întărâta [At: COD. VOR. 33/21 / V: interita, ~rta / Pzi: întărât / E: ml *interritare] 1 vt A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare. 2 vt A instiga la violență un grup de oameni. 3 vt A asmuți un animal. 4 vr (D. animale; șfg; d. oameni) A se înfuria. 5-6 vtr (Fig) A (se) entuziasma. 7 vr (Fig) A se ambiționa. 8 vr A se agita. 9 vt A incita pe cineva să facă un lucru. 10 vr A se porni cu pasiune violentă. 11 vru (D. intemperii) A se intensifica.

A ÎNTĂRÂTA întărât tranz. (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare; a zădărî; a ațâța; a incita; a stârni. /<lat. intercitare

A SE ÎNTĂRÂTA mă întărât intranz. 1) (despre procese, fenomene etc.) A se desfășura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se înteți; a se intensifica. 2) (despre persoane) A manifesta o afectivitate sporită; a se aprinde; a se înfierbânta; a se înfoca. /<lat. intercitare

întărâtà v 1. a ațâța rău: a întărâta poporul; 2. a se mânia foarte. [Cf. lat. vulg. INTERRITARE, din INTERRITUS, nesperiat, îndrăzneț].

interita v vz întărâta

întărita v vz întărâta

întărta v vz întărâta

înterita v vz întărâta

ÎNTĂRÎTA, întărît, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la oameni) A aduce (de obicei în mod intenționat) în stare de mînie, de ciudă, de surescitare, a irita; (cu privire la o mulțime) a face să se agite, a instiga (împotriva cuiva); (cu privire la animale) a asmuți, a zădărî. Luau parte la încăierare și copiii și cîinii... Mahalagiii se strîngeau pe de lături, făceau haz și îi întărîtau. PAS, Z. I 115. Dragostea domniei-tale... poate spori dușmăniile și întărîta pe stăpînii de aici. SADOVEANU, Z. C. 295. Sîngele vărsat la cazarma Spirii întărîtase pe soldații turci împotriva noastră. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Refl. Leul se întărîtase nevoie mare. ISPIRESCU, U. 31. (Fig.) Vîntul se întărîtase de tot și noaptea părea mai întunecoasă. SANDU-ALDEA, U. P. 86. 2. Tranz. (Uneori urmat de determinări arătînd scopul) A îndemna, a împinge, a mîna pe cineva să facă ceva; a îmboldi, a stimula, a incita, a încuraja. Și cine vă întărîtă să stăruiți în purtările astea își bate joc de voi. REBREANU, R. II 89. Scriitorii și oratorii cei mai însemnați lucrau asupra opiniei publice și întărîtau popoarele pentru o nouă cruciadă. BĂLCESCU, O. II 39. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma. (Atestat în forma întîrta) De la o vreme, prinzînd moș Bodrîngă la inimă, să nu înceapă a cînta din fluier o corăbiască de cele frămîntate în loc? Noi atunci să nu ne întîrtăm la joc? CREANGĂ, A. 98. 3. Refl. A se porni cu pasiune, a se întări, a se înteți. (Atestat în forma întărta) Am ieșit din sat și am pribegit zece ani, pînă ce s-a întărtat rezbelul și m-au luat și pe mine. SADOVEANU, N. F. 95. – Variante: (popular) întărta, întart, întîrta vb. I.

ÎNTĂRTA vb. I v. întărîta.

ÎNTÎRTA vb. I v. întărîta.

întărtà v. (poetic) a întărâta: cu gând să ne ’ntarte AL.

întárt, V. întărît.

întărît și (Ps. S.) înterít, a -á v. tr. (lat. *intérrito, -áre, din irrito, -áre, a irita, care a fost considerat ca compus din in și rito, îar in a fost înlocuit pin inter, saŭ a fost infl. de terrĭtare, a speria. De alt-fel, un glosar latin din sec. 8 zice lacessunt = interitant, hărțuĭesc). Irit, ațîț, excit: ceaĭu întărîtă. Ațîț, supăr: vorba asta l-a întărîtat grozav. Ațîț, îndemn: a întărîta oastea la luptă. V. refl. Mă ațîț, mă aprind: m’am întărîtat la luptă. În nord întárt, a -ărtá.

înterít v. tr. V. întărît.

întărâta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întărât, 2 sg. întărâți, 3 întărâtă; conj. prez. 1 sg. să întărât, 3 să întărâte

întărâta (a ~) vb., ind. prez. 3 întărâtă

întărâta vb., ind. prez. 1 sg. întărât, 3 sg. și pl. întărâtă

întărât, -râtare inf. s.

ÎNTĂRÂTA vb. 1. v. asmuți. 2. v. instiga. 3. v. înfuria.

A (se) întărâta ≠ a (se) liniști, a (se) domoli, a (se) potoli

ÎNTĂRÎTA vb. 1. a asmuți, a ațîța, a hărțui, a provoca, a stîrni, (pop.) a sumuța, a zădărî, (Mold. și Bucov.) a hărăți. (~ cîinii.) 2. a agita, a ațîța, a incita, a instiga, a provoca, a stîrni, a tulbura, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.) 3. a (se) îndîrji, a (se) înfuria, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~ și tu!)

întărîta (întărîtat, întărîtat), vb. – A ațîța, a zădări, a incita, a îmboldi. – Var. întărta. Lat. interritāre, păstrat într-o glosă din sec. VIII, de la irritare contaminat cu territāre „a speria” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 419; Pușcariu 879; Candrea-Dens., 872; REW 4491), cf. napol. nderreta, v. fr. (en)tarier, prov. torridá. – Der. întărîtător, adj. (iritant, provocator); întărîtăcios, adj. (care provoacă din plăcere).

a-și întărâta ghiocelul expr. (er. – d. femei) a se masturba.