ASUDA (-ud) I. vb. intr. 1 A se acoperi de sudoare, a năduși: bietul Romîn asuda bătînd cu prăjina în boii lui (ALECS.); fig.: a nu ~ de ceva, a nu-i păsa de ceva, a nu-și face inimă rea de ceva; proverb: ~ sub limbă (ZNN.), se zice, în bătaie de joc, de cei ce se vaită că au muncit mult, pe cînd de fapt nu au făcut nimic; fig.: a-i ~ urechea pentru ceva (ZNN.), a aștepta o veste cu nerăbdare ¶ 3 Pr. ext. A scoate umezeală, a lăsa aburi: dădu Dumnezeu un soare de frigea pămîntul și asudau pietrele (DLVR.); aburii se ridică... de pe mămăliga ce asudă pe fund (VLAH.) ¶ 4 fig. A munci din greu, a-și da toată silința, a osteni mult pentru a căpăta ceva, pentru a ajunge la ceva: Alții luptă și asudă, Iar izbînda e a lui (VLAH.). II. ‡vb. tr. A face să îndure multe, a face viața grea cuiva, a căzni: i-au și supus sub jugul lor, de cîteva ori i-au asudat, rocoșindu-se (GR.-UR.) [lat. assudare].