; brancardă. 2) Mică platformă portativă de nuiele, folosită pentru căratul greutăților la o distanță mică. ◊ A trage ~a pe uscat a fi în criză pecuniară; a avea greutăți de ordin material. [G.-D. tărgii] /<germ. Trage

targă f. 1. roabă cu care se cară paiele sau pleava dintr’o arie; 2. pat purtăreț; 3. patașcă. [Nemț. TRAGE, printrún intermediar săsesc].

tárgă f., pl. tărgĭ (pe cale săsească d. germ. trage, targă, de unde și bg. targa, nsl. traglje, pol. tragi, ung. taraglya. V. traglă, țargă, tărăboanță). Un fel de pat portativ cu picĭoare saŭ fără picĭoare pe care-l duc doĭ oamenĭ transportînd lucrurĭ maĭ grele, morțĭ și rănițĭ. Scîndură c’o policĭoară de cărat cărămizĭ la binale. A tîrî targa pe uscat (Munt.), a tîrî sania pe uscat (pin confuziune cu tragă), adică „a trage mîța de coadă, a îndura mizerie”.

targă s. f., g.-d. art. tărgii; pl. tărgi

targă s. f., g.-d. art. tărgii; pl. tărgi

targă s. f., g.-d. art. tărgii; pl. tărgi

TARGĂ s. v. codârlă, coș, fund, năsălie, paner, tamar.

TARGĂ s. 1. v. brancardă. 2. (Mold. și Bucov.) patașcă, (Transilv.) părângă, șireglă. (~ pentru transportat materiale.)

TARGĂ s. 1. (MED.) brancardă, (Mold.) patașcă. (~ pentru transportat răniții.) 2. (Mold. și Bucov.) patașcă, (Transilv.) părîngă, șireglă. (~ pentru transportat materiale.)

targă s. v. CODÎRLĂ. COȘ. FUND. NĂSĂLIE. PANER. TAMAR.

targă (tărgi), s. f. – Pat, brancardă, năsălie. Origine incertă. Se consideră în general drept der. din germ. Trage, prin intermediul pol. tragi „tomberon”, slov. traglje „targă”, mag. taraglya (Cihac, II, 402; Philippide, Principii, 141; Tiktin; Candrea); dar această ipoteză prezintă dificultăți fonetice. Este posibil it. targa „scut mare”, fiind scutul singur sau susținut de două lemne sau lănci, forma cea mai simplă a tărgii vechi. Der. din gr. *τάργη în loc de ταράγνη (Diculescu, Elementele, 469) sau din lat. tragŭla (Giulgea, Dacor., II, 820) este și mai dificilă.

a trage targa pe uscat expr. a fi strâmtorat material, a o scoate greu la capăt.