ATMOSFERĂ, (II) atmosfere, s. f. I. 1. Înveliș gazos care înconjură pămîntul (și care ia parte, împreună cu acesta, la mișcarea de rotație). V. văzduh. Această noapte fericită... în atmosfera străvezie împăciuirea și-a întins. MACEDONSKI, O. I 64. Niciodată mîndrul vultur... Acel domn al atmosferei... De o prad-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. ALEXANDRESCU, P. 138. 2. Aerul pe care-l respiră cineva. Dimineața te deșteptai într-o atmosferă groasă și grea. NEGRUZZI, S. I 291. ◊ Fig. Mediul social înconjurător, lumea în care trăiește cineva, ambianță. Casa lui de pustnic... și atmosfera leneșă și flegmatică a cafenelei: asta era toată viața lui. EMINESCU, N. 36. 3. Stare de spirit (favorabilă sau nefavorabilă) care se creează în jurul unei persoane, a unei instituții etc. Prînzul s-a isprăvit într-o atmosferă de ghețărie. SADOVEANU, N. F. 160. ◊ Expr. A face atmosferă = a crea o anumită stare de spirit (binevoitoare sau răuvoitoare) față de o persoană, față de un scop urmărit etc. II. Unitate de măsură a presiunii gazelor (echivalentă cu greutatea unei coloane de mercur înaltă de 76 cm, cu o secțiune de 1 cm² și corespunzînd unei presiuni de 1033 gr. pe cm²). Cazan cu o presiune de 9 atmosfere.