ANEVOINȚĂ, anevoințe, s. f. (Învechit) Dificultate, greutate. Era... peste putință a opri intrarea turcilor în țară, din anevoința d-a străjui toate hotarele. BĂLCESCU, O. II 84. ◊ Loc. adv. Cu (mare) anevoință = cu (mare) greutate, cu greu, anevoie. Cu mare anevoință se dezlipi calul de stăpînul său. ISPIRESCU, L. 162.