trahee sf [At: ASACHI, L. 56¹/50 / P: ~he-e / V: (înv) ~hie, ~așee / S și: (înv) ~achee / Pl: ~ei, ~ee / E: lat trachea, fr trachée, it trachea] 1 (Atm; și, înv, îs ~ arteră) Segment fibrocartilaginos al căilor respiratorii la vertebratele cu respirație aeriană, cuprins între laringe și bronhii, prin care aerul trece din cavitățile nazală și bucală în bronhii. 2 (Zlg) Fiecare dintre tuburile chitinoase deschise la exterior și ramificate în corpul insectelor, păianjenilor și miriapodelor, care servesc drept organe de respirație. 3 (Bot) Vas lemnos în formă de tub capilar prin care circulă seva brută în corpul plantelor superioare.

TRAHEE, trahei, s. f. 1. (Uneori urmat de determinarea «arteră») Tub elastic, cartilaginos, care leagă laringele de bronhii și prin care circulă aerul necesar respirației. 2. Fiecare dintre tubulețele subțiri care alcătuiesc aparatul respirator la insecte. 3. Fiecare dintre vasele capilare prin care circulă apa și substanțele minerale în corpul plantelor superioare.

TRAHEE s.f. 1. Tub format din inele cartilaginoase, care leagă laringele de bronhii și prin care circulă aerul necesar respirației. 2. Fiecare dintre tubulețele subțiri care formează aparatul respirator al insectelor. 3. Vas prin care circulă seva la plantele lemnoase. // (Și în forma tracheo-, traheo-, pron. -he-o-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) trahee (1)”, „al traheii (1)”. [Pron. -he-e. / cf. fr. trachée, gr. tracheia].

TRAHEE s. f. 1. tub din inele cartilaginoase, al aparatului respirator, care leagă laringele de bronhii. 2. fiecare dintre tubulețele subțiri care formează aparatul respirator al insectelor. 3. vas capilar prin care circulă seva la plantele lemnoase. (< fr. trachée)

TRAHEE ~i f. 1) Tub prin care trece aerul spre plămâni în procesul respirației. 2) Fiecare dintre canalele din interiorul plantelor superioare care servesc la conducerea sevei. [G.-D. traheii] /<lat. trachea, fr. trachée

trahee f. Anat. vase mici cari constițuesc organele de respirațiune la plante și insecte.

trahie sf vz trahee

trașee sf vz trahee

*trahéĭe f., pl. eĭ (vgr. trahýs, traheîa, zgrunțuros). Anat. Beregată, canalu pin care intră aeru în plămîĭ la animalele articulate. – Se zice și traheĭa-arteră.

trahee s. f., art. traheea, g.-d. art. traheii; pl. trahei, art. traheile (desp. -he-i-)

trahee s. f., art. traheea, g.-d. art. traheii; pl. trahei, art. traheile

trahee s. f., art. traheea, g.-d. art. traheii; pl. trahei

trahee

trahee, -hei.