opțiuni
  • info

13 definiții pentru înspica

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSPICA, pers. 3 înspică, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

ÎNSPICA, pers. 3 înspică, vb. I. Intranz. (Pop.) A face spic, a da în spic. – Lat. inspicare sau în + spic.

înspica [At: PAMFILE, A. R. 85 / V: (reg) ~schica / Pzi: înspic / E: în- + spic] 1 vi (Pop; d. cereale, iarbă) A da în spic. 2 vr (D. părul capului) A se ridica și a sta țeapăn Si: a se arici. 3 vi A încărunți.

ÎNSPICA, pers. 3 înspică, vb. I. Intranz. (Popular, despre graminee) A face spic, a da spic, a da în spic. Cînd popușoii fac spice se zice că dau spic, dau în spic sau înspică. PAMFILE, A. R. 85. Bate vîntul, iarba-nspică, Jalea mîndrei rău mă strică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137.

A ÎNSPICA pers. 3 înspică intranz. (despre plante) A da în spic; a face spic. /<lat. inspicare

înspicà v. a căpăta spice. [Lat. SPICARE].

înspic, a -á v. intr. Daŭ spic: ĭarba înspică.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înspica (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspică, imperf. 3 pl. înspicau; conj. prez. 3 să înspice

înspica (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 înspică

înspica vb., ind. prez. 3 sg. înspică, 3 sg. și pl. înspică

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNSPICA vb. (BOT.) (înv.) a spicui. (Grâul a ~.)

ÎNSPICA vb. (înv.) a spicui. (Grîul a ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

înspica, vb. tranz. – A da în spic: „C-a-nspica un spic de grâu, / Ș-a zâni, ș-a si târziu” (Ștețco, 1990: 184). – Din lat. (in)spicare (Șăineanu, DEX) sau în- + spic (< lat. spicum) (DEX, MDA).

înspica, vb. tranz. – A da în spic: „C-a-nspica un spic de grâu, / Ș-a zâni, ș-a si târziu” (Ștețco 1990: 184). – În- + spic (< lat. spicum) + -a.

Intrare: înspica
verb (V10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înspica
  • ‑nspica
  • înspicare
  • ‑nspicare
  • înspicat
  • ‑nspicat
  • înspicatu‑
  • ‑nspicatu‑
  • înspicând
  • ‑nspicând
  • înspicându‑
  • ‑nspicându‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • înspică
  • ‑nspică
 (să)
  • înspice
  • ‑nspice
  • înspica
  • ‑nspica
  • înspică
  • ‑nspică
  • înspicase
  • ‑nspicase
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • înspică
  • ‑nspică
 (să)
  • înspice
  • ‑nspice
  • înspicau
  • ‑nspicau
  • înspicară
  • ‑nspicară
  • înspicaseră
  • ‑nspicaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înspicaverb

  • 1. popular A face spic, a da în spic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: spicui
    • format_quote Cînd popușoii fac spice se zice că dau spic, dau în spic sau înspică. PAMFILE, A. R. 85. DLRLC
    • format_quote Bate vîntul, iarba-nspică, Jalea mîndrei rău mă strică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137. DLRLC
etimologie:
  • limba latină inspicare DEX '09 DEX '98
  • în + spic DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.