ștopleag sn [At: MUSCEL, 30 / V: (reg) șteo~, ștep~, ~ol~, ștrofleac, ștrofl~ (Pl: ~uri) sn, ~ofleac (Pl: ~eci) sm, ștepel~ (Pl: ~egi) sm, ștepleagă (Pl: ~egi) sf / Pl: ~ege / E: ns cf șteap¹, ger Stoppel] 1 (Olt; Mun) Cotor de plantă rămas pe câmp după cosit sau după secerat Si: (reg) țeapă (33). 2 (Olt; Mun; pex) Ghimpe¹ (1). 3 (Mun) Tulpină uscată. 4 (Mun) Bucată scurtă de lemn. 5 (Olt) Partea tulpinii unui copac rămasă la suprafața pământului, după ce copacul a fost tăiat.

șteopleag sn vz ștopleag

ștepeleag sm vz ștopleag

ștepleag² sn vz ștopleag

ștepleagă sf vz ștopleag

ștofleac² sm vz ștopleag

ștoleag sn vz ștopleag

ștrofleac sn vz ștopleag

ștrofleag sn vz ștopleag

ștopleag s. n., pl. ștoplege

ștopleag, ștoplege, s.n. (reg.) 1. cotor de plantă rămas pe câmp după cosit sau după secerat; țeapă, ghimpe, șteap. 2. tulpină uscată; bucată scurtă de lemn. 3. partea tulpinii unui copac rămasă la suprafața pământului după tăiere.