îmbiere sf [At: PANN, P.V. I, 118/21 / S și: (înv) înb~ / P: ~bi-e~ / V: (reg) ~iare / Pl: ~ri / E: îmbia] (Pfm) 1 Îndemn stăruitor de a face sau a primi ceva Si: invitație, poftire, (pfm; rar) îmbială (1), îmbiat¹ (1), îmbietură (1). 2 (Rar) Ofertă a cuiva de a face ceva Si: (pfm; rar) îmbială (2), îmbiat¹ (2), îmbietură (2). 3 (Fig) Atracție spre ceva Si: (pfm; rar) îmbială (3), îmbiat¹ (3), îmbietură (3).

ÎMBIERE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor. Pomîrlă a mormăit ceva, poate o îmbiere. GALAN, Z. R 376. Trei zile încheiate se sili Sila cu fel de fel de îmbieri, cu fel de fel de mîngîieri... ca să facă pe băiat să scoață macar un grai din gura lui, dar nu i-a stat prin putință cu nici un preț. POPESCU, B. III 125. – Pronunțat: -bi-e-.

îmbiere f. invitațiune: de îmbiere n’are nici habar PANN. [V. îmbià].

îmbiare sf vz îmbiere

îmbiere (desp. -bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbierii; pl. îmbieri

îmbiere (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbierii; pl. îmbieri

îmbiere s. f. (sil. -bi-e-). g.-d. art. îmbierii; pl. îmbieri

ÎMBIERE s. invitație.

ÎMBIERE s. invitație, poftire, (rar) îmbială.