AMÎNARE, amînări, s. f. Acțiunea de a amîna. Amînarea procesului. ◊ După ani de amînare Ileana a venit la judecată. BOTEZ, în POEZ. N. 74. ◊ Loc. adv. Fără amînare = îndată, fără întîrziere. Trebuie să pleci fără amînare. (învechit) Cu amînare = în tihnă, zăbovind. Șezînd cu amînare pe verdeață și-adăstînd. Un țînțar... s-a pus pe urechea mistrețului. PANN, P. V. III 61.