alean n. 1. Tr. pică, necaz: Câte-s [dușmane] dela noi la deal, toate țin pe mine alean POP.; 2. dor, întristare: să-i spuie aleanul sufletului AL.; 3. melancolie: las aleanul să mă fure EM. [Ung. ELLEN, vrășmaș, sens familiar vechilor texte și celor din Ardeal („vulpe vicleană mie cu totul aleană”, Leonat și Dorofata); în limba modernă, accepțiunea vorbei, particulară stilului poetic, a fost înnobilită].