AȘTERNE, aștern, vb. III. 1. Tranz. A întinde un covor, o pînză etc. pe o suprafață. ♦ Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) împrăștia, a (se) răspîndi pe jos, așa încît să formeze un strat. 2. Tranz. A pregăti așternutul sau, p. ext., patul pentru culcare. ◊ Expr. Cum îți vei așterne așa vei dormi = după cum știi să-ți orînduiești viața așa vei trăi. ♦ A pune masa. 3. Tranz. A scrie; a compune. ♦ (Rar) A expune în fața cuiva o pîră, un plan etc. Și din gură ce-i spunea, Pîra cum își așternea? (TEODORESCU). 4. Refl. și tranz. A (se) întinde orizontal pe jos, a (se) culca la pămînt. Se așternea de-a lungul, în marginea șesului (VLAHUȚĂ). ◊ Expr. (Refl.) A se așterne la drum = a porni la drum lung. A se așterne drumului (sau cîmpului etc.) = a fugi sau a merge foarte repede. ♦ Refl. Fig. A se apuca temeinic sau în tihnă de ceva; a se pune, a se așeza pe... Și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute (CREANGĂ). 5. Tranz. A trînti, a culca pe cineva la pămînt (printr-o lovitură). ◊ Expr. (Înv.) A așterne (pe cineva) la scară = a întinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate. – Lat. asternere.