ALERGARE, alergări, s. f. Acțiunea de a alerga. 1. Fugă, goană. Atunci te obosește Eterna alergare. EMINESCU, O. I 64. ◊ Fig. Departe-n șesuri Ziua alungată Lingă reci fruntarii alergarea-și curmă. TOPÎRCEANU, S. A. 28. ♦ Probă atletică de fugă pe anumite distanțe. 2. (Determinat prin «de cai» sau, mai obișnuit, la pl.) Cursă de întrecere organizată după norme precise, dinainte stabilite, între cai de rasă, special pregătiți și: antrenați. Tot orașul... se adunase ca să privească alergarea de cai. NEGRUZZI, S. I 35.