ANEVOINȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Greutate pe care o întîmpină cineva, piedică: știu bine că voiu întîmpina oareșicare anevoințe, piedici și zavistii (ODOB.) ¶ 2 Greutate de a face ceva, dificultate: îi zicea Bîlbîitu, din cauza anevoinței ce avea la vorbire (I. -GH.) ¶ 3 loc. adv. Cu ~, cu greu: azi se găsesc slugi mai cu ~ decît înainte (BR.-VN.); cu mare ~ se deslipi calul de stăpînul său (ISP.) [anevoie].