ASURZI, asurzesc, vb. IV. Intranz. A-și pierde auzul, a deveni surd. Măi Michiduță, cînd oi chiui eu, ai să asurzești. CREANGĂ, P. 154. ♦ Tranz. A face (pe cineva) să-și piardă auzul, a-i lua auzul; (prin exagerare, subiectul fiind un zgomot mare sau sursa zgomotului) a face să nu mai înțeleagă (ca și cum ar fi surd), a buimăci, a ameți. Nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau de [te] asurzea. ISPIRESCU, L. 58. Nu te lasă inima să taci; asurzești lumea. CREANGĂ, A. 71. Să ne ferim de întîlnirea lui, dacă nu vrem să ne asurzească. NEGRUZZI, S. I 238. ◊ Fig. Numai murmurul cel dulce Din izvorul fermecat Asurzește melancolic A lor suflet îmbătat. EMINESCU, O. 1 67. ◊ (Pleonastic) Toată strada e-n picioare, Asurzită de urechi. D. BOTEZ, F. S. 58. De urechi m-au asurzit. TEODORESCU, P. P. 381. ◊ Refl. pas. (Rar) Ți se asurzeau urechile de răcnetele surugiilor. PAS, L. I 144.