Definiția cu ID-ul 895621:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ASCUNS2, -Ă, ascunși, -se, adj. 1. Așezat intenționat astfel, încît să nu poată fi văzut sau găsit de alții. Nu voi căuta poteca ascunsă Din toamna trecută sub frunză. BENIUC, V. 134. ◊ (Adverbial, neobișnuit, în expr.) A se da ascuns = a se ascunde, a se retrage într-un ascunziș. Romînii se daseră ascuns și le pîndeau trecerea [turcilor]. BĂLCESCU, O. II 76. ♦ Ferit de privirile oamenilor, dosnic. [Mergea] făcînd lungi popasuri prin aleile ascunse ale grădinilor publice din Iași. CREANGĂ, A. 133. Pe cărare-n bolți de frunze, Apucînd spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale, Dulci ca florile ascunse. EMINESCU, O. I 55. ♦ Fig. Care este nefolosit, nevalorificat; necunoscut, fie descoperit. Activistul de partid trebuie să știe să găsească și să folosească rezervele ascunse în sînul economiei noastre naționale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. ♦ Fig. (Mai ales despre gînduri și sentimente) Tăinuit, secret. Femeia a rostit înalt Tot ce tăcuse-n veacurile duse, Cuvintele gîndite și nespuse Și cîntecul ascuns și necîntat. CASSIAN, în POEZ. N. 128. Uncheșule... am întrebat... fără nici un gînd ascuns, spune-mi ce mai face lelița Anica? SADOVEANU, N. F. 13. Nu știu de ce, dară în inima ei se strecură o bucurie ascunsă. ISPIRESCU, L. 239. În inima ei... se petrecea nu știu ce... poate vreun dar ascuns, care nu-i venea a-l spune. CREANGĂ, P. 276. Ai vreun gînd ascuns... Vrei să fugi? ALECSANDRI, T. I 444. 2. (Despre oameni; uneori determinat prin «la fire») Care are obiceiul să-și ascundă gîndurile sau faptele, care nu se destăinuiește altora.