șuteu [At: LEX. MARS. 210 / V: (reg) șâtău, ~tău sn / Pl: ~ei sm / E: mg sütö] 1 sm (Trs; înv) Brutar (1). 2 sn (Trs) Clădire anexată într-o gospodărie, care servește ca bucătărie sau în care se găsește cuptorul de copt pâine ori velnița. 3 sn (Ban; îf șâtău] Vas în care se pune la copt cânepa toarsă. 4 sn (Reg; îf șutău) Leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele.

șâtău² sn vz șuteu

șutău³ sn vz șuteu

șuteu s. v. BRUTAR.

șuteu, șutei, s.m. și șuteie, s.n. (reg.) 1. (s.m.; înv.) brutar. 2. (s.n.) anexă într-o gospodărie (care servește ca bucătărie, în care se găsește cuptorul de copt pâine sau velnița). 3. (s.n.; în forma: șâtău) vas în care se pune cânepa toarsă. 4. (s.n.; în forma: șutău) leasă de nuiele pe care se usucă sau se afumă fructele.

șuteu, șutei, s.m. – (reg.; înv.) 1. Brutar. 2. Cuptor. ♦ (onom.) Șuteu, Suteu, nume de familie (66 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. sütö „brutar; cuptor” (MDA).