înțărca [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ~țer~ / Pzi: înțarc și (înv) înțărc / E: în + țarc] 1 vt A înceta alăptarea copiilor sau a puilor de mamifere, dezvățându-i astfel de supt. 2 vt (Pop; îe) Unde (și-)a ~t dracul copiii Foarte departe. 3 vt (Îae) Dincolo de limitele lumii cunoscute. 4 vr (Înv) A refuza să fie alăptat. 5 vt (Pop; îe) L-a ~t dracul Se spune despre un om foarte șiret. 6 vt (Reg) A mulge oile. 7 vi (D. mamifere) A nu mai avea lapte. 8-9 vtr (Fig) A (se) lipsi de un lucru bun, a (se) priva de ceva plăcut. 10 vt (Fig; fam) A dezobișnui, a dezvăța pe cineva de ceva. 11 vt (Fig; îe) A ~t Bălaia Cineva nu va mai primi un lucru bun și nemeritat.

ÎNȚĂRCA, înțarc, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la copii sau la puii de mamifere) A opri definitiv de a mai suge lapte, a dezvăța de supt. Ar fi bine să lași copilul aci barem pănă-l va-nțărca împărăteasa. RETEGANUL. P. I 32. ◊ Refl. pas. Astăzi se înțarcă mieii și oile se bagă în lapte. EMINESCU, N. 142. După maximum trei luni, [mieii] se înțarcă și de aici încolo se numesc cîrlani. ȘEZ. VII 192. ◊ Expr. Unde și-a înțărcat dracul copiii v. drac. A fi înțărcat de dracu (sau de Scaraoțchi), se spune despre un om foarte șiret. Mare hîtru mai ești!... Să juri că te-o înțărcat Scaraoțchi. ALECSANDRI, T. 242. 2. Intranz. (Despre mamifere) A nu mai avea lapte, a pierde laptele. Vaca a înțărcat. ◊ Expr. (Popular și familiar) A înțărcat bălaia v. bălai. 3. Tranz. Fig. (Familiar) A nu mai pune cuiva la dispoziție un lucru cu care a fost obișnuit; a dezobișnui, a dezvăța (pe cineva) de ceva. După un timp, coana Liza i-a oferit țaței Niculina numai cafea. Mai tîrziu a înțărcat-o cu totul. PAS, Z. I 85. ◊ Refl. pas. Se va înțărca în școală de toate prostiile. VORNIC, P. 225.

A ÎNȚĂRCA înțarc 1. tranz. 1) (sugaci) A opri definitiv de la supt. ◊ Unde și-a ~t dracul copiii a) unde nimeni nu știe; b) undeva foarte departe. 2) fig. A face să se lase de o deprindere (rea); a dezvăța; a dezobișnui. 2. intranz. (despre femelele mamifere) A nu mai da lapte; a nu se mai mulge. /în + țarc

înțărcà v. 1. a desvăța de țâță: a înțărca un miel, un copil; 2. fig. a lipsi, a priva de ceva; s’o mai înțărce cu petrecerile. [Metaforă luată din graiul ciobănesc: lit. a pune vitele în țarc spre a le despărți să nu mai sugă].

înțerca v vz înțărca

înțárc, a -țărca v. tr. (d. țarc). Dezvăț de țîță: a înțărca un mel, un copil. Fig. Am înțărcat hoțiile, le-am suprimat (Amintirile Col. Salomon, Vălenĭ, 1910, 18). V. intr. Nu maĭ daŭ lapte, vorbind de mame: vaca a înțărcat. Fig. Încetez cu, sfîrșesc cu: ĭa maĭ înțarc-o cu beția! A înțărcat Bălaĭa (numele vaciĭ), s’a sfîrșit cu cutare chilipir! Unde șĭ-a înțărcat dracu copiiĭ, foarte departe.

înțărca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțarc, 2 sg. înțarci, 3 înțarcă; conj. prez. 1 sg. să înțarc, 3 să înțarce

înțărca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înțarc, 2 sg. înțarci, 3 înțarcă, 1 pl. înțărcăm; conj. prez. 3 să înțarce

înțărca vb., ind. prez. 1 sg. înțarc, 2 sg. înțarci, 3 sg. și pl. înțarcă; conj. prez. 3 sg. și pl. înțarce

înțărca (ind. prez. 1 sg. înțărc)

înțerc, -țearcă 3, -țerce 3 conj., -țercat prt.

ÎNȚĂRCA vb. v. debarasa, descotorosi, dezbăra, dezobișnui, dezvăța, lăsa, scăpa.

ÎNȚĂRCA vb. (înv. și reg.) a întiri. (A ~ un copil.)

ÎNȚĂRCA vb. (înv. și reg.) a întiri. (A ~ un copil.)

înțărca vb. v. DEBARASA. DESCOTOROSI. DEZBĂRA. DEZOBIȘNUI. DEZVĂȚA. LĂSA. SCĂPA.

A înțărca ≠ a alăpta, a mulge

înțărca, înțărc, vb. tranz. – 1. A întrerupe alăptatul natural. 2. A dezobișnui pe cineva de un nărav. – Din în- + țarc (Scriban, DEX, MDA).

a înțărcat bălaia! expr. gata!, s-a terminat!; nu mai sunt resurse!

unde a dus mutu’ iapa / și-a înțărcat dracul copiii / și-a pierdut dracul potcoavele expr. la mare depărtare, foarte departe; la capătul pământului.