ÎNDE prep. (Înv. și pop.) 1. (Înaintea unui pronume la pl. sau între două pronume care se află în raport de reciprocitate) Între, laolaltă, împreună. 2. Spre, către. – În + de.

înde² pp [At: CONACHI, P. 54 / V: (Mol; înv) ande / E: în + de] (Îrg) 1 Spre. 2 (Înaintea unui pronume la plural) Între. 3 Împreună.

ÎNDE prep. (Înv. și reg.) 1. (Înaintea unui pronume la pl. sau între două pronume care se află în raport de reciprocitate) Între, laolaltă, împreună. 2. Spre, către. – În + de⁴.

ÎNDE prep. (Învechit și regional; înaintea unui pronume la pl. sau între două pronume care se află în raport de reciprocitate). Între, laolaltă, împreună, unul cu altul. Au început a vorbi ele înde ele. CREANGĂ, P. 210. Izvoarele... Povestesc ele-nde ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155.

ÎNDE prep. pop. (exprimă un raport de reciprocitate) Între. Discutau ei înde ei. /în + de

înde prep. 1. exprimă un raport intern mai energic decât în: au început a vorbi înde ele CR.; 2. intră în compozițiunea unor vorbe, ca: îndemână, îndeplini, îndupleca, etc. [Lat. INDU].

1) înde adv. (var. din înde 2). Vechî. Pe cînd, în timp ce.

2) înde sau în de prep. Vechĭ. Rar azĭ. Între: în de eĭ, în de sine (pl.). În: în de sine (în gîndu luĭ). În de alalt, între eĭ, unu pe altu. Spre: în de seară. – Și ande și aden (din a în de, a de în) corect scris a’nde, a den (ceĭa ce astăzĭ ar fi a din): ande voĭ, aden voĭ (între voĭ).

‡ANDE¹ = ÎNDE.

ánde, V. înde 2.

înde prep.

ÎNDE prep. v. către, înspre, între, spre.

înde prep. v. CĂTRE. ÎNSPRE. ÎNTRE. SPRE.