ALCĂTUI (-tuesc) I. vb. tr. 1 A face, a crea ¶ 2 A întocmi: legea n’a fost bine alcătuită ¶ 3 A compune ceva înscris: „Hronicul Romano-Moldo-Vlahilor” alcătuit de Dimitrie Cantemir; proverb: Cu ce dascăl locuește, Așa carte-alcătuește (PANN), cu cine trăește sau se însoțește cineva, așa-i e firea ¶ 4 A face ceva prin punerea mai multor lucruri Ia un loc: scrise pe niște pietre scumpe cîte o slovă, după aceea înșiră pietrele și alcătui numele copilului (ISP.) ¶ 5 A face la un loc, a constitui (vorb. despre un tot): țăranii alcătuesc cea mai mare parte a țării noastre ¶ 6 ‡A înființa: Mavrocordat carele au alcătuit școale: elinească, italienească, turcească, slovenească (C.-RAD.) ¶ 7 ‡A orîndui, a așeza, a pune într’un loc. II. vb. refl. 1 A fi compus, a consta din...: casa se alcătuește din cinci încăperi ¶ 2 A se forma: atîta sînge curse din spurcăciunea de scorpie, încît se alcătui o baltă (ISP.) ¶ 3 †A se înțelege asupra unui lucru, a cădea de acord, a se învoi: m’am dus de grabă de m’am alcătuit cu vivandiera ca să-l iau locul (ALECS.) [ung. alkotni].