TRĂGACI, -CE, trăgaci, -ce, s. n., s. m., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci.

trăgaci, ~ace [At: L. COSTIN, GR. BĂN. 204 / V: (reg) tragace, ~e sf / Pl: ~, (reg) ~găci, sf, ~uri sn / E: trage + -aci] 1-2 a (Pop; d. animale) Trăgător (2, 4). 3 sm Trăgător (11). 4 sn Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul Si: trăgător (21), (reg) cocoș. 5 sn (Arg) Revolver. 6 sf (Reg) Sanie. 7 sn (Reg) Tâlv (6). 8 sn (Reg) Mâner la pieptenele de pieptănat lâna, cânepa etc. Si: (îrg) mănunchi. 9 sf (Reg) Unealtă de dogărit cu care se trag cercurile pe vasele de lemn Si: (reg) cleștar. 10 sn (Reg) Tirbușon (1). 11 sf (Reg) închizătoare la ușă, în formă de limbă Si: (reg) trăgaie (1). 12 sn (Reg) Cârlig la plug de care se prind cocârțeala și potângul. 13 sn (Reg) Parte a căruței nedefinită mai îndeaproape. 14 sf (Bot; reg) Tigvă (1) (Lagenaria siceraria).

TRĂGACI, -CE, trăgaci, -ce, subst., adj. 1. S. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se apasă cu degetul arătător pentru a declanșa percutorul. 2. S. m. Trăgător (II 2). 3. Adj. (Pop.; despre animale) Care trage (bine) la ham sau la jug; de tracțiune. – Trage + suf. -aci.

TRĂGACI², trăgace, s. n. Piesă mobilă din mecanismul unei arme de foc, de care se trage cu degetul arătător pentru a descărca arma. Rămînea cu mîna moartă pe trăgaci sau pe cuțit. MACEDONSKI, O. I 118. Sub adîncul frunziș al codrului stă pitit vînătorul, cu ochiul țintit la pradă, cu brațul ager la trăgaci. ODOBESCU, S. III 35.

TRĂGACI² ~e n. Dispozitiv la armele de foc pe care se apasă cu degetul arătător (pentru a declanșa încărcătura). /a trage + suf. ~aci

trăgácĭ, -ce adj. și s. (d. trag, ca sugacĭ d. sug). Care trage bine în jug: boŭ trăgacĭ. Care trage bine (cu arcu, cu pușca), trăgător, ochitor, chitacĭ. S. n., pl. e și urĭ. Pedică, feru pe care puĭ degetu și tragĭ cînd ocheștĭ cu pușca.

trăgaciu m. cel ce trage bine cu arcul. ║ n. limbuliță ce descarcă o armă de foc.

trăgaci¹ (piesă la arme de foc) s. n., pl. trăgace

trăgaci³ (piesă la arme de foc) s. n., pl. trăgace

trăgaci (piesă la arme de foc) s. n., pl. trăgace

TRĂGACI s., adj. 1. s. (rar) trăgător. (~ la o armă de foc.) 2. s. v. țintaș. *3. adj. trăgător. (Vite ~, adică de povară.)

TRĂGACI s., adj. 1. s. (rar) trăgător. (~ la o armă de foc.) 2. s. ochitor, trăgător, țintaș. (~ de elită.) 3.* adj. trăgător. (Vite ~, adică de povară.)

trăgaci, trăgace s. n. 1. (intl.) armă de foc; revolver, pistol. 2. mamelonul sânului.