ARENDĂ, arenzi, s. f. (În orînduirile bazate pe exploatare) 1. (De obicei în construcție cu verbele «a da», «a lua», «a ține» și cu prep. «în», «cu») Cedare a dreptului de exploatare a unor bunuri (pămînturi, pășuni, bălți, imobile, terenuri petrolifere, mine etc.) pe un timp determinat, în schimbul unei plăți. Concurența arendașilor a ridicat și ridică necontenit prețul arenzilor, lucru ce convine proprietarilor, și din aceasta, firește, rezultă crescînda îngreunare pentru mulțimea plugarilor. CARAGIALE, O. III 182. 2. Sumă care se plătește proprietarului la termene fixe pentru arendarea unui bun și care reprezintă o parte a plusvalorii rezultate din exploatarea acelui bun. Pentru baltă n-aș putea să împlinesc singur arenda. DAVIDOGLU, O. 16. [Boierii] preferă să tragă venituri grase și să le risipească în petreceri. Locul lor l-a luat arendașul, care stoarce arenda pentru boier și alta, mai bună, pentru el însuși. REBREANU, R. I 36. – Variantă: (regional) arîndă (ȚICHINDEAL, F. 203) s. f.