încrunta [At: PRAV. GOV., ap. TDRG / Pzi: încrunt / E: în- + crunta] 1-2 vtr (Înv) A (se) umple de sânge. 3-4 vtr (Înv) A (se) înroși de sânge. 5 vt (Înv) A bate pe cineva, umplându-l de sânge. 6 vt (Înv) A mușca pe cineva până ce sângerează. 7 vr (Pop) A sângera din cauza unei răni. 8 vr (Pop; spc) A-i ieși cuiva sânge dintr-un dinte lovit. 9 vr (Înv; fig) A se mânji cu o faptă urâtă, condamnabilă. 10 vt (Pop) A tăia puțin ca să dea sângele. 11 vt (Pop; spc) A cresta în formă de cruce pleoapa ochilor la oi. 12 vr A privi cu asprime. 13 vt (Nob) A fixa pe cineva cu priviri cmnte. 14-15 vtr (D. sprâncene) A (se) încreți. 16-17 vtr (D. oameni) A apropia sprâncenele și a face cute verticale pe frunte, în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare, mirare etc. 18 vt (îvp) A tunde puțin mustățile.

ÎNCRUNTA, încrunt, vb. I. Refl. 1. A face o cută pe frunte, între sprîncene (în semn de nemulțumire sau de mînie), a privi aspru. Se încruntau chiorîș dorobanții de la Agie. C. PETRESCU, A. R. 8. Drăguții mei, Nu-mi fiți dușmănei, Nu vă-ntunecați, Nu vă încruntați. ALECSANDRI, P. P. 117. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») Moș Gheorghe se încruntă la ele și le face semn să-și bage mințile în cap. SP. POPESCU, M. G. 37. ♦ Tranz. (Mai ales cu privire la sprîncene) A încreți, a strînge. Candachia nu știe ce să facă cu sprîncenele-i subțiri: să le-ncrunte ori să le însenineze. SADOVEANU, F. J. 688. Încruntă sprînceană și se oțărî de supărare. ISPIRESCU, U. 83. Tată – întrebă fata – de unde ai calul d-tale?... – La ce-ți trebuie s-o știi? zise el, încruntînd sprincenile. EMINESCU, N. 18. 2. (Învechit și popular, uneori urmat de determinări) A se umple de sînge, a se muia în sînge, a se roși. L-au scos din apă afară ca să nu se cufunde și să se încrunte toată apa cu sînge. SBIERA, P. 125. ◊ Refl. reciproc. Vierul cu dinții, leul cu unghiile, unul pre altul se încruntară. ȚICHINDEAL, F. 32. ◊ Tranz. Mi-l întreba S-aleagă ceva: Paloș să-și încrunte, Au luptă să lupte? TEODORESCU, P. P. 499. ♦ Tranz. (Cu privire la ochi) A înroși. Grecul beat paloșu-i da, Iar Vulcan cum îl lua, Ochii-n sînge-și încrunta. ALECSANDRI, P. P. 138. – Prez. ind. și: (rar) încruntez (CARAGIALE, O. I 45). – Variantă: (învechit și popular) crunta, cruntez (BĂLCESCU, O. I 319, ȘEZ. VII 90), vb. I.

A ÎNCRUNTA încrunt tranz. (sprâncenele sau fruntea) A face să se încrunte. [Sil. în-crun-] /în + a crunta

A SE ÎNCRUNTA mă încrunt intranz. 1) A exprima nemulțumire (printr-o mină cruntă); a lua o înfățișare supărată. 2) înv. A se umple de sânge. /în + înv. a (se) crunta

încruntà v. 1. a (se) însângera: să se încrunte toată apa cu sânge; 2. a privi aspru, sălbatec: a încrunta ochii din sprâncene. [Lat. CRUENTARE].

CRUNTA vb. I v. încrunta.

încrúnt, a -á v. tr. (d. crunt). Vechĭ. Cruntez. Azĭ. Mă uĭt furios (sălbatic): a încrunta sprincenele, ochiĭ. V. intr. Încrunt din ochĭ, din sprincene, mă uĭt furios. V. refl. Mă uĭt furios: a te încrunta la cineva. – În Olt. și încront (Șez. 1922, 54).

încrunta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încrunt, 2 sg. încrunți, 3 încruntă; conj. prez. 1 sg. să încrunt, 3 să încrunte

încrunta (a ~) vb., ind. prez. 3 încruntă

încrunta vb., ind. prez. 1 sg. încrunt, 3 sg. și pl. încruntă

încrunt.

ÎNCRUNTA vb. v. înroși, însângera, roși, sângera.

ÎNCRUNTA vb. a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Ce te-ai ~ astfel?)

ÎNCRUNTA vb. a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Ce te-ai ~ astfel?)

încrunta vb. v. ÎNROȘI. ÎNSÎNGERA. ROȘI. SÎNGERA.

A se încrunta ≠ a se descrunta