TROFEU, trofee, s. n. 1. (În Antichitate) Armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului. 2. Pradă de război luată de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 4. Cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. – Din fr. trophée.

trofeu sn [At: AR (1829), 21/31 / Pl: ~ee, (înv) ~ri, ~eiuri / E: fr trophée] 1 (Ant) Armura unui dușman învins, care era așezată pe un trunchi² de copac sau cu care se împodobea învingătorul, în semn de victorie. 2 (Pex) Pradă de război (care se ia în semn de biruință). 3 (Rar; fig) Victorie. 4 Monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou (pe care se așază armele învinsului). 5 Ornament care reprezintă atributele unei arte sau ale unei științe. 6 Obiect ornamental (de obicei cupă) oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. 7 Parte a unui animal vânat, păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 8 Ofrandă adusă unei divinități provenind din prada de război.

TROFEU, trofee, s. n. 1. (În antichitate) Armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului. 2. Pradă de război luată de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 4. Cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. – Din fr. trophée.

TROFEU, trofee, s. n. 1. Pradă de război. Consulii și generalii romani, încărcați de trofee și osteniți de victorii, se retrăgeau la coarnele plugului. C. PETRESCU, R. DR. 39. Apoi ia cu sine cele 14 tunuri cucerite... și pe care le socotea cu tot dreptul ca un netăgăduit trofeu personal și se retrage în liniște peste Nistru. HASDEU, I. V. 191. Ghirai au trecut Nistrul înot pe calul său, Luînd pe Dan rănitul ca pradă și trofeu. ALECSANDRI, O. 218. 2. (În antichitate) Armura unui dușman învins, așezată pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou și pe care se așezau armele învinsului. Privește-aceste arme ce-n luptă schinteiară: Fac parte din trofeul ce-mi fu nălțat de țară. MACEDONSKI, O. I 168. La capul lui zice că s-ar fi aflat «un trofeu, ca un candelabru... de care era aninată armătura mortului». ODOBESCU, S. II 186. – Pl. și: (învechit) trofeuri (HASDEU, I. V. 175).

TROFEU s.n. 1. Armura unui dușman învins așezată pe un trunchi de copac, ca semn al victoriei; (p. ext.) monument de piatră sau de marmură purtînd armele unui dușman învins și ridicat pentru a comemora o victorie. ♦ Sculptură sau pictură înfățișînd un asemenea monument. 2. Pradă de război luată de la inamic. ♦ Victorie, biruință. ♦ Ofranda adusă unei divinități, provenind din prada de război. 3. Coarnele unui cerb vînat. [Pron. -feu, pl. -ee, -euri. / < fr. trophée, cf. it. trofeo < lat. tropaeum, gr. tropaion].

TROFEU s. n. 1. armura unui dușman învins așezată pe un trunchi de copac, ca semn al victoriei; monument de piatră sau de marmură purtând armele unui dușman învins, pentru a comemora o victorie. 2. pradă de război luată de la inamic. ◊ victorie, biruință. ◊ ofrandă adusă unei divinități din prada de război. 3. produs vânătoresc reprezentativ pentru cele mai importante specii de vânat (coarne de cerb, colți de mistreț etc.). 4. cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. (< fr. trophée)

TROFEU ~e n. 1) (în antichitate) Echipament al unui dușman învins, expus pe un trunchi de copac în semn de victorie. 2) Monument comemorativ al unei victorii pe care sunt expuse armele celor învinși. 3) Pradă de război, luată de la dușman; captură. ◊ ~e de vânătoare blana, colții sau coarnele unui animal vânat, păstrate ca obiecte decorative. /<fr. trophée

trofeu n. 1. despuierea inimicului învins și ucis; 2. colecțiune de arrne ridicate și așezate cu artă spre a conserva amintirea unei biruințe; 3. orice monument comemorativ al unei victorii; 4. ornament ce reprezintă atribuțiunile unei arte, științe; 5. fig. victorie, izbândă.

*troféŭ n., pl. eĭe și ee (fr. trophée, mlat. trophaeum, cl. tropaeum, d. vgr. trópaion și tropaîon, derivat d. trépo, întorc, pun pe fugă. V. tropic). Spoliile (arme, haĭne, steagurĭ) unuĭ dușman învins: trofeĭele victoriiĭ. Monument compus din spoliĭ atîrnate de un stîlp orĭ de un zid. Fig. Semn, amintire glorioasă: a te mîndri cu trofeĭele.

trofeu s. n., art. trofeul; pl. trofee

trofeu s. n., art. trofeul; pl. trofee

trofeu s. n., art. trofeul; pl. trofee

trofeu, pl. trofee

trofeu, -fee.

TROFEU s. v. cupă.

TROFEU s. cupă. (A cîștigat ~ pus în joc.)

trofeu, trofee s. n. (intl.) condamnare penală.