babacă (babaci), s. m. – 1. Tată, tătic. – 2. (Arg.) Hîrtie de o mie de lei. – Var. babac, (înv.) babaie, băbăiță. Ngr. μπαμπάϰας, din tc. baba „tată” de unde derivă și alb., bg., sb. baba (Șeineanu, II, 30; Lokotsch 146; Gáldi 156). Sensul 2 se explică prin proveniența firească a banilor. Var. babaie pare a se explica direct din tc.