înțelege [At: COD. VOR. 72/2 / Pzi: înțeleg / E: ml intelligere] 1 vi A avea o idee clară și exactă despre un lucru. 2 vt A pătrunde, a cuprinde cu mintea Si: a pricepe. 3 vt (Îe) Așa (mai) înțeleg și eu Așa e pe placul meu. 4 vt (Îe) A ~ pe cineva A pricepe ce spune cineva. 5-6 vt (Îae) A pricepe (și a aproba) cauzele comportării cuiva. 7 vt (Int, p 2, 5) Verifică înțelegerea celor spuse cuiva. 8 vt (Exclamativ; îe) Ne-am înțeles! Marchează o situație în care s-a ajuns la o înțelegere. 9 vi (Îe) A ~ de glumă A nu se supăra pentru o glumă făcută pe socoteala lui. 10 vt A constata. 11 vt A observa. 12 vt (Înv) A-și imagina. 13 vt A-și da seama de ceva. 14 vr (Îe) Se ~ de la sine Este evident. 15 vt (Ccr) A pricepe o limbă străină. 16 vt (Îe) A da cuiva să ~eagă că A face pe cineva să priceapă prin aluzii, fără o exprimare explicită. 17 vt (îrg) A afla. 18 vr (Înv) A se răspândi zvonul despre ceva. 19-20 vtr (Înv; jur) A (se) constata. 21 vt (Îe) A nu ~ nimic din ceva A nu profita cu nimic de ceva. 22 vt (Rar) A accepta. 23 vt (Rar) A scuza. 24 vrp (Înv) A avea sensul de... 25 vrp (Înv) A se lua în considerație. 26 vrr A cădea de acord. 27 vrr A conveni ceva cu cineva. 28 vrr A conviețui în armonie. 29 vt A concepe. 30 vt A gândi. 31 vrr A concorda.

ÎNȚELEGE, înțeleg, vb. III. 1. Tranz. A pătrunde cu mintea, a prinde sensul, înțelesul unei idei, al unei noțiuni, al unei situații etc.; a pricepe. Biruiții înțelegeau ce mînă-i lovește. SADOVEANU, O. VII 12. O clătinătură și un duruit stîmpărat se simte în vagon; după asta înțelege și Moș Gheorghe că sînt plecați. SP. POPESCU, M. G. 31. Dar cum ai vrea să mă cobor? Au nu-nțelegi tu oare Cum că eu sînt nemuritor Și tu ești muritoare? EMINESCU, O. I 172. Cînd am început a înțelege cele ce se petrec în lume, intrase de curînd, în cursul timpului, un secol nou, secolul al XIX-lea. GHICA, S. A. 27. ◊ (În forma interogativă, însoțind o poruncă, pentru a o întări) Dacă pînă mîne demineață n-a fi podul gata, moșnege, are să-ți steie capul unde-ți stau talpele. Înțelesu-m-ai? CREANGĂ, P. 84. Luați un nevod și o pușcă cu voi și mergeți la lucru; iar dacă le veți zări cumva, zvîr și poc!... M-ați înțeles? ALECSANDRI, T. I 251. ◊ (La perf. c., ca răspuns la o poruncă, în semn că se va executa) Am înțeles = da. ◊ Expr. Mă-nțelegi! se folosește cînd vorbitorul vrea să atragă atenția interlocutorului asupra celor spuse sau cînd presupune că interlocutorul pricepe o aluzie sau o insinuare. A da (cuiva) să înțeleagă (sau a înțelege, de înțeles) că... = a face (pe cineva) să priceapă ceva prin aluzii sau gesturi, fără a se exprima explicit. Dă a înțălege că dreptățile politice... erau a se întinde preste tot. RUSSO, S. 121. Așa ceva înțeleg și eu = așa da, admit, aprob, găsesc pe placul meu. ◊ Absol. Stătu o clipă fără să înțeleagă. DUMITRIU, N. 104. (Expr.) Bate șaua (ca) să-nțeleagă iapa v. iapă. ◊ Refl. pas. (în expr.) Se înțelege (de la sine) = este evident, natural, limpede, lămurit; firește, bineînțeles. Ce privești zîmbind în unde? Ești frumoasă, se-nțelege. EMINESCU, O. I 210. ♦ A fi de acord, a accepta, a primi. Eu înțeleg să vă apăr viața, onoarea. C. PETRESCU, C. V. 101. Iartă-mă, zic; înțeleg să combați pe haimanale, dar să susții că sînt ale mele... CARAGIALE, M. 179. ◊ Expr. A nu înțelege de glumă = a lua în nume de rău o glumă, a nu o primi cu bunăvoință. ♦ A interpreta. Cum trebuie înțeles acest lucru? ♦ A avea un anumit punct de vedere cu privire la ceva. Cum înțelegi să rezolvi această problemă? ♦ A pricepe o limbă străină. Voi vă ziceți romîni, ș-apoi vorbiți o limbă pe care eu n-o înțeleg. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Refl. pas. Intru în vorbă cu maiorul negru; dar mă înțeleg foarte greu căci abia știe vreo două cuvinte franceze. BART, S. M. 27. ◊ Refl. reciproc. Van den Vandel se înțelege destul de bine romînește cu mine. C. PETRESCU, A. 452. (Fig.) Și paserile se înțeleg între ele. Dumneavoastră poate nu mă veți crede. GÎRLEANU, L. 12. 2. Tranz. (Cu privire la persoane) A-și face o idee justă despre mentalitatea, ideile, sentimentele, caracterul, intențiile sau activitatea cuiva; a-și da seama de motivele care determină comportarea cuiva (transpunîndu-se în situația lui). Nu te înțeleg, tovarășe Filip. – Ei, nu mă înțelegi... SAHIA, N. 31. Țe-nțeleg, te simt aproape... Cu ochii gînditori și galeși. VLAHUȚĂ, O. A. 49. Visam odinioară pe acea ce m-ar iubi, Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste umăr mi-ar privi, Aș simți-o că-i aproape și ar ști c-o înțeleg. EMINESCU, O. I 157. ◊ Refl. reciproc. Își întorceau privirile unul către altul, înțelegîndu-se fără cuvinte. SADOVEANU, M. C. 88. ♦ Refl. reciproc. A trăi în bună înțelegere, în armonie. 3. Tranz. (De obicei urmat de o completivă directă) A constata, a vedea, a observa. A! Nu mă vrea țara? Nu mă vreți voi, cum înțeleg? NEGRUZZI, S. I 139. (Cu pronunțare regională) Judecata și gustul se vor isca în ziua aceea în care vom înțălege că literatura este pîinea zilnică a unui neam. RUSSO, S. 91. ◊ Refl. pas. Cînd s-a înțeles din cerdac că sosește oaspete de devale, jupîneasa Marușca a dat glas. SADOVEANU, F. J. 614. ♦ (Regional) A afla, a auzi. A fi vai de capul tău de-oi mai înțelege eu ceva despre tine. SBIERA, P. 241. 4. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A ajunge la învoială, a cădea de acord, a se învoi, a conveni, a se împăca (cu cineva). Ințelege-te cu moș Alexa baciul și vindeți cît trebuie din oile canarale (= îngrășate) ca să faceți bani. SADOVEANU, B. 44. Se înțelese cu el la cuvinte. ISPIRESCU, M. V. 55. ◊ Refl. reciproc. Nădăjduiesc că ne vom înțelege amîndoi. NEGRUZZI, S. I 7. 5. Tranz. (Mai ales în propoziții negative, complementul fiind «nimic») A se alege sau a rămîne cu ceva, a cîștiga, a profita; a simți. Nu ia banii cu țîrîita, că nu înțelege nimic așa. VLAHUȚĂ, O. A. III 188. – Forme gramaticale: perf. s. înțelesei, part. înțeles.

A ÎNȚELEGE înțeleg 1. tranz. 1) (esența lucrurilor) A-și însuși prin activitatea gândirii; a pătrunde cu mintea; a pricepe; a concepe; a sesiza. ◊ A da cuiva să înțeleagă (sau a da de înțeles) a face pe cineva să-și dea seama despre ceva numai printr-o aluzie sau printr-un semn. ~ gluma a primi glumele fără supărare; a avea simțul umorului. 2) (vorbirea orală sau scrisă) A recepționa descifrând sensul. ◊ Se înțelege de la sine este de la sine înțeles. 3) (persoane) A trata cu îngăduință; a crede. 4) (urmat de un complement indirect, introdus prin prepoziția din) A avea de profitat; a câștiga. N-am înțeles nimic din concediu. 2. intranz.: Așa înțeleg și eu! așa îmi vine la socoteală; așa îmi place și mie. ~ de cuvânt a ține cont de ce i se spune. /<lat. intelligere

A SE ÎNȚELEGE mă înțeleg intranz. 1) A se împăca bine; a nu avea probleme. 2) A ajunge la învoială; a cădea de acord; a se învoi; a conveni. ~ din preț. /<lat. intelligere

înțelege v. 1. a coprinde cu mintea: am înțeles; 2. a se învoi laolaltă: s’au înțeles să ne înșele; 3. a avea însemnarea: ce se înțelege prin acest cuvânt? [Lat. INTELLIGERE].

TOUT COMPRENDRE CEST TOUT PARDONNER (fr.) = A înțelege totul înseamnă a ierta totul.

înțelég, -lés, a -lége v. tr. (lat. intéllego, -légere, d. inter, între, și légere, a culege. V. aleg 3, cu-leg, neglijez, lecțiune). Pricep, cuprind cu mintea: înțeleg ce spuĭ. Mă mulțumesc, îs satisfăcut: bețivu n’a înțeles nimica numaĭ dintr’un pahar. Admit, îmĭ place: înțeleg să beaŭ, nu să mă’mbăt; așa teatru maĭ înțeleg și eŭ! Înțeleg de cuvînt, ascult de cuvînt, mă supun vorbiĭ. Înțeleg, dar nu pricep (Iron.), nu înțeleg nimica. V. refl. Mă învoĭesc, cad de acord: m’am înțeles cu el să plec la amează, ne-am înțeles din preț. Mă învoĭesc, mă împogodesc, trăĭesc în pace: noĭ ne înțelegem bine cu lumea. Impers. A avea însemnarea de: pin „corect” se înțelege „cinstit”. Se’nțelege! De sigur, fără îndoĭală!

înțelege (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțeleg, 2 sg. înțelegi, 3 sg. înțelege, perf. s. 1 sg. înțelesei, 1 pl. înțeleserăm, m.m.c.p. 1 pl. înțeleseserăm; conj. prez. 1 sg. să înțeleg, 3 să înțeleagă; ger. înțelegând; part. înțeles

înțelege (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțeleg, 1 pl. înțelegem, perf. s. 1 sg. înțelesei, 1 pl. înțeleserăm; part. înțeles

înțelege vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțeleg, 1 pl. înțelegem, perf. s. 1 sg. înțelesei, 1 pl. înțeleserăm; part. înțeles

înțeleg, -țeles prt.

ÎNȚELEGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a pătrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ să mă lași în pace?) 6. a-și explica, a pricepe. (Pur și simplu nu ~ cum a dispărut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ de ce s-a întâmplat astfel.) 8. a cunoaște, a pricepe, a ști. (~ franceza?) 9. v. asculta. (Cine nu ~ de cuvânt, o pățește.) 10. a se împăca, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. și Ban.) a se nărăvi. (Se ~ bine împreună.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogăți, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra prețului.) 13. v. pactiza.

ÎNȚELEGE vb. 1. a se dumeri, a se lămuri, a pricepe, a ști, (reg.) a se nădăi, (fig.) a se trezi. (Tot nu ai ~ ce am vrut să-ți spun.) 2. a intui, a sesiza, (livr.) a priza, (fig.) a dibui, a mirosi, a prinde, (înv. fig.) a pricepe. (I-a ~ intențiile.) 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a pătrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. a interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ să mă lași în pace?) 6. a-și explica, a pricepe. (Pur și simplu nu ~ cum a dispărut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ cum s-a întîmplat astfel.) 8. a cunoaște, a pricepe, a ști. (~ franceza?) 9. a asculta. (Cine nu ~ de cuvînt, o pățește.) 10. a se împăca, (pop.) a se îngădui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se bărăbări, (Transilv. și Ban.) a se nărăvi. (Se ~ bine împreună.) 11. a se învoi, a se vorbi, (pop.) a se pogodi, (înv. și reg.) a se grăi. (S-au ~ să meargă împreună acolo.) 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogăți, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristăni, a se tîrgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra prețului.) 13. a se învoi, a pactiza. (S-a ~ cu inamicul.)

înțelege (înțeleg, înțeles), vb. – 1. A-și face o idee clară despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaște, a-și da seama de ceva. – 3. A afla, a ști. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împăca, a conviețui în bună învoială cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoială, a cădea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subînțelege, a se avea în vedere. – Mr. nțăleg, megl. anțileg, istr. anțeleg. Lat. intĕllĭgĕre (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere și comprehendere. – Der. neînțeles, adj. (fără sens; care nu poate fi înțeles); înțeles, s. n. (sens; semnificație; motiv; rațiune); subînțelege, vb. (a presupune, a fi înțeles de la sine), pe baza fr. sousentendre; înțelegere, s. f. (acord; învoială, comuniune de idei; rațiune, inteligență, pătrundere, facultatea de a înțelege; cunoaștere, sens, semnificație); neînțelegere, s. f. (dezacord; conflict); înțeleguț, adj. (înv., știut, cunoscut); înțeleguț, s. n. (înv., cunoaștere, inteligență); înțelegător, adj. (inteligent; care are înțelegere); neînțelegător, adj. (lipsit de înțelegere; neascultător). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligență, s. f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînțeles, s. n., pe baza fr. sous-entendu. Înțelepciune, s. f., (știință, capacitate de înțelegere, chibzuință, prudență; cunoaștere, știință, doxă), reproduce lat. intellectiōnem (Pușcariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); înțelept, adj. (care este înzestrat cu înțelepciune; înv., cunoscător; înv., cumpătat, socotit, așezat; prevăzător, chibzuit; adv., cu înțelepciune) provine din part. intellectus, în al cărui uz a fost înlocuit de forma înțeles, analogică lui drege, dres sau merge, mers (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neînțelept, adj. (imprudent, nebun); înțelepțesc, adj. (înțelept, chibzuit); înțelepțește, adv. (cu înțelepciune); neînțelepțește, adv. (în chip imprudent); înțelepți, vb. (a cuminți, a face chibzuit); înțelepție, s. f. (înțelepciune, judecată, chibzuință); preaînțelept, adj. (înțelept), pe baza sl. prĕmądrŭ; preaînțelepciune, s. f. (înv., înțelepciune), pe baza sl. premadrosti.

A BON ENTENDEUR, SALUT (fr.) salut pe cel care înțelege – Formulă prin care se atrage atenția asupra unor lucruri care nu pot fi spuse direct sau se relevă existența unor sensuri mai profunde ale unei alocuțiuni ori ale unui text.

SENATUS INTELLEGIT, CONSUL VIDET, HIC TAMEN VIVIT (lat.) senatul înțelege, consulul vede și totuși acesta trăiește – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 2. Expresia unei mari indignări împotriva unei stări de lucruri scandaloase, binecunoscută de toți, dar care nu este curmată.

À bon entendeur, salut ! (fr. „Bunului ascultător, salut!”) – Semnificația acestui proverb este: cine are urechi de auzit, să audă. Se citează în original, pentru a atrage atenția ascultătorului să ghicească subînțelesul, sau ceea ce n-am putea spune direct și complet. Caragiale folosește expresia în comedia O scrisoare pierdută (act. II, sc. 5). Zoe, agitată, scoate gazeta și citește: „În numărul de mîine al foii noastre vom reproduce o interesantă scrisoare sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare influență. Originalul va sta mîine la dispoziția curioșilor în biuroul nostru de redacție. Atît pentru astăzi. 'À bon entendeur, salut !'” FOL.

A ÎNȚELEGE a bunghi, a percuta, a prinde șpilul, a-l tăia capul (să).

a nu înțelege de glumă expr. 1. a nu avea simțul umorului. 2. a fi foarte exigent.

a se înțelege din ochi (cu cineva) expr. a schimba (cu cineva) priviri încărcate de o semnificație ascunsă.

vorbim împreună și ne înțelegem separat prov. (adol.) folosit pentru a sublinia incompatibilitatea punctelor de vedere ale interlocutorilor.