VARGĂ, (I) vergi, (II) vărgi, s. f. I. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băț de undiță. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subțire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu flori liliachi, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dungă (în special la o țesătură). – Lat. virga.

vargă sf [At: PRAV. 231 / V: (îrg) vear~ / Pl: (1-32, pop 33-36) vergi, (33-36, pop, 1-32) vărgi, (înv) verge / E: ml virga, (32) cf fr vergue] 1 Băț subțire, lung și flexibil, obținut dintr-o ramură dreaptă de arbore sau dintr-o tulpină de arbust Si: nuia, vergea (1), (reg) palcă¹, virgaș (1). 2 (Îe) A tremura ca ~ga sau, adverbial, a tremura ~ A tremura foarte tare (de frică sau de frig). 3 (Trs; îe) A bate satu-n vergi A cerși (2). 4 Vargă (1) folosită ca instrument pentru aplicare de lovituri corporale. 5 (Înv; lpl) Mănunchi de vergi (1) tăiate egal, care se folosea ca instrument de pedeapsă corporală. 6 (D. oameni; îe) (A fi) ~ga lui Dumnezeu (A fi) foarte rău. 7 (D. împrejurări, situații; îae) (A fi) urgie. 8 (Îlav) ~ga lui Dumnezeu Foarte tare. 9 (Mol; îe) A-i duce (cuiva) vergile A fi foarte îngrijorat de soarta cuiva. 10 (Mol; îae) A compătimi (pe cineva). 11 Lovitură aplicată cuiva (peste corp) cu varga (1). 12 (Îvp; șîs ~ magică) Baghetă de care se folosesc magicienii, vrăjitorii etc. în practicile lor Si: (pop) vergea (6). 13 (Înv) Baston purtat ca simbol al autorității sau al unei demnități (religioase) Si: cârjă (3), sceptru, toiag. 14 (Pan) Vergea lungă (și subțire) de metal. 15 (Bot; reg; îc) ~ga-ciobanului Scaiete (Dipsacus laciniatus). 16 (Bot; îac; șîc ~ga-păstorului) Plantă erbacee din familia dipsacaceelor cu tulpina și ramurile spinoase, cu frunzele opuse, cu florile liliachii dispuse în capitule, folosită în medicina populară Si: (reg) cârd, ceașcă, ciulin, șovar, scai¹, voinicel, crucea-voinicului, iarba-ciobanului (Dipsacus silvester). 17 (Bot; reg; îac; șîc ~ga-păstorului) Scăiuș (Dipsacus pilosus). 18 (Bot; reg; îc) ~-de-aur Splinuță (Solidago virgaurea). 19 Băț de undiță Si: nuia, prăjină, (reg) vărgar. 20 (Reg) Prăjină lungă folosită de pescari pentru a stârni peștele Si: (reg) vergea (10), știuldic. 21 (Reg) Băț uns cu clei (extras mai ales din bobițe de vâsc) folosit pentru a prinde unele păsări Si: (reg) vergea (9). 22 (Înv) Băț sau vergea de metal care se folosea la încărcatul puștilor și al pistoalelor sau la curățatul țevilor acestora. 23 (Reg; la pușca de soc) Bețișor cu care se împinge dopul Si: (reg) vergea (16). 24 (Trs; Mol) Vergea (19). 25 (Reg) Prăjină de lemn, prinsă de inima și de crucea căruței, de care se leagă orcicul calului prăștier. 26 (Reg; la car sau la căruță) Lambă (de fier). 27 (Reg) Bucată de lemn (sau de fier) care unește coarnele plugului Si: (reg) vergea (23). 28 (Trs; Mol; la coasă) Nuia arcuită sau un fel de greblă prinsă la ambele capete de toporiște pentru a așeza în brazde cerealele cosite Si: (reg) vergea (26). 29 (Reg; la coasă) Muchie a pânzei, opusă tăișului Si: (reg) vergea (27). 30 (Reg; la coasă) Vergea de metal fixată cu nituri de-a lungul muchiei, de la măsea până spre mijlocul pânzei, cu scopul de a mări rezistența acesteia. 31 (Trs; Mar) Țeavă (la pipă). 32 (Nav; înv) Vergă. 33 (Pop; mpl) Dungă (1). 34 (Pop; spc) Fiecare dintre dungile (paralele) de culori diferite sau de altă culoare decât cea a fondului (într-o țesătură, pe blana unor animale, în penajul unor păsări etc.) Si: (rar) vărgătură (1), (reg) șargă¹, vârstă² (1). 35 Urmă de formă alungită lăsată pe corp de o lovitură dată cu varga (1), cu biciul etc. 36 (Reg; lpl) Șir de crescături făcute cu ciocanul în piatra morii.

vargă s.f. I 1 Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore sau dintr-o tulpină de arbust. ◊ Expr. (adesea adv.) A tremura varga (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. 2 (mai ales la pl.) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Ext. Lovitură aplicată cuiva cu varga. l-au dat douăzeci de vergi la tălpi. ♦ Urmă lăsată pe corp de o astfel de lovitură. I-a văzut vergile negre de pe spate. 3 (și vargă magică) Baghetă de care se folosesc magicienii, vrăjitorii etc. în practicile lor. Diriguiește cu o vargă de alun un taraf negru de duhuri necurate (HOG.). 4 (înv.) Cîrjă, sceptru, toiag. II Analog. 1 Vergea lungă (și subțire) de metal. ◊ Compar. Trupul ei era încordat ca o vargă de oțel îndoită (CAZ.). 2 Băț de undiță. 3 Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. 4 (reg.) Muchie a pînzei coasei, opusă tăișului. 5 (nav.; înv.) Vergă. III Compuse: (bot) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu florile liliachii, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș (Dipsacus laciniatus); vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). IV (pop.; mai ales la pl.) Dungă, linie; fiecare dintre dungile paralele de culori diferite sau de altă culoare decît cea a fondului (în special la o țesătură). O ie... cusută în lungul mînecilor cu vărgi de fir și de culori vii (ODOB.). • pl. vergi, (pop.) vărgi, (înv.) verge. /lat. vĭrga; cf. și fr. vergue.

VARGĂ, (1) vergi, (2) vărgi, s. f. I. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băț de undiță. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subțire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dungă (în special la o țesătură). – Lat. virga.

VARGĂ, vergi și (4, rar 5) vărgi, s. f. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. V. vergea. [Sălciile] își încolătăceau, în suflarea vîntului, vergile fragede și despletite pînă în oglinda încrețită a apei. C. PETRESCU, S. 28. Mi se părea că văd pe babă... cum... diriguiește cu o vargă de alun un taraf negru de duhuri necurate. HOGAȘ, M. N. 87. [Crăiasa] mai naltă pare și-n umblat Mlădie ca o vargă. COȘBUC, P. I 69. Am o vargă unsă cu unt Și aleargă pe subpămînt (Șarpele). GOROVEI, C. 363. ◊ Expr. A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare (de frică sau de frig). Îi tremurau ca vargă brațele strînse vînjos, în mînile tari ale celor doi jandarmi voinici. POPA, V. 239. Cucoanele se retraseră, tremurînd vargă. DELAVRANCEA, S. 158. [Mezinul] tace ca peștele și tremură ca varga de frică. CREANGĂ, P. 23. ♦ (Mai ales la pl.) Băț, vergea groasă, folosită în trecut ca instrument de pedeapsă corporală. Porunci... dă craiul, pe pag cu vergi să-l bată. COȘBUC, P. II 201. Trebuia să-l bată un pedagog cu vergi. NEGRUZZI, S. II 256. ◊ Expr. (A fi) varga lui dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. Rămăsei trist și orfan, sub epitropia unei mătuși, varga lui dumnezeu. GANE, N. III 31. Cînd se supăra sau se mînia... era varga lui dumnezeu. MARIAN, O. I 239. Nora babei era o femeie, varga lui dumnezeu de ură. ȘEZ. IV 159. (Regional) A-i duce (cuiva) vergile = a-i plînge (cuiva) de milă, a fi îngrijorat de soarta cuiva. Cînd ai avea încaltea un cal bun, calea-valea, dar cu smîrțogul ista, îți duc vergile. CREANGĂ, P. 203. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu nuiaua. Dă pașa semn: «o să-l dezbrăcați Și binele în vergi i-l dați». COȘBUC, P. I 114. 2. (De obicei cu o determinare care precizează scopul) Băț de undiță. Un pescar cu undița... poartă cu el o mulțime de ștergi de undiță și... fel de fel de cîrlige. SADOVEANU, Î. A. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava. ♦ Baghetă. În aer își ridică a farmecelor vargă Și o suflare rece prin dom atunci aleargă. EMINESCU, O. I 94. Nu ne lipsește decît varga magică de a ne transpune în oricare punct. am voi. id. N. 49. 3. Vergea subțire de metal. Fusesem pe coclauri cu un mare naturalist, mititel și iute ca un titirez și vînjos ca o vargă de oțel. HOGAȘ, M. N. 99. 4. Dungă, vîrstă, vîrcă. Păreții erau albi ca laptele și cu niște vărgi de aur. ISPIRESCU, L. 251. Cojoacele de oaie albă cusute cu vărgi și cu triunghiuri de mătase neagră. ODOBESCU, S. I 483. 5. Dungă făcută de o lovitură cu nuiaua. Dar hoțul de doftor... prinde a o încinge pe spate... pînă o face toată vărgi. RETEGANUL, P. II 80. Bate-un popă preuteasă Și n-o bate cum se bate, ci îi face vergi pe spate. HODOȘ, P. P. 177. – Compuse: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpină țepoasă, cu flori liliachii, dispuse în capitule; crește pe lîngă drumuri, pe șanțuri, prin fînețe, prin locuri umede și nisipoase (Dipsacus silvestris); scai- voinicesc, voinicel; b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago Virga aurea).

vargă f. 1. ramură subțire, lungă și mlădioasă: tremura ca varga; 2. prin analogie: vergi de fier; fig. varga lui D-zeu; 3. nuiele de bătut (mai ales pe soldați); 4. linie colorată mai îngustă sau mai lată: materie cu vergi; 5. varga ciobanului, plantă spinoasă, crește pe lângă drumuri și în locuri inculte (Dipsacus silvestris). [Macedo-rom. veargă = lat. VIRGA].

várgă f., pl. vergĭ (lat. vĭrga, it. pv. cat. sp. pg. verga, fr. verge; D. mrom. veargă vine ngr. vérga, vargă. V. vergea, vîrghe, virgulă). Ramură supțire și lungă curățată de alte vărguțe laterale saŭ de frunze, nuĭelușă: l-a bătut cu varga. Lovitură de vargă: ĭ-a tras o vargă. Fig. Varga (saŭ bicĭu) luĭ Dumnezeŭ, om foarte aspru. A-ĭ duce cuĭva vergile, a-țĭ fi frică să nu i se întîmple ceva răŭ. Vergea de metal: o vargă de fer (V. arbiŭ, dreavă, huludeț, piston). Dungă, linie colorată pe păru animalelor orĭ pe stofe. Varga cĭobanuluĭ, o mare plantă erbacee dipsacee ghimpoasă (dipsacus silvestris).

vargă¹ (dungă) (pop.) s. f., g.-d. art. vărgii; pl. vărgi

vargă² (dungă) (pop.) s. f., g.-d. art. vărgii; pl. vărgi

vargă s. f., (nuia) g.-d. art. vergii, pl. vergi; (dungă) g.-d. art. vărgii, pl. vărgi

VARGĂ s. 1. nuia, (reg.) frișcă, japă, joardă, paliță, strămurare, (Mold.) palcă, (Transilv.) palțău, (prin Transilv.) zvoacă, (înv.) stroi. (O ~ flexibilă de alun.) 2. băț, nuia, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. și Mold.) șteap. (L-a atins cu ~.) 3. joardă, jordie, (pop.) strămurare, strămurariță, (reg.) japă, (înv.) strămur. (~ pentru mînat oile.) 4. băț, coadă, nuia, prăjină, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.) 5. arbiu, vergea. (~ pentru curățat pușca.) 6. dungă, linie, (pop.) vîrstă, (reg.) șar, (prin Ban. și Transilv.) șargă, (Mold. și Bucov.) vîrcă. (O țesătură cu ~i.) 7. (BOT.) varga-ciobanului = a) (Dipsacus silvester) (reg.) scaiete, voinicel, iarbă-voinicească, scai-de-ochi, scaiul-voinicului, scai-voinicesc, varga-păstorului; b) (Dipsacus pilosus) scăiuș, (reg.) scaiul-voinicului, varga-păstorului.

vargă (vărgi), s. f. – 1. Nuia, vergea, băț, baghetă. – 2. Fîșie, dungă, nervură. – Mr., megl. veargă, istr. verge. Lat. vĭrga (Pușcariu 1858; Philippide, II, 661; REW 9361), cf. it., prov., cat., sp., port. verga, logud. birga, gal. berga. Este dubletul lui vergă, s. f. (bară care susține vela), din it. verga. – Der. vărga, vb. (a face dungi, a stria); vărgat (mr., megl. virgat), adj. (dungat, striat), care ar putea să provină și din lat. vĭrgātus (Pușcariu 1859; REW 9362); vărgui (var. vărgălui), vb. (a fereca, a întări cu bare); vergea (mr., megl. virdzeauă), s. f. (nuia, băț; baghetă; bară de fier), dim. de la vargă, sau direct. din lat. *vĭrgĕlla (Pușcariu 1876; Iordan, Dift., 59; REW 9363), cf. v. it. vergella, fr. vergelle; vergel, s. n. (un anumit obicei folcloric de Crăciun sau de Anul Nou, în care se încearcă să se ghicească viitorul cu ajutorul unor bețișoare), în Mold. și Trans. (după ipoteza improbabilă a lui Lacea, Dacor., IV, 785, din mag. veszkedni); vergela, vb. (a ghici viitorul); vergelat, s., n. (obicei folcloric); vergelator, s. m. (persoană care intervine în obiceiul folcloric menționat). – Din rom. provine ngr. βεργίτσα.