ACUSTIC, -Ă 1. Fonetică ~ Ramură a foneticii* care analizează și descrie proprietățile fizice ale sunetelor* din perspectiva felului în care sunt percepute de către receptor*. Este complementară cu fonetica articulatorie*. Caracteristicile articulatorii și cele acustice ale unui sunet sunt legate între ele, fără să se poată stabili totuși o corespondență de 1: 1 (de ex., consoanele palatale* și dentale*, diferite ca loc de articulare, sunt asemănătoare din punct de vedere acustic prin aceea că produc un sunet ascuțit, sunt acute). Producerea sunetelor determină variații ale presiunii aerului, dependente de frecvența, intensitatea și forma vibrațiilor (undelor). Aceste variații sunt înregistrate cu ajutorul spectrografului, spectrul fiecărui sunet având formanți* specifici. 2. Clasificare ~ a sunetelor Clasificare realizată în funcție de formanții caracteristici fiecărui sunet. De ex., în funcție de concentrarea sau de dispersia formanților, se disting sunete compacte (vocala [a], consoanele laringale* velare* și palatale) și sunete difuze (vocalele [i, î, u], consoanele labiale* și dentale); în funcție de înălțimea sunetului, influențată de volumul rezonatorului, se disting sunete acute (vocalele [e, i]), consoanele palatale și dentale) și grave (vocalele [o, u], consoanele labiale și velare) etc. 3. Trăsătură ~ Caracteristică a structurii formanților, utilizată pentru descrierea sunetelor. L.I.R.