ZBURA, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre păsări și insecte) A plana și a se mișca în aer cu ajutorul aripilor. ♦ A pleca în zbor, a-și lua zborul. ♦ (Despre lucruri) A pluti în aer (purtat de vânt); a trece prin aer cu viteză (fiind aruncat sau lansat cu putere). 2. Intranz. (Despre aparate de zbor) A se ridica și a se menține în văzduh, a se deplasa pe calea aerului; (despre oameni) a călători cu un astfel de aparat. 3. Intranz. Fig. A merge foarte repede, a alerga, a goni. ♦ (Despre oameni) A străbate spații mari cu repeziciune; a se repezi până undeva. ♦ (Despre timp) A trece, a se scurge repede. ♦ (Despre gânduri, idei) A se succeda cu repeziciune. 4. Tranz. Fig. A smulge de la locul său, aprăvăli, a răsturna. ◊ Expr. A zbura cuiva capul = a decapita pe cineva; a-l omorî. A-și zbura creierii = a se sinucide prin împușcare. (Fam.) A zbura (sau a face să zboare) pe cineva de undeva = a da pe cineva afară de undeva, dintr-un post; a-l concedia. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi forțat să părăsească un loc (în special un post, o slujbă). ♦ Intranz. (Rar) A cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. 5. Tranz. (Pop.; în expr.) A zbura laptele = a pune puțin lapte acru în lapte dulce fierbinte ca să se aleagă brânza. – Lat. *exvolare.

zbura [At: CORESI, EV. 240 / V: (reg) zbora / S și: sb~ / Pzi: 1 zbor; 3, 6 zboară, (îrg) zbor / E: ml *exvolare] 1 vi (D. păsări sau insecte) A plana și a se mișca în aer cu ajutorul aripilor Si: a trece, a plana¹ (1), a pluti (1), (rar) a zumzăi (2). 2 vi (Reg; îcs) De-a pasărea zboară Joc de copii (sau de flăcăi și fete la șezători) în care participanții, adunați în cerc, ținând degetele pe pământ sau pe masă, răspund prin ridicarea mâinii la pronunțarea numelui unei vietăți sau al unui obiect care zboară și sunt pedepsiți când greșesc Si: (reg) de-a cioara (16), de-a zburatu (16). 3 vi (D. păsări sau insecte) A părăsi locul unde se află, plecând în zbor¹ (1) Si: a se zburătăci (5). 4 vi (Fig) A pieri. 5 vr (Reg; fig; d. boli) A trece. 6 vr (Reg; fig; d. bolnavi) A se vindeca. 7 vr (Reg; fig; d. copii) A crește (1). 8 vi (Reg; fig; d. lapte) A ieși afară din vas în timpul fierberii. 9 vi (D. aparate de zbor) A se deplasa în aer. 10 vi (Pex; d. oameni) A călători cu o aeronavă. 11 vt (Rar) A transporta cu avionul. 12 vi (D. lucruri) A pluti în aer (purtat de vânt, de curenți) Si: (reg) a zburături (6). 13 vi (D. lucruri) A străbate aerul cu mare viteză (fiind azvârlit sau lansat cu putere) Si: (reg) a zburături (7). 14 vi (D. veșminte, plete etc.) A se legăna în vânt Si: a se agita (2), a se clătina (1), (pop) a pălălăi¹, (îrg) a pălăi, a fâlfâi (2), a flutura (3), (reg) a zburături (8). 15 vi (D. fum, praf, mirosuri etc.) A se înălța în aer, împrăștiindu-se (în vânt) Si: a pluti, (reg) a zburături (9). 16 vi (Fig; d. sunete, cuvinte, glas etc.) A se transmite din aproape în aproape, în spațiu (și în timp), cu viteză finită Si: a se propaga, (reg) a zburături (10). 17 vi (Fig; d. știri, idei etc.) A se recomanda și a se face cunoscut tuturor cu insistență (și pretutindeni) Si: a populariza, a predica, a se propaga, a răspândi. 18 vi (Fig; d. oameni, animale, vehicule) A străbate un spațiu cu o viteză foarte mare. 19 vi (Fig; d. oameni) A merge foarte repede Si: a alerga (15), a goni (13). 20 vi (Rar; fig) A se repezi. 21 vi (Îrg) A face un salt, trecând repede, cu mare ușurință peste ceva. 22 vi (Fig; d. timp sau d. unități de timp) A trece repede. 23 vi (Fig; d. gânduri, idei etc.) A evolua în libertate. 24 vi (Fig; d. gânduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune (în mintea cuiva). 25 vi (Îvr; îlv) A ~ cu nădejdea A nădăjdui. 26 vi (Îe) A ~ cu gândul (sau cu mintea) ori a-i zbura (cuiva) gândul (sau gândurile, mintea, inima) la (ori către etc.) (cineva sau ceva) A se gândi la cineva (sau la ceva). 27 vi (Îae) A avea în vedere pe cineva (sau ceva). 28 vt (Reg; c. i. mămăligă) A pregăti în mare grabă. 29 vt (Fig; d. agenți fizici, mai ales d. vânt) A desprinde sau a smulge de la locul său prăvălind sau antrenând cu sine. 30 vt (Reg; îe) A ~ vântul (pe cineva) A prinde frigul pe cineva din cauza vântului. 31-32 vti (Fam; fig) A părăsi (sau a face pe cineva să părăsească) forțat un loc, o slujbă, o funcție, o situație etc. 33 vt (Îvp; fig; c. i. o parte a unui obiect sau a corpului unei ființe) A reteza brusc. 34 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) capul A decapita (1). 35 vt (Îe) A-și ~ creierii A se sinucide prin împușcare în cap. 36 vt (Fam; îe) A ~ (sau a face să zboare) (pe cineva) de undeva A da pe cineva afară dintr-un post etc. Si: a concedia (3). 37 vi (Fam; îe) A ~ de undeva A fi forțat să părăsească un loc, un post etc. 38 vi (Rar; fam) A se prăbuși. 39 vi (Reg; d. membrele corpului) A se scrânti (1). 40 vt (Îrg) A provoca cuiva o durere foarte mare. 41 vt (Reg) A transpira (1). 42 vt (Pop; îe) A ~ laptele A pune puțin lapte acru în lapte dulce fierbinte pentru a se brânzi.

zbura vb. I. 1 intr. (despre păsări, insecte etc.) A se ridica și a se deplasa în aer cu ajutorul aripilor. Prin aer zburau niște gîndaci (PER.). ◊ Expr. A crede că tot ce zboară se mănîncă v. mînca. A zbura în vînt v. vînt. ◊ Ext. (în mit. pop.; despre ființe) Să fie oare adevărată credința că duhurile sînt ca niște trupuri subțiate ce pot zbura? (CĂL.). ◊ Fig. O să-ți dai seama că moartea zboară prin aer (PRED.). ♦ A pleca în zbor, a-și lua zborul. Rațele zburară măcăind speriate (CĂL.). ◊ Fig. Îi zburară din suflet toate bucuriile (REBR.). ♦ Fig. A pieri. Moșiile zboară una cîte una, iar... grecul e sărăcit (E. LOV.). ♦ Fig. (reg.; refl.; despre boli) A trece. ♦ Fig. (reg.; refl.; despre bolnavi) A se vindeca. ♦ (reg.; refl.; despre copii) A crește. 2 intr. (despre aparate de zbor) A se ridica și a se menține în văzduh, a se deplasa pe calea aerului. Zburau în fiecare zi avioane (STANCU). ♦ (despre oameni) A călători cu o aeronavă. Zburăm spre Paris. 3 intr. (despre lucruri) A se menține în aer planînd (purtat de curenți, de vînt). Roșii flori prin aer zboară (COȘB.). ♦ A străbate aerul cu mare viteză (fiind aruncat sau lansat cu putere). A văzut toporul gata să-i zboare în cap (CA. PETR.). ♦ (despre veșminte, plete etc.) A se legăna, a flutura în vînt. Zburau iile largi din giulgiu foarte fin (AGÂR.). ♦ (despre fum,praf, mirosuri etc.) A se înălța în aer, împrăștiindu-se (în vînt). Fumul țigaretei zboară în spirală (ALECS.). ♦ Fig. (despre sunete, cuvinte, glas etc.) A se transmite din aproape în aproape. Notele zburau cînd puternic, cînd încet (EMIN.). ♦ (despre știri, păreri, opinii etc.) A se face cunoscut tuturor cu mare repeziciune. Știrile zboară mai repede ca păsările (STANCU). ◊ Expr. A zbura (de) pe toate buzele v. buză. 4 intr. Fig. (despre oameni) A merge foarte iute; a alerga, a goni. Auzind vestea, zbură pînă acasă. ♦ (despre oameni, animale, vehicule etc.) A străbate spații cu mare repeziciune. Zboară, murgule, cu mine (COȘB.). ♦ (despre timp sau despre unități de timp) A trece, a se scurge repede. Anii tinereții zburaseră (SADOV.). ♦ (despre gînduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune (în mintea cuiva); a evolua în toată libertatea. Tot alte gînduri îmi zburau prin cap (CR.). ◊ Expr. A zbura cu gîndul (sau cu mintea) ori a-i zbura (cuiva) gîndul (sau gîndurile, mintea, inima) la... = a se îndrepta (cu gîndul) către cineva (sau ceva); a-și pierde, din neatenție, din oboseală etc., șirul ideilor (și a începe a se gîndi la altceva); a sări la o altă idee. 5 tr. Fig. A smulge pe cineva sau ceva de la locul său; a prăvăli, a răsturna. Șindrila o zboară mereu vîntul (STANCU). 6 intr., tr. Fig. (fam.) A părăsi o slujbă, o funcție, o situație etc. Dacă nu te potolești, zbori din clasa asta! 7 tr. Fig. (compl. indică părți ale unui obiect sau ale corpului ființelor) A reteza brusc, facînd să sară sau să cadă. ◊ Expr. A(-i) zbura cuiva capul = a decapita pe cineva; a-l omorî. A(-și) zbura creierii v. creier. ♦ (intr.) A cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. Stînca a zburat în prăpastie. 8 tr. Expr. (pop.) A zbura laptele = a pune puțin lapte acru în lapte dulce fierbinte, ca să se aleagă brînza. • prez.ind. zbor. /lat. *exvolare.

ZBURA, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre păsări și insecte) A plana și a se mișca în aer cu ajutorul aripilor. ♦ A pleca în zbor, a-și lua zborul. ♦ (Despre lucruri) A pluti în aer (purtat de vânt); a trece prin aer cu viteză (fiind zvârlit sau lansat cu putere). 2. Intranz. (Despre aparate de zbor) A se ridica și a se menține în văzduh, a se deplasa pe calea aerului; (despre oameni) a călători cu un astfel de aparat. 3. Intranz. Fig. A merge foarte repede, a alerga, a goni. ♦ (Despre oameni) A străbate spații mari cu repeziciune; a se repezi până undeva. ♦ (Despre timp) A trece, a se scurge repede. ♦ (Despre gânduri, idei) A se succeda cu repeziciune. 4. Tranz. Fig. A smulge de la locul său, a prăvăli, a răsturna. ◊ Expr. A zbura cuiva capul = a decapita pe cineva; a-l omorî. A-și zbura creierii = a se sinucide prin împușcare. (Fam.) A zbura (sau a face să zboare) pe cineva de undeva = a da pe cineva afară de undeva, dintr-un post; a-l concedia. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi forțat să părăsească un loc (în special un post, o slujbă). ♦ Intranz. (Rar) A cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. 5. Tranz. (Pop.; în expr.) A zbura laptele = a pune puțin lapte acru în lapte dulce fierbinte ca să se aleagă brânza. – Lat. *exvŏlāre.

ZBURA, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre păsări și insecte) A se deplasa în aer, cu ajutorul aripilor. Fusese o zi caldă de început de aprilie și paseri încă zburau și țîrîiau sub cerul senin. SADOVEANU, O. VII 123. Zboară mierlele-n tufiș Și din codri noaptea vine, Pe furiș. COȘBUC, P. I 47. Cocostîrcul... în cercuri line zboară Și, răpide ca gîndul, la cuibu-i se coboară. ALECSANDRI, P. III 26. ◊ (În basme, despre cai năzdrăvani sau despre alte ființe fantastice) Calul... își arată puterile sale zicînd: Stăpîne, ține-te bine pe mine, că am să zbor lin ca vîntul, să cutrierăm pămîntul. CREANGĂ, P. 213. ◊ (Poetic) Zboară peste-adîncul văii Tristul vai al cucuvăii, COȘBUC, P. II 99. Măi bădiță Onule, Sămăna-ți-aș numele, Prin toate grădinele, Să zboare miroasele, La toate frumoasele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 94. ◊ Fig. Zboară vești contradictorii, Se-ntretaie știrile... TOPÎRCEANU, B. 51. Știa că și numele lui răsunase odinioară, zburînd din gură-n gură. ANGHEL-IOSIF, C. L. 8. ♦ A părăsi locul unde se află, înălțîndu-se în văzduh; a pleca în zbor, a-și lua zborul. Pricepu că stolul de paseri trebuie să fi zburat. ISPIRESCU, L. 74. Lișițele, nefiind chioare, nici moarte, au zburat. CREANGĂ, P. 46. ◊ Tranz. fact. Fig. Scuturase capul cu un gest de voință, să sperie gîndurile și să le zboare de sub frunte, ca pe un stol de vrăbii. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 35. 2. Intranz. Fig. (Despre lucruri) A pluti prin aer (purtat de vînt); a trece prin aer sau a tăia aerul cu iuțeală (fiind azvîrlit, mînuit sau lansat cu putere). Mii de petale, Zburînd spre trandafiri, îi cheamă să vie toți, făr-de zăbavă. ANGHEL, Î. G. 46. Rupi cununa și-o arunci: Roșii flori prin aer zboară Desfoiate, ca să moară Jos, prin lunci. COȘBUC, P. I 219. Și coasa neobosită și harnica secure Zburau, abătînd caii sub călăreții lor. ALECSANDRI, P. III 224. ◊ Tranz. fact. Jos pre livezi cînd cade frunza cea-ngălbenită, Vîntul de seara suflă, o zboară, ș-a pierit. HELIADE, O. I 77. ♦ A se ridica, a se înălța în aer. Fumul țigaretei ce zboară în spirale. ALECSANDRI, P. III 5. 3. Intranz. (Despre aparate care pot pluti în aer) A se menține în văzduh, pierzînd contactul cu pămîntul, a se deplasa pe calea aerului; p. ext. (despre oameni) a pluti, a călători în aer cu un astfel de aparat. Înălțimea de 4 m era atunci, pentru mine, un record care îmi consacra mașina. Zbierasem și asta era principalul. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 328, 2/5. 4. Intranz. Fig. (Despre cai, vehicule etc.) A merge foarte iute, a alerga, a goni. Am ieșit afară din tîrgușor și caii au prins a zbura pe omăt. Tîrgul rămase în urmă cu freamătu-i înăbușit. SADOVEANU, O. I 400. Luntrea lui Șapte-ochi zbura spre larg cătră o nălucă neagră. id. ib. VIII 238. Deodată, răsărită ca din pămînt, trăsura trasă de doi cai mari, negri, zbură pe lîngă dînsul. GÎRLEANU, L. 30. Zboară, murgule, cu mine! COȘBUC, P. 131. ◊ (Urmat de comparații sugestive pentru a arăta iuțeala) Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei înaripați, Spre creste de vis. BENIUC, V. 13. Intram în creasta viforoasă și spumegătoăre a apelor ce zburau cu iuțeală de fulger. HOGAȘ, M. N. 222. Se urcă pe cal... Părea că fata pustiului se ia după urmele lui și zbura ca un gînd, ca o vijelie printre volburele de nisip. EMINESCU, N. 22. ♦ (Despre oameni) A străbate spații mari cu repeziciune; a se duce undeva foarte repede. Să pot zbura pe trei zile la Iași, tare-aș veni. VLAHUȚĂ, O. A. II 111. Apoi în treacăt ne-ntreba De mergem la vro nuntă. Noi răspundeam în hohot: ba, Zburăm la luptă cruntă. ALECSANDRI, O. 236. ♦ (Despre timp și noțiuni temporale) A trece repede, a se scurge cu iuțeală. La ce să măsuri anii ce zboară peste morți? EMINESCU, O. I 127. Odinioară, îți părea că zboară ceasurile ca minutele, lîngă mine. NEGRUZZI, S. I 18. ♦ (Despre gînduri, idei) A se succeda cu repeziciune. Lui moș Sandu îi zburau prin cap tot felul de gînduri, tot felul de închipuiri. BUJOR, S. 51. Creșteam pe nesimțite; și tot alte gînduri îmi zburau prin cap și alte plăceri mi se deșteptau în suflet. CREANGĂ, A. 35. 2. Tranz. Fig. (Subiectul este un agent fizic sau mecanic) A smulge pe cineva sau ceva de la locul său, a face să se prăvălească, să se răstoarne. Se așeză iar, de frică să nu-l zboare din barcă un val. DUMITRIU, P. F. 24. Șindrila o zboară mereu vîntul. STANCU, D. 50. Floricica sus, de pe stîncă, Zîmbește vesel. În zadar vîntul vrea să o zboare, Ca s-o arunce cruntului val. ALECSANDRI, P. II 45. O lovitură de tun zboară acelui soldat coiful din mînă. BĂLCESCU, la TDRG. ◊ Expr. A zbura (cuiva) capul = a tăia (cuiva) capul; a ucide. Se răpede ca un cîne turbat la Harap-Alb și-i zboară capul dintr-o singură lovitură de paloș. CREANGĂ, O. A. 264. În cinci minute, iataganul gealatului îi zbură capul, Ghica, S. 158. Și el sabia scotea, Capul jos că i-l zbura. BIBICESCU, P. P. 168. A-și zbura creierii = a se sinucide împușcîndu-se. E în stare să-și zboare creierii. DUMITRIU, N. 133. Cînd n-am să mai pot face față, îmi zbor creierii. CĂLINESCU, E. O. I 96. (Familiar) A zbura pe cineva (sau a face să zboare) de undeva = a da pe cineva afară (în mod abuziv) de undeva (în special dintr-o slujbă). Am să te fac să zbori din prefectura asta în două zile. DUMITRIU, N. 117. Dar dacă n-au să mă creadă? Mă zboară mîine, el nu știe multe. DEMETRIUS, C. 20. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi forțat să părăsească (în mod abuziv) un loc (în special un loc de muncă, o slujbă). Destul să fi spus că nu știi – și zburam din școală, C. PETRESCU, C. V. 106. ♦ Intranz. (Rar) A cădea, a aluneca, a se prăbuși, a se prăvăli. Numai trei dinți i-au rămas în gură. I se clatină și aceia, gata să zboare. STANCU, D. 123. Se ținea cu amîndouă mîinile, să nu zboare în șanțuri. C. PETRESCU, R. DR. 101. 6. Tranz. (Popular, în expr.) A zbura laptele = a pune cîteva linguri de lapte acru în lapte dulce fierbinte, pentru a-l face să se brînzească, ca să se aleagă brînza. – Prez. ind. pers. 3 pl. și: (învechit) zbor (ALECSANDRI, P. III 9).

ZBURA, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre păsări și insecte) A se mișca în aer cu ajutorul aripilor. ♦ A pleca în zbor, a-și lua zborul. ♦ (Despre lucruri) A pluti în aer (purtat de vînt); a trece prin aer cu viteză (fiind azvîrlit sau lansat cu putere). 2. Intranz. (Despre aparate de zbor) A se ridica și a se menține în văzduh, a se deplasa pe calea aerului; (despre oameni) a călători cu un astfel de aparat. 3. Intranz. Fig. A merge foarte iute, a alerga, a goni. Caii au prins a zbura prin omăt (SADOVEANU). ♦ (Despre oameni) A străbate spații mari cu repeziciune; a se repezi pînă undeva. Să pot zbura pe trei zile la Iași, tare-aș veni (VLAHUȚĂ). ♦ (Despre timp) A trece, a se scurge repede. ♦ (Despre gînduri, idei) A se succeda cu repeziciune. 4. Tranz. Fig. A smulge de la locul său, a prăvăli, a răsturna. Se așeză iar, de frică să nu-l zboare din barcă un val (DUMITRIU). ◊ Expr. A zbura cuiva capul = a decapita pe cineva; a-l omorî. A-și zbura creierii = a se sinucide prin împușcare. (Fam.) A zbura (sau a face să zboare) pe cineva de undeva = a da pe cineva afară de undeva, dintr-un post; a-l concedia. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi forțat să părăsească un loc (în special un post, o slujbă). ♦ Intranz. (Rar) A cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. 5. Tranz. (Pop., în expr.) A zbura laptele = a pune puțin lapte acru în lapte dulce fierbinte, ca să se aleagă brînza. – Lat. *exvolare.

A ZBURA zbor 1. intranz. 1) (despre păsări și despre insecte) A se porni în zbor; a-și lua zborul. 2) (despre aparate de zbor) A se ridica în aer; a decola. 3) (despre păsări și despre insecte) A se mișca în aer cu ajutorul aripilor; a se afla în zbor. 4) (despre aparate de zbor) A se deplasa pe calea aerului sau prin spațiul interplanetar. 5) (despre obiecte) A fi purtat de vânt prin aer. 6) (despre proiectile) A se mișca prin aer cu mare viteză. 7) (despre persoane) A călători cu un aparat de zbor. 8) fig. A se mișca foarte repede; a goni. ~ ca gândul. 9) (despre timp) A trece repede și pe neobservate. 10) (despre zvonuri, vești etc.) A se răspândi cu repeziciune. 11) (despre gânduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune. 2. tranz. 1) fig. fam. (persoane) A da afară dintr-o funcție sau dintr-un post ca fiind necorespunzător; a scoate; a concedia; a destitui. 2) (obiecte sau ființe) A culca la pământ; a prăvăli; a doborî. ◊ ~ cuiva capul a decapita pe cineva. A(-și) ~ creierii a (se sin)ucide cu o armă de foc. /<lat. exvolare

zbora v vz zbura

zbor² s.n. (înv., reg.) Bîlci, tîrg anual, iarmaroc. ♦ Ext. Piață publică. • pl. -uri. /<srb. zbor, bg. сбор.

zbor¹ s.n. 1 (Mod de) deplasare în aer a unui corp (a unei păsări, a unei insecte, a unui obiect etc.) cu ajutorul aripilor a căror sustentație poate fi realizată fie cu un consum de energie din interior (la păsări, la avioane etc.) sau din exterior (la planoare, la zmeie etc.), fie fără consum de energie (la aerostate), fie prin mișcare balistică. Goni cu mîna zborul acestor negre libelule (GAL.). ◊ Platformă de zbor = platformă pe un aerodrom sau pe puntea unui portavion, de pe care decolează avioanele. Zbor fără escală v. escală. Zbor planat v. planat. ◊ Loc.adv. (Ca) din (sau în, într-un) zbor = a) în timpul zborului. Prinde insectele în zbor. Δ Expr. A lua pasărea din zbor v. lua; b) ext. în fugă, repede, iute. S-a dus ca în zbor la nașă-sa (SADOV.). A prins ideea din zbor. Δ Expr. A mulge oaia din zbor v. mulge; c) dintr-o dată. Scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor (ALECS.); d) în treacăt. Am auzit, în zbor, că va veni mîine. ◊ Loc.vb. A da zbor (sau zborul) (cuiva) = a) a da drumul, a elibera. Bătrînul preot... Furtunelor dă zborul (EMIN.); b) a azvîrli cu putere. Luai coasa de picior Și-n văzduh îi detei zbor (POP.). A face un zbor = a zbura. ◊ Expr. A-și lua zborul = a) a se înălța în aer; b) a începe să alerge repede. Caii... pe cîmp își luau zborul (ALEX.); c) a pleca; a-și începe viața, o activitate, o profesie pe cont propriu, fară o îndrumare tutelară; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. Mi-am luat zborul de la casa părintească; d) a evada, a fugi. Te-nchid în cameră, de unde n-o să mai poți să-ți iei zborul; e) a se pierde, a dispărea. Zile ce-n vecinicie-și iau repedele zbor (ALEX.); f) fig. a se dezvolta, a-și lua avînt. Al meu e Despot!... planu-mi ia zbor acum mai tare (ALECS.). A trece în zbor = a trece foarte repede. ◊ Compar. Brațele goale... se agitară ca un zbor de pasăre albă (CA. PETR.). ˙* Fig. Geniul său îi imprimă un zbor tot mai sigur... către realism și adevăr (SADOV.). ♦ Ext. Deplasare în spațiu a unei rachete sau a unei astronave. 2 Deplasare rapidă, bruscă, prin aer a unui obiect aruncat sau purtat de vînt. Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar și-a rotit (LAB.). ♦ Menținere în aer (a unui obiect purtat de vînt, de curenți etc.); planare, plutire. Priveam zborul frunzelor. ♦ Mișcare rapidă, violentă (a vîntului). 3 Fig. Mers iute, vijelios; viteză, goană, fugă. Admira pe șosea zborul mașinii de curse. ♦ Avînt, elan. Îi lipsea zborul, spontaneitatea (VLAH.). • pl. -uri. /de la zbura, prin derivare regresivă.

VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT (lat.) = Vorbele sbor, scrisul rămîne. Gura zice, vîntul duce.

sburà v. 1. a se susține și mișca în aer cu ajutorul aripilor: pasărea a sburat; 2. a-și lua vânt: sboară săgețile; 3. a merge cu mare iuțeală: sbor în ajutorul lui; 4. a trece repede: timpul sboară; 5. a circula: numele-i sboară din gură în gură; 6. a lua cu repeziciune, a tăia repede: îi sbură un cap cu o săgeată ISP.; 7. a face să sboare: a-și sbura creierii. [Lat. EXVOLARE].

3) zbor, a zbura v. intr. (lat. *éx-volo, ex-volare, d. volare, a zbura; it. volare, svolare, sard. bolare, fr. voler, pv. cat. sp. volar, pg. voar). Mă mișc pin aer cu ajutoru aripilor, cum fac păsările, lĭlieciĭ, unele insecte și aeroplanele: vulturu zboară planînd la marĭ înălțimĭ. Trec pin aer fiind aruncat cu forță: zburaŭ petrele, săgețile, boambele. Fig. Mă răped, pornesc grabnic, fug răpede: zbunrăm la luptă cruntă (Al. Peneș), acest cal zboară. Trec repede: timpu zboară. Circul, îs transmis: numele luĭ zbura din gură’n gură. Cad, dispar: un semn, și capu-țĭ zboară (Al. Dan), averea ĭ-a zburat. V. tr. Ĭaŭ (taĭ, fac să cadă) repede: îĭ zbură (balauruluĭ) un cap cu o săgeată (Isp.). Hrănesc pînă să maĭ crească puțin: să-mĭ zbor puțin copiiĭ. V. refl. Cresc răpede: un boușor în 2-3 anĭ se zboară și se face de jug (Neam. Rom. Lit. 2, 812). A-țĭ zbura creĭeriĭ (după fr. se brûler la cervelle), a te sinucide împușcîndu-te în cap.

zbura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. zbor, 2 sg. zbori, 3 zboară; conj. prez. 1 sg. să zbor, 2 sg. să zbori, 3 să zboare; imper. 2 sg. afirm. zboară

zbura (a ~) vb., ind. prez. 3 zboară

zbura vb., ind. prez. 1 sg. zbor, 3 sg. și pl. zboară

zbor s. n., pl. zboruri

ZBURA vb. 1. a plana, a pluti. (O hârtie luată de vânt ~ în văzduh.) 2. a trece. (Berzele ~ în stoluri spre Africa.) 3. v. naviga. 4. a merge. (Avionul ~ cu 1000 de km pe oră.)

ZBURA vb. 1. a plana, a pluti. (O hîrtie luată de vînt ~ în văzduh.) 2. a trece. (Berzele ~ în stoluri spre Africa.) 3. (AV.) a naviga. (O aeronavă care ~.) 4. a merge. (Avionul ~ cu 1000 de km pe oră.)

ZBOR s. 1. planare, plutire. (~ păsărilor în văzduh.) 2. fugă, goană, viteză. (Mergi la el în ~ și adu-l aici.)

ET SEMEL EMISSUM VOLAT IRREVOCABILE VERBUM (lat.) un cuvânt o dată spus zboară fără să-l mai poți aduce înapoi – Horațiu, „Epistulae”, 1, 6, 31.

ORLAM SLUCEAETSEA I NIJE KUR SPUSKATSEA (OPЛAM CЛYЧAETCЯ И HИЖE KYP CПYCKATЬCЯ) (rus.) vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos decât găinile – Krîlov, „Orel i kuri”. „Orlam sluceaetsea i nije kur spuskatsea, no kuram nikogda da oblak ne podneatsea” („Vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos decât găinile, dar găinile nu se pot ridica niciodată la nori”). Oamenilor superiori li se poate întâmpla să fie câteodată mediocri, dar mediocrii nu se pot ridica niciodată la nivelul acestora.

VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT (lat.) vorbele zboară, scrisul rămâne – Terențiu, „Andria”, 1, 1, 41. Expresie care subliniază faptul că, spre deosebire de o mărturie orală, un act scris este greu de contestat.

Die Jahre fliehen pfeilgeschwind [germ. „Anii aleargă (sau: ”anii zboară„) repede ca săgeata”] – vers, deseori citat, din poezia Cîntecul clopotului (Das Lied von der Glocke) a lui Schiller. Comparația cu zborul pentru trecerea timpului o întîlnim deseori în paginile literaturii universale. La Fontaine: „Sur les ailes du temps”... (Pe aripile timpului – fabula Tînăra văduvă); Lamartine: „O temps, suspends ton vol!” (O, timp, oprește-ți zborul !) – în poezia Lacul; Eminescu, vorbind despre stolul cocorilor, adică al toamnelor: „Zboară ce pot/ Și-a lor întrecere/ Veșnică trecere/ Asta e tot!” (în poezia Stelele-n cer); Arghezi: „Au trecut vremile, vîrstele, orele,/ Fetele zvelte și horele,/ Au trecut porumbieii în zbor/ Pe deasupra lor…” (în poezia Au trecut...); Topîrceanu: „Trec anii și zilele-n goană/ Și-n zbor săptămînile trec...” (Balada chiriașului grăbit)… Așadar, avem de unde alege citate pentru zborul nesfîrșit al vremii: (Vezi, pentru aceeași idee: Eheu! fugaces labuntur anni (Horațiu) și Fugit irreparabile tempus (Vergiliu). LIT.

Eheu! fugaces… labuntur anni (lat. „Vai! ce repede zboară anii!”) – Horațiu (Ode, cartea a II-a, oda I, versul 14). Se folosește, cu o ușoară nuanță de melancolie, de regret pentru scurgerea grăbită a vremii. Cum spune Eminescu: „Trecut-au anii ca norii lungi pe șesuri/ Și niciodată n-or să vie iară”... O cronică din „Contemporanul” (1061) despre actori de altădată poartă titlul Eheu! fugaces... (Vezi: Die Jahre fliehen…) LIT.

Verba volant, scripta manent (lat. „Vorbele zboară, scrisul rămîne”) – adagiu vechi, probabil de proveniență judiciară, și anume din procedura probatoriilor. Expresia, cu caracter de avertisment, e folosită în două direcții: 1) spre a atrage atenția scriitorilor că vor fi judecați după operele publicate; „Cartea este memoria pe hîrtie a umanității... Verba volant, scripta manent” (Alexandru Balaci, „Gazeta literară”, nr. 703); 2) spre a semnala că în toate împrejurările cuvîntul scris constituie o probă materială mai puternică, mai sigură decît vorba rostită și că, în consecință, trebuie să-l cîntărim cu chibzuință, înainte de a-l așterne pe pagină. ȘT.

zbura, zbor v. t. 1. a concedia. 2. (d. elevi sau studenți) a exmatricula.

a învăța pasărea să zboare expr. (iron. – d. oameni) a învăța un lucru pe cineva mai competent / mai experimentat decît sine în respectivul domeniu.

a-și zbura creierii expr. a se sinucide prin împușcare în cap.

când o zbura porcul expr. niciodată.

zbura pe aici, dar nu l-am putut prinde expr. (iron.) folosită ca replică la întrebarea cuiva care caută ceva sau pe cineva.